Traian Basescu a sesizat CC in legatura cu reprezentarea Romaniei la Consiliul European

60587724

Presedintele Traian Basescu a sesizat Curtea Constitutionala cu privire la conflictul juridic de natura constitutionala privind reprezentarea Romaniei la Consiliul European.

Curtea Constitutionala a confirmat, pentru Mediafax, ca presedintele Basescu a formulat o sesizare pe acest subiect, care va fi discutata, miercuri, 27 iunie.

Purtatorul de cuvant al sefului statului, Bogdan Oprea, a refuzat sa faca vreo precizare privind sesizarea presedintelui.

Presedintele Traian Basescu i-a trimis prim-ministrului Victor Ponta, miercuri, o scrisoare in care ii atrage atentia ca participarea la Consiliul European fara mandat din partea sefului statului echivaleaza juridic cu o insusire a unei atributii constitutionale a presedintelui.

"Va atrag atentia asupra faptului ca absenta unei aprobari exprese din partea presedintelui Romaniei cu privire la mandatul participarii la reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie 2012, coroborata cu lipsa delegarii exprese a prim-ministrului in calitate de reprezentant al statului roman va echivala din punct de vedere juridic cu o insusire a unei atributii constitutionale a presedintelui Romaniei de catre prim-ministru", se arata in scrisoarea trimisa de presedinte, potrivit Mediafax, care citeaza Antena 3.

Presedintele Basescu si premierul Ponta au discutat, saptamana trecuta, despre persoana care va reprezenta Romania la Consiliul European, fara a ajunge la o concluzie. Discutiile dintre cei doi ar putea continua luni, zi in care sunt programate o sedinta a CSAT si depunerea juramantului de investitura in functia de ministru al Culturii de catre senatorul PNL Puiu Hasotti.

Ce spunea presedintele CC, in 17 mai, despre acest scandal

Curtea Constitutionala
In 17 mai, presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, declara referitor la reprezentarea Romaniei la Bruxelles, ca la Consiliul European ar trebui sa mearga presedintele, asa cum a facut si pana acum, fapt necontestat de nimeni pana in prezent, precizand ca raspunsul se gaseste in Constitutie

Pe de alta parte, Zegrean a spus ca, daca ar da un raspuns la aceasta intrebare, nu ar mai putea participa la judecata unei astfel de sesizari catre Curtea Constitutionala. "Raspunsul se gaseste in Constitutie. seful statului a fost pana acum, nimeni nu a contestat acest lucru, nu stiu de unde a aparut aceasta discutie", a afirmat Zegrean, raspunzand unei intrebari referitoare la cine ar trebui sa participe la Consiliul European dintre presedinte si premier.

Intrebat daca CC este competenta sa se pronunte pe o asemenea chestiune, Augustin Zegrean a spus ca institutia este competenta sa raspunsa oricarei intrebari legate de dreptul constitutional. "Dar raspunsul il gasiti in Constitutie. Cine vrea un raspuns la aceasta chestiune, il invitam sa citeasca in Constitutie", a precizat Zegrean.

Despre interpretabilitatea articolelor 80, 91 si 102 din Constitutie, Zegrean a spus ca aceasta "da maretia dreptului". "Daca ar fi textele stricte, cu un singur inteles, nu ar mai fi nevoie de Curtea Constitutionala", a adaugat Zegrean.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
60587702
Prima zi de munca a lui Emil Boc in Primarie. Si-a gasit biroul modernizat si a hranit testoasele

mil Boc si-a intrat in paine, luni, incepand oficial activitatea in Primaria Cluj, dupa o pauza de 3 ani si 6 luni. In prima zi, el a avut sedinte cu directorii si a hranit broastele testoase din biroul sau.

60587689
Ponta: E dreptul Monicai Macovei sa ceara demisia lui Rus; daca un ministru greseste, il sanctionez

Premierul Victor Ponta a comentat, luni, cererea europarlamentarului PDL Monica Macovei ca ministrul de Interne, Ioan Rus, sa demisioneze.

60587589
Vicepremierul italian: Prabusirea Italiei ar fi prabusirea euro

Prabusirea economiei italiene ar insemna prabusirea euro, a declarat vicepremierul italian Antonio Catricala intr-un interviu pentru Il Messaggero, preluat de Bloomberg.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
A început ședința de învestire a Guvernului. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.