La ieșirea de la discuțiile din sediul PSD, premierul desmenat a transmis că după întâlnirea cu conducerea PSD, că priorităţile sale sunt rectificarea bugetară, un buget pe 2027 până la finalul acestui an şi respectarea angajamentelor privind traiectoria fiscală, o mai bună colectare. 

La scurt timp după Luca Niculescu și Sorin Grindeanu, președintele PSD a ținut o conferință de presă în care a oferit detalii despre întâlnirea cu premierul desmenat. Liderul social-democrat a declarat că i-a spus că PSD îşi doreşte o majoritate „asumată”.

În întâlnirea de la sediul PSD, liderii PSD i-ar fi dat premierului desemnat o lista de „12 măsuri urgente pentru români & economie”, susțin sursele Știrile ProTV.

Lista măsurilor pe care PSD i le-a cerut lui Luca Niculescu:

1.     Prezentarea în Parlament a situației reale a deficitului bugetar și a tuturor datoriilor amânate înainte de prezentarea publică a bugetului pe 2027;

2.     Rectificarea bugetară pentru acoperirea necesarului de finanțare destinat spitalelor, serviciilor critice, funcționării statului etc.

3.     Adoptarea bugetului pe 2027, cu respectarea traiectoriei de deficit bugetar

4.     ​Asigurarea stocurilor necesare de gaze și energie electrică pentru iarnă

5.     Indexarea pensiilor (inclusiv militare) conform legii și a pensiei minime.

6.     Eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități.

7.     ​Plata facturilor restante ale statului în maximum 90 de zile.

8.     Operaționalizarea tuturor măsurilor din Planul de relansare economică propus de PSD

9.     ​Demararea proiectului reformei administrative: Consorții administrative și servicii comune. (UAT-urile mici vor putea utiliza în comun servicii de urbanism, juridic, achiziții, contabilitate, IT, resurse umane și atragere de fonduri europene). Finanțare suplimentară pentru UAT-urile care își integrează voluntar funcțiile administrative. Comasarea voluntară a UAT-urilor (UAT-urile care decid prin procedură democratică să fuzioneze vor beneficia pentru o perioadă determinată de bonusuri investiționale și de garantarea menținerii punctelor locale de servicii)- 429 de UAT-uri de până la 1500 de locuitori vor avea prioritate la finanțare prin comasare voluntară!

10. Semnarea unui memorandum împreună cu mediul de afaceri și sindicatele că nu vor crește taxele în 2027

11. Rambursarea accelerată de TVA în 30 de zile pentru firmele cu risc fiscal redus, cu verificări ulterioare;

12. Reducerea cu 25% a autorizațiilor și avizelor cerute de stat pentru înființarea unei afaceri. Simplificare, declarații precompletate, fără raportări și redundanțe către ANAF.