Presedintele Iohannis pica la mijloc in disputa dintre cei doi premieri. Basescu: "Un papagal e lasat fara pene"

×
Codul embed a fost copiat

Dupa ce premierul a anuntat ca nu este de acord cu ordonanta privind indemnizatiile demnitarilor, un meci in 3 intre Victor Ponta, Gabriel Oprea si Klaus Iohannis a inceput sa se dea atat la televiziuni, cat si pe Facebook.  

Ordonanta privind salariile demnitarilor da peste cap functionarea coalitiei de guvernare si aprinde lupta dintre palate. Majorarea lefurilor pentru inalti functionari a fost hotarata marti in ultima sedinta de guvern, prezidata de Gabriel Oprea. Victor Ponta a spus vineri ca va anula decizia si ca nu este de acord ea. "Am stabilit cu premierul, de fata cu ceilalti ministri, sa trecem ordonanta", insista Oprea. "Ar fi o lipsa de coerenta, a actului guvernamental, care pune sub semnul intrebarii, daca Romania mai are sau nu, Guvern functional", a transmis la randul sau, presedintele Klaus Iohannis.

Sumarul evenimentelor:

- Victor Ponta critica ordonanta data de premierul interimar Gabriel Oprea
- Reactia Presedintiei
- Raspunsul lui Gabriel Oprea la criticile lui Ponta
- Ponta da vina pe Cotroceni
- Raspunsul lui Iohannis pentru Ponta
- Ipoteza lansata de Traian
 Basescu

UPDATE: Ipoteza lansata de Traian Basescu

Citește și
Victor Ponta in carje - AGERPRES
Victor Ponta a ajuns in carje la Palatul Victoria, unde a avut loc sedinta de Guvern. Premierul i-a scris lui Klaus Iohannis

Fostul presedinte a comentat situatia intr-o postare pe Facebook.

"INTERESUL NATIONAL INTERESUL NATIONAL
Cind interesul national este sa-l faci de rahat pe Iohannis, se procedeaza dupa cum urmeaza:
1. PM Victor Ponta i-a promis, la un moment dat, lui Iohannis ca ii va rezolva dorinta cu triplarea salariului, dar asteapta un moment potrivit;
2. Se numeste in functia de PM-interimar un general care se culca si se scoala cu interesul national in gura;
3. Generalul interimar ii promite presedintelui ca-i poate satisface imediat pofta de triplare a salariului, cu conditia ca si presedintele sa sustina public acest lucru;
4. Presedintele accepta jocul in timp ce interimarul il asigura ca si turcitul schiop este de acord;
5. Presedintele face declaratia de sustinere a triplarii propriului salariu, interimarul interesului national emite OUG prin care se tine de cuvint, dar uita sa-i spuna parvenitului insetat de triplarea salariului ca a fost bine impachetat si introdus intr-o capcana;
6. Dupa doua zile de dezbatere publica sub un pretext bine regizat, vine turcitul schiop si spune: nu mai vreau sa-ti triplez salariul, pentru ca nu-i corect fata de popor.
Si uite asa, din interes national, un papagal este lasat fara pene de i se vede tartita.
Oprea, Ponta, Mihalache si Iohannis au jucat toti intr-o piesa bine regizata public, dar numai unul nu a stiut ca rolul sau este acela de papagal fara pene.
PS. Dorinta de parvenire l-a facut pe papagal sa solicite modificari si dotari care vor depasi doua milioane euro la vila LAC 3. Ce-o sa ne distram cind se va afla public ca nu se mai poate aloca toata suma, drept pentru care se va declara lucrarea gata, doar ca vila nu are montate usile, geamurile, dusurile si wc-urile. Sa vedeti cum o sa-i piara presedintelui pofta de a mai cere demisia PM
."

UPDATE: raspunsul premierului Ponta

Victor Ponta a reactionat pe Facebook la mesajul presedintelui: "O precizare utila pt opinia publica - " ultima discutie a mea cu Dl Iohannis a fost in ziua de 5 iunie cand mi-a cerut sa demisionez/ de atunci nu am mai vorbit niciodata despre niciun subiect!"

Reactia lui Iohannis: "Pune sub semnul intrebarii daca Romania mai are un Guvern functional"

"In legatura cu tema salarizarii demnitarilor, dezbatuta in aceste zile, vreau ca lucrurile sa fie foarte clare: in ultimele luni, am discutat de mai multe ori cu prim-ministrul aceasta tema, la initiativa acestuia. Subscriu ideii ca remuneratia demnitarilor trebuie sa reflecte importanta lor in stat si ca nu e posibil ca un ministru sa aiba venituri mai mici decat proprii subordonati. Aceasta este o chestiune de principiu.

Inteleg si reactia oamenilor care asteapta performanta din partea demnitarilor, dupa cum cred ca o asemenea masura trebuie in timp corelata cu reasezarea intregului sistem de salarizare.

In rest, in ceea ce priveste modalitatile de realizare a acestui principiu, ele revin in sarcina Guvernului si Parlamentului.

Nu pot sa accept insa ideea ca un Guvern adopta in mod solidar o anumita decizie, iar apoi prim-ministrul isi propune sa revina asupra ei. Aceasta ar fi o lipsa de coerenta a actului guvernamental, care pune sub semnul intrebarii daca Romania mai are sau nu Guvern functional.", a scris presedintele pe Facebook.

Ponta critica ordonanta privind salariile demnitarilor

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seara, la B1TV, ca nu a fost de acord cu ordonanta prin care au fost majorate salariile demnitarilor, adoptata in ultima sedinta a Executivului, condusa de premierul interimar Gabriel Oprea, potrivit Agerpres.

Ponta a afirmat ca miercurea viitoare va amana intrarea in vigoare a actului normativ, astfel incat salariile presedintelui, premierului, ministrilor si altor categorii de demnitari sa creasca odata cu toate salariile bugetarilor.

Raspunsul premierului interimar
Gabriel Oprea contrazice insa afirmatiile lui Ponta. Contactat de DC News, liderul UNPR a declarat: „Ideea a apartinut Guvernului si lui Victor Ponta. Stiu ca premierul Victor Ponta si presedintele Klaus Iohannis s-au pus de acord in principiu asupra adoptarii unui act normativ prin care sa fie majorate indemnizatiile demnitarilor, in contextul discutiilor despre cresterea salariilor bugetarilor. Am lucrat cu ministrul Muncii si ministrul Finantelor, tinand seama de principiul atragerii competentei si lupta impotriva coruptiei. Din cei 71 de demnitari care erau vizati de proiectul de ordonanta, au ramas la final 48.

Ministrii Muncii, Finantelor si Justitiei au sustinut aceasta ordonanta, iar pozitia lor se regaseste in stenogramele sedintei de guvern. Miercuri dimineata, cand a venit la guvern, l-am informat pe Victor Ponta in legatura cu ordonanta, iar el a avut rezerve ca decizie politica, in sensul ca nu avea certitudinea ca seful statului isi va arata sustinerea fata de adoptarea actului normativ.

Presedintele Klaus Iohannis nu mi-a cerut asa ceva, dar l-am informat in legatura cu adoptarea ordonantei. Am stabilit cu premierul Victor Ponta, de fata cu ceilalti ministri sa trecem ordonanta, urmand sa o publicam in Monitorul Oficial, daca va fi sprijinita de presedinte, respectiv sa nu o publicam daca nu va exista aceasta sustinere – iar in acest caz ordonanta nu-si producea efectele. Daca Victor Ponta va amana aplicarea acestei ordonante, este dreptul sau si decizia sa ca prim-ministru. Asa s-au intamplat lucrurile, va spun cu onestitate.

Oprea spune insa ca il sustine in continuare pe Ponta atat in fruntea guvernului, cat si a PSD.

Pozitia Cotroceniului
Tot joi, seful cancelariei prezidentiale, Dan Mihalache, a spus ca aceasta initiativa nu i-a apartinut presedintelui. Mihalache a contrazis afirmatiile cum ca Iohannis i-ar fi cerut lui Oprea sa majoreze indemnizatiile demnitarilor si a spus ca presedintele doar a aratat ca este normal ca demnitarii sa beneficieze de o remuneratie corespunzatoare importantei lor in stat.

Potrivit lui Mihalache, Iohannis a fost informat de Oprea despre aceasta masura, dar discutia era mai veche si era cunoscuta si de Victor Ponta, acesta trimitand, in luna martie, o propunere a grilei de salarizare.

Premierul da vina pe Iohannis

Premierul Victor Ponta a declarat vineri ca vicepremierul Gabriel Oprea a fost un om serios in chestiunea cresterii salariilor demnitarilor, pe care a discutat-o cu presedintele Klaus Iohannis, dar a precizat ca isi mentine decizia de amanare a majorarii salariilor pentru persoanele care detin functii de demnitate publica.

"Domnul Oprea, ca intotdeauna, a fost un om serios. A vorbit ceva, s-a tinut de cuvant, si-a asumat responsabilitatea. Din pacate, nu a vorbit cu cine trebuie, a vorbit cu domnul Iohannis, care, de altfel, a fost de acord. Domnul Mihalache, celalalt presedinte al Romaniei, am auzit ca nu e de acord", a afirmat Ponta, la Palatul Victoria.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Premierul Victor Ponta a fost amendat. Ce penalitati trebuie sa plateasca zilnic companiei Rompetrol Rafinare
Premierul Victor Ponta a fost amendat. Ce penalitati trebuie sa plateasca zilnic companiei Rompetrol Rafinare

Curtea de Apel Constanta a decis amendarea premierului si ministrului mediului pentru neexecutarea unei hotarari judecatoresti.

Victor Ponta a ajuns in carje la Palatul Victoria, unde a avut loc sedinta de Guvern. Premierul i-a scris lui Klaus Iohannis
Victor Ponta a ajuns in carje la Palatul Victoria, unde a avut loc sedinta de Guvern. Premierul i-a scris lui Klaus Iohannis

Victor Ponta a ajuns miercuri in Romania, dupa o absenta de 26 de zile, timp in care Guvernul a fost condus de vicepremierul Gabriel Oprea.

"Daca Ponta voia sa impresioneze, trebuia sa-si aleaga o boala mai serioasa". SURSE din PSD dezvaluie tensiunea din partid

Este impresia pe care unii social-democrati din teritoriu o au dupa aproape doua saptamani de cand seful lor, Victor Ponta, s-a retras la Istanbul pentru a-si trata problema la genunchiul stang.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h
Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h

Iarna pare că își intră în drepturi, cel puțin la altitudini mari. Meteorologii anunță că, de la ora 10:00, până marți seara, la ora 21:00, în zona de munte va bate vântul cu până la 90 de km pe oră.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.