Surse: Viorica Dăncilă, despre modificarea Codurilor penale: ”Mergem mai departe”

×
Publicitate

Social democrații care au hotărât că rămân la guvernare încearcă să dea o nouă imagine partidului, chiar dacă unii dintre ei recunosc neoficial că schimbările sunt doar de fațadă.

Premierul îi lasă fără funcții pe apropiații lui Liviu Dragnea și este înconjurată de social democrați goniți din partid de fostul șef. Viorica Dăncilă vrea ca toți colegii săi să evite, cel puțin oficial, temele nevralgice care au scos românii în stradă, precum modificările la legile justiției.

Noua strategie a fost pusă la punct marți seară în ședința comitetului Executiv, în care Viorica Dancilă s-a așezat pe scaunul de președinte al partidului. Va sta acolo până în august, când va fi următorul congres.

"Este importantă pentru noi unitatea, să înţelegem unde am greşit, să ne strângem toţi”, a spus Dăncilă.

Şi când a spus toţi, Viorica Dăncilă s-a referit inclusiv la foşti lideri ai partidului din garda veche. Adrian Năstase, Mircea Geoană sau Octav Cozmanca ar putea forma un grup de sprijin pentru PSD, aşa cum a anunţat pe blogul sau fostul premier Adrian Năstase.

În şedinţa de marți seară, Viorica Dăncilă şi-a avertizat colegii să nu mai abordeze tema justiţiei şi a ameninţat că vor fi sancţionaţi dacă nu se supun. Pe de altă parte întrebată ce se întâmplă cu procesul de modificare a Codurilor din justiţie, Dăncilă ar fi răspuns sec "mergem mai departe!", susţin surse care au participat la discuţie.

"Nu vreau să mă întorc la insistenţele domnului Liviu Dragnea. Au fost mai multe insistente. A fost o opinie de partid la un moment dat pentru că nu numai Liviu Dragnea, să găsim un vinovat pentru tot ceea ce s-a întâmplat”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Sfătuitorul principal al lui Dăncilă este acum fostul vicepremier Paul Stănescu. Tot el ar fi convins-o pe Dăncilă să o cheme din nou în conducerea partidului pe Gabriela Firea. Primarul Capitalei a a primit din nou şefia organizaţiei PSD Bucureşti. La finalul întâlnirii, Firea a fost deranjată de un protestatar.

Omul apropiat lui Liviu Dragnea - Codrin Ştefănescu, a rămas fără funcţia de secretar general al PSD, fiind înlocuit de Rodica Nassar.

Îşi pierd funcţiile şi oamenii trimişi de Dragnea, ca să-l ţină la curent cu activitatea guvernului, cum ar fi Darius Valcov şi Anca Alexandrescu.

Social-democraţii au discutat şi despre remanierea guvernului, subiect rămas în aer încă de dinaintea alegerilor. Ana Birchall este propusă în continuare la Justiţie, Titus Corlatean ar putea deveni vicepremier, Roxana Minzatu, ministru al Fondurilor Europene, iar Natalia Intotero s-ar putea întoarce la şefia Romanilor de pretutindeni. Toate aceste propuneri trebuie validate de şeful statului.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62020646
Numirea lui Marcel Ciolacu: Victor Ponta ajută PSD-ul, după ce ALDE s-a răzvrătit

În timp ce Liviu Dragnea primește vizite la închisoare, foștii colegi de partid își împart funcțiile. Dacă șefia partidului este mai greu de cucerit, conducerea Camerei Deputaților s-a ocupat rapid.

62040006
Președintele nu uită ce s-a întâmplat în 2014. Surse: Iohannis nu-l va accepta pe Corlățean

Potrivit unor surse politice, președintele Klaus Iohannis nu va accepta nominalizarea făcută miercuri de premierul Viorica Dăncilă pentru ca Titus Corlățean să ocupe funcția de vicepremier.

62026088
Dăncilă i-a transmis lui Iohannis propunerile de numire a noilor membri ai Guvernului

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, miercuri, președintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniștri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.