Româncele care au cel puțin un copil ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare

×
Publicitate

Româncele care au cel puțin un copil ar putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare. Propunerea apare în noua lege a pensiilor, aflată în lucru la Ministerul Muncii.

Autoritățile vor să introducă o nouă formulă de calcul, bazată pe vechime și pe valoarea contribuției la sistemul de pensii. Astfel, spun oficialii, vor fi eliminate inechitățile din acest moment. 

La Ministerul Muncii au fost în lucru trei variante pentru noua lege a pensiilor. Potrivit unor surse, autoritățile vor să implementeze varianta agreată și de Comisia Europeană.

Aceasta prevede o formulă de calcul bazată pe vechime și pe sumele cu care fiecare român a contribuit sau va contribui la bugetul asigurărilor sociale de stat, transformate în număr de puncte.

Astfel, cu cât un angajat va lucra mai mult, cu atât va avea la final de carieră un număr mai mare de puncte cumulate.

În acest fel, pensia va fi egală cu numărul total de puncte al fiecărui viitor pensionar înmulțit cu valoarea punctului de referință, care este acum de 71 de lei.

pensii

Practic, un pensionar cu un punctaj de 100 de puncte, cumulate de-a lungul anilor de cotizare, va avea avea o pensie de 7.100 de lei.

pensii

Punctul de referință reprezintă valoarea punctului de pensie, care este în prezent de 1.785 de lei împărțit la stagiul de cotizare de 25 de ani.

Punctul de referință se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se va adaugă jumătate din câștigul salarial mediu brut, adică o valoare exprimată în procente și calculată anual de Institutul Național de Statistică.

O astfel de formulă apare în legea 127/2019 privind sistemul public de pensii, lege care nu a fost niciodată aplicată. Dacă autoritățile vor menține această formulă de calcul vor fi eliminate inechitățile din sistem.

pensii

Practic, situațiile din prezent în care o femeie și un bărbat care au lucrat 35 de ani în același birou și au avut aceeași funcție au pensii diferite.

Asta pentru că punctajul bărbatului a fost împărțit la 35, iar al femeii la 25. Potrivit viitoarei legi, pensiile urmează să fie egale și să nu mai existe diferențe. În acest caz, pensia bărbatului va crește.

La fel ar urma să se întâmple și cu pensiile celor care au prestat aceeași muncă, dar s-au pensionat în ani diferiți.

Practic, pensia unui magazioner ieșit la pensie în 2000 va fi egală cu cea a unui magazioner pensionat în 2010 sau cu a celui ieșit în 2015. Acum ele se calculează după formule diferite.

Cât despre pensia anticipată, autoritățile vor reguli mai stricte ca până acum, însă nu au decis o variantă finală.

Iau în calcul însă, să acorde bonusuri în calculul pensiei pentru cei care muncesc mai mult de 25 de ani.

Modificări vor apărea în cazul pensionării femeilor care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani.

Practic, vârsta de pensionare se reduce cu șase luni în funcție de numărul copiilor.

Potrivit proiectului, o mamă care are un copil poate primi o reduce de șase luni , cea cu doi copii un an, în timp ce femeile cu șase copii primesc o reducere a vârstei cu 3 ani.

Se mențin același criterii esențiale pentru ieșirea la pensie, îndeplinirea vârstei minime de pensionare și stagiul de cotizare.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62393267
„Nu are ce căuta în Parlamentul României”. De frica unor extremiști, discursul lui Volodimir Zelenski a fost anulat

Vizita oficială a lui Volodimir Zelenski a fost marcată și de un scandal stânjenitor pentru România, izbucnit în Parlament.

62393221
Volodimir Zelenski, despre atacurile din Israel: „Rusia e una dintre ţările care au ajutat Hamas”

Zelenski a declarat marţi că, la fel ca şi Ucraina şi România a condamnat cu fermitate actele teroriste împotriva Israelului. Nu trebuie să dăm posibilitatea Rusiei sau oricui să terorizeze lumea dezvoltată şi civilizată, a mai spus liderul ucrainean.

62393181
Zelenski, la Bucureşti: România ne-a acordat sprijin şi militar, şi umanitar. Suntem recunoscători | VIDEO

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a afirmat, marţi, la Bucureşti, că România a acordat sprijin militar şi umanitar Ucrainei. Liderul de la Kiev a mulţumit românilor "pentru susţinerea şi ajutorul acordat Ucrainei".

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.