Ministrul de Externe Oana Ţoiu nu a fost prezentă la dezbaterea din plen, fiind reprezentată de secretarul de stat Clara Volintiru.
Moțiunea s-a numit „Diplomaţia progresistă cu hashtaguri a pus agricultura României în pericol. Oana Ţoiu spune „da” altora şi „nu” propriilor cetăţeni” și a fost elaborată şi depusă de Grupul parlamentar PACE – Întâi România şi susţinută de grupul parlamentar al AUR, a fost depusă la Senat, săptămâna trecută, împotriva ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, şi vizează modul în care aceasta a reprezentat România în procesul decizional european privind Acordul UE-MERCOSUR.
Potrivit News.ro, care citează AUR, documentul subliniază că politica externă „nu este un exerciţiu teoretic şi nu poate fi tratată ca o zonă lipsită de răspundere. Nu este un seminar, nu este un experiment ideologic, ci produce efecte concrete, directe, asupra economiei naţionale”.
Conform iniţiatorilor, susţinerea acordului MERCOSUR „nu a fost o eroare tehnică şi nu a fost o scăpare procedurală, ci o opţiune politică asumată, cu efecte economice profunde şi negative pentru România”. Moţiunea arată că „Acordul UE-MERCOSUR este un acord structural asimetric, care favorizează economiile puternic industrializate şi loveşte direct statele cu sectoare agricole extinse şi vulnerabile. România se află exact în această categorie”.
Documentul avertizează că, prin această decizie, „fermierii români sunt expuşi unei concurenţe neloiale, ceea ce poate genera pierderi masive în agricultură, falimente, abandonarea terenurilor şi o dependenţă crescută de importuri alimentare”.
În acelaşi timp, moţiunea evidenţiază faptul că „Ministrul Agriculturii Florin Barbu a declarat public că nu a fost consultat în stabilirea poziţiei României, situaţie care arată un eşec grav de coordonare guvernamentală”.
În textul moţiunii se mai arată că România „a avut o oportunitate reală de influenţă şi a ales să nu o folosească, iar abţinerea României ar fi fost suficientă pentru a bloca adoptarea acordului. Nu este o metaforă şi nu este o exagerare. Este o realitate matematică.” Totodată, documentul afirmă că „Diplomaţia nu se face cu sloganuri, cu postări, cu like-uri sau cu validare ideologică. Diplomaţia nu este «diplomaţie cu hashtag».”
AUR şi Grupul PACE au cerut asumarea răspunderii politice de către ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, pentru modul în care au fost reprezentate interesele României la nivel european, mai arată comunicatul.
Ministrul Oana Țoiu: ”Moțiunea împotriva mea este semnată de domnul Petrișor Peiu, care a spus public că nu îi poate critica pe românii care fac poze cu Putin”
Ministrul de Externe a precizat într-un mesaj publicat pe Facebook că nu poate participa la votul și dezbaterea din Senat, deoarece se află la întâlnirea miniştrilor de Externe din Uniunea Europeană și a ”ales” să nu anuleze prezența României la nivel de ministru.
Mesajul complet al ministrului de Externe, Oana Țoiu:
”Astăzi, în întâlnirea miniştrilor de Externe din Uniunea Europeană (Consiliul de Afaceri Externe), avem două teme esențiale pentru România:
- sancțiunile împotriva Rusiei
- răspunsul european în fața campaniilor de dezinformare
Am ales să nu anulez prezența României la nivel de ministru pentru că poziția noastră ca țară la graniță cu războiul trebuie să fie una clară.
România are un mesaj ferm aliniat cu răspunsul comun european.
Să ne fie clar: noi suntem țara care are granița UE cu războiul, iar alte țări, mult mai departe de conflict, investesc alături de noi pentru instrumente comune de apărare și de investiții pentru a proteja această graniță. România nu-și permite în acest context să fie „așa și așa”, ci trebuie să fim prezenți cu un mesaj neşovăielnic.
Pachetele de sancțiuni sunt necesare ca Rusia să nu aibă acces la resursele financiare care să-i permită să crească maşinăria de război, resursele cu care să continue să atace maternități și oameni nevinovați. Trebuie să facem ce ține de noi, împreună, să frânăm avansul lor şi să nu poată ajunge direct la granița noastră.
Campanile de dezinformare, informații, imagini şi mesaje false răspândite prin zeci de mii de conturi sunt un risc real care a rămas fără un răspuns potrivit prea mult timp.
Cetățenii României au protejat drumul european în fața acestor atacuri şi Europa le este recunoscătoare, o fac şi acum folosindu-şi zilnic vocea şi rațiunea dar este o asimetrie a resurselor.
Nu este doar drumul european supus acestor campanii, ci vedem direct campanii false care păgubesc oamenii prin reclame false şi conturi bancare la care li se pierde urma.
Nu avem nevoie doar de un scut al democrației, ci avem nevoie să investim în reziliența și imunitatea la campanii de dezinformare, de un răspuns coordonat şi la nivel european, pentru că Rusia investește miliarde în ele pentru destabilizarea UE.
Moțiunea împotriva mea este scrisă de domnul Ninel Peia, care după ce a fost votat a și schimbat partidul și, desigur, semnată de domnul Petrișor Peiu, care a spus public că nu îi pot critica pe românii care fac poze cu Putin și că nu pot spune că aceasta nu este poziția României. Delimitarea de Putin, în perspectiva dumnealui, este “o gafă diplomatică”. Probabil că s-ar așeza bucuros cu Vladimir Putin în poza acum, noi nu.
Ce încearcă să facă acești domni este ca România să nu fie reprezentată la nivel de ministru în această reuniune. Așa că şi-au copiat propria moțiune pe Mercosur, pe care au depus-o ca să se suprapună pe Consiliul de Afaceri Externe.
Alături de ei au semnat moțiunea senatori de la AUR despre care ştim că au fost în SUA să susțină o doamnă din Congres care a cerut oficial ieşirea SUA din NATO.
Au încercat ca vocea lor împotriva României să se audă astăzi mai tare decât vocea noastră europeană şi fac asta nu într-o săptămână întâmplătoare, ci exact în zilele în care se împlinesc 4 ani de la începerea războiului.
Pentru cei care i-au votat am un respect cerut de Constituție, democrația noastră funcționează întocmai pentru că respectăm opțiunile politice diferite ale cetățenilor noștri.
De aceea am respectat și cererile lor. Ceea ce am discutat în acest mandat în MAE cu Ucraina sau despre Ucraina la nivelul Uniunii Europene a fost transparent și public pentru ca au dreptate să ceară acest lucru.
Acești politicieni însă nu cred că respectă onest voturile primite, pentru că în declarațiile pe care le fac nu pot nici ei explica cum ar putea fi aliniate cu interesele strategice ale României.
Ei nu au spus însă în campania în care au cerut aceste voturi nici că vor ca țările să cedeze teritoriile lor, nici că se vor alătura celor care cer ieșirea SUA din NATO, deși NATO e furnizorul nostru principal de securitate. Nu au spus nici că vor face campanii anti-UE, deși Produsul Intern Brut al României s-a triplat de la aderare și am depășit borna de 100 de miliarde de euro din bani europeni alocați României din 2007 până azi.
Vocea noastră rămâne una europeană, una care susține sancționarea Rusiei, vocea noastră nu va deveni șovăielnică doar pentru că ei folosesc ura ca instrument și în dezbateri și în campanii online”.