Ponta: Dăncilă nu înţelege nimic. Cred că doamna e obsedată de mine, cum era şi Dragnea

62048898

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, susţine că Viorica Dăncilă „nu înţelege nimic” şi spune că i-a cerut actualului premier să înlocuiască actualii miniştri cu oameni din eşaloanele doi şi trei din PSD sau din afara partidului.

„Cu doamna Dăncilă nu (Pro România nu va intra la guvernare – n.r.). Mi-a fost de ajuns să vorbesc o jumătate de oră cu ea şi m-am decis: nu, niciodată. M-a convins că nu înţelege absolut nimic şi nici nu va învăţa nimic câtă vreme are lângă ea oameni care-i spun «Îl baţi pe Iohannis»”, a afirmat preşedintele Pro România, luni seară, la TVR.

Întrebat dacă va vota în Parlament restructurarea guvernamentală, liderul Pro România a spus: „Nu. Să vină cu restructurarea. Tocmai am zis să-i schimbe (pe miniştri n.r) pe toţi, de exemplu”.

Acesta a spus că în eşalonul doi sau trei sau în afara PSD mai sunt oameni care pot fi competenţi în funcţiile de miniştri.
Ponta afirmă că „în condiţiile actuale nu există nicio şansă” ca PSD să rămână la guvernare, notează News.ro.

Acesta a acuzat guvernul de „genocid al vieţii private” în ceea ce priveşte mediul economic, acuzând-o totodată pe premierul Viorica Dăncilă că „habar nu are” de guvernare şi de Constituţie.

„Doamna Dăncilă habar nu are despre ce e vorba şi cine intră ultimul în birou, zice ca el. (...) Suntem exact în anul 2009, în pragul unei crize economice, bugetare, uriaşe. (...) Acum mai stăm două luni, vine al doilea tur al prezidenţialelor, până atunci vă anunţ că nu se va întâmpla nimic, doamna Dăncilă nu vrea să plece (...) domnul Iohannis nu vrea să-şi pună guvernul înainte. (...) Nu o să se facă nici investiţie, nu o să se ia niciun ban European (...) şi la anul o să plângem toţi”, a mai spus Victor Ponta.

Ponta a dat şi o replică afirmaţiilor preşedintelui PSD care a anunţat că PSD a decis ca Pro România să nu fie invitat să intre la guvernare şi nici nu se vor purta negocieri cu această formaţiune politică pentru sprijin în Parlament.

„Cred că doamna e obsedată de mine, cum era şi Dragnea. (...) această abulie se face pe banii şi pe viaţa noastră. Dacă eşti în opoziţie şi baţi câmpii, e treaba ta, dar tu eşti la guvernare. Dacă de la 27 de miniştri aprobaţi de Parlament ajungi la 19 e restructurare, clar, că remaniere înseamnă să înlocuieşti loc pe loc”, a afirmat Victor Ponta.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62075815
Firea, după şedinţa CEx: Toată lumea vrea restructurare; din 29 de ministere să fie 20

Primarul general Gabriela Firea, lider al PSD Bucureşti, a declarat luni, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat, că membrii acestuia au votat în unanimitate pentru un guvern mai suplu.

62074304
Meleșcanu, susținut în continuare de PSD pentru șefia Senatului: „Mergem până la capăt”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni seară, într-o conferință de presă, că PSD îl susține pe Teodor Meleșcanu pentru șefia Senatului.

62067640
Fifor, despre selfie-ul făcut cu adjunctul Poliției Arad: Nu eram membru al Guvernului

Ministrul Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a precizat, luni, că fotografia în care apare la piscină împreună cu adjunctul IPJ Arad a fost făcută în perioada când nu era membru al Guvernului.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.