Liviu Dragnea, urmărit penal de DNA pentru vizita sa în SUA. Este acuzat de trafic de influență

×
Publicitate

Liviu Dragnea a ajuns din nou în fața procurorilor DNA. De data aceasta, pentru a explica vizita sa în Statele Unite, în 2017.

Atunci, fostul lider PSD a participat la ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump, însoțit de premierul din acea vreme, Sorin Grindeanu.

Procurorii l-au anunțat că de joi este pus sub urmărire penală pentru trafic de influență după ce un apropiat din partid ar fi plătit 100.000 de dolari pentru întâlniri cu oficiali de rang înalt de peste ocean.

Liviu Dragnea a declarat de-a lungul timpului că nu știe că cineva ar fi plătit pentru a fi invitat la eveniment.

Fostul lider PSD Liviu Dragnea a ieșit pentru câteva ore din închisoare pentru a face o vizită la DNA. Cu puțin înainte de ora 14 a fost dus cu duba Penitenciarului Rahova.

În dosar este vizat și cel care ar fi făcut plata, Gheorghe Dimitrescu, fostul consilier al lui Florin Iordache.

După vizita în SUA, Gheorghe Dimitrescu a ajuns consul general al României la Bonn. Deși am încercat să luăm legătură cu el la consulat, acesta nu a fost de găsit.

În ianuarie 2017, Liviu Dragnea a participat alături de Sorin Grindeanu la ceremoniile de inaugurare a mandatului lui Donald Trump, chiar dacă România a fost reprezentată oficial atunci de ambasadorul George Maior.

Știam de atunci că pachetele de acces la acea ceremonie au costat între 25.000 și 1.000.000 de dolari.

 

PSD ar fi achitat 100.000 de dolari pentru vizita lui Dragnea

 

PSD ar fi achitat 100.000 de dolari unei firme de lobby din SUA, Madison & Co, pentru a facilita întâlniri ale liderului social-democrat Liviu Dragnea cu vicepreşedintele Mike Pence, cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor Paul Ryan, precum şi cu persoane influente din mediul politic, din presă şi din mediul academic, susţinea în noiembrie 2017 Legistorm.com, care prezenta documente postate pe site-ul Departamentului american al Justiţiei.

Din mailurile făcute publice de firma de lobby rezultă că discuţiile pe acest subiect au fost iniţiate de Gheorghe Dimitrescu, fost consul la Strasbourg şi la New York, care ulterior a fost consilier al vicepreşedintelui Camerei Florin Iordache.

Dragnea afirma, în noiembrie 2017, că a verificat la partid şi nu există niciun contract cu o astfel de firmă, iar "PSD nu a plătit niciun leu".

Liviu Dragnea s-a aflat în SUA în ianuarie 2017, în contextul ceremoniilor de instalare a lui Donad Trump la Casa Albă.

Atunci, liderul PSD a postat pe Facebook imagini în care părea că discută cu Trump cu ocazia a ceea ce a numit "o cină restrânsă", deşi imaginile arătau că numărul celor prezenţi la eveniment era destul de mare.

El se află în acest moment încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce în mai 2019 a fost condamnat definitiv la trei ani închisoare şi jumătate pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62138507
Cadrele medicale din Focșani primesc titlul de luptători în linia întâi în lupta împotriva coronavirusului

Titlul de luptători în linia I în lupta împotriva COVID-19 îl vor primi medicii asistentele și personalul medical de la Spitalul Județean Focșani. Primarul orașului a avansat propunerea, alături de o scutire de impozit.

62168955
Alertă de gripă aviară în Constanța și Tulcea. Mai multe lebede au fost găsite moarte

În județele Constanța și Tulcea este alertă de gripă aviară. Localnicii au descoperit mai multe lebede moarte în Portul Constanta și în Eforie Sud, iar analizele au confirmat la două dintre ele prezența virusului AH5N1.

62168974
Operațiune de salvare la Sinaia pentru un bărbat care a fost găsit dormind beat pe pârtie, complet acoperit de zăpadă

Un bărbat căutat de salvamontiștii din Sinaia a fost descoperit în timp ce dormea, beat, pe pârtie, complet acoperit de zăpadă. Starea lui era bună, fiind doar obosit și dezorientat.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.