Guvernul aprobă noi măsuri pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de pandemie
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri bugetare în vederea sprijinirii sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii.
Premierul Nicolae Ciucă a susținut declarații de presă la începutul ședinței de Guvern, care au fost transmise LIVE pe PRO TV NEWS.
Este vorba despre o serie de decizii pentru sprijinirea mediului de afaceri, care vizează, în special, sectorul IMM, a anunţat prim-ministrul.
Potrivit acestuia, una dintre măsuri vizează cadrul legal pentru plata contractelor de finanţare pentru ultimii 2.885 de beneficiari eligibili ai Măsurii 2 Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor, în valoare de peste 500 de milioane de lei.
"Aceasta reprezintă o schemă de sprijin acordată IMM-urilor în perioada determinată de criza de COVID-19, iniţiată în anul 2020. Facturile totale alocate pentru granturile destinate capitalului de lucru au fost în valoare de peste 3,8 miliarde de lei, la care s-a adăugat, prin Legea bugetului pe anul 2022, suma de 570 de milioane de lei", a precizat el, potrivit Agerpres.
Prim-ministrul a menţionat că, în şedinţa de miercuri, urmează să fie adoptată o ordonanţă de urgenţă privind implementarea de către Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a programului de sprijinire a sectorului IMM, în scopul redresării şi relansării economice.
"Am decis, de asemenea, să continuăm în acest an atât programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii Start Up Nation România, cât şi programul privind măsurile pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentaţie şi agenţii de turism a căror activitate a fost efectuată în contextul pandemiei COVID-19. Vom adopta astăzi ordonanţa de urgenţă prin care se va permite implementarea de către Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a programului de sprijinire a sectorului IMM, în scopul redresării şi relansării economice. Astfel, se va asigura accesul întreprinderilor grav afectate de situaţia economică la un nou instrument de finanţare", a afirmat Nicolae Ciucă.
Executivul urmează să adopte şi un memorandum prin care se va pregăti implementarea unor noi programe guvernamentale de creditare cuprinse în pachetul de stimulare economică pentru IMM-uri, precum şi în vederea susţinerii programelor de sprijinire a Start Up-urilor aflate în portofoliul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, fiind avute în vedere programele IMM Pro, Rural Invest, Garant Construct şi Innovation.
"Guvernul a decis, astfel, să continue măsurile de sprijinire a mediului de afaceri din România, iar prin investiţiile din buget şi din fondurile europene ne vom asigura că economia va beneficia de resursele financiare necesare pentru dezvoltarea şi crearea de noi locuri de muncă", a informat premierul Ciucă.
Sinteza declarațiilor de la începutul ședinței de Guvern:
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila:
- Așteptăm cu toții motivarea Curții Constituționale privind decizia referitoare la utilizarea măștii.
- Utilizarea măștii nu reprezintă o restricție, ci o măsură de protecție, necesară atât pentru propria persoană cât și pentru cei cu care intrăm în contact.
- Astăzi avem 171 de decese, ceva mai puține decât ieri.
- Monitorizarea situației din spitale trebuie să consituie principalul indicator care să ducă la relaxarea măsurilor în viitor.
Premierul Nicolae Ciucă:
- În ședința de astăzi vom aproba câteva măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri.
- Vom accesa intrumentele finanicare și grant-urile pentru sectoarele afectate.
- Vom crea cadrul legal pentru programe de finanțare de o jumătate de miliard de lei, granturi pentru capital de lucru, acordate IMM-urilor.
Ce se va aproba în ședința de Guvern
”Prezenta ordonanţă va asigura accesul întreprinderilor grav afectate de situaţia economică actuală la un nou instrument de finanţare, cu impact pozitiv direct asupra capacităţii operaţionale a acestora, constând în reluarea activităţii pe o piaţă de consum grav afectată de criza generată de pandemia COVID-19.
În plus, schema de ajutor de minimis care va sta la baza implementării noului program de finanţare se va încadra în categoria măsurilor de sprijin prevăzute în Comunicarea Comisiei - Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C 91 I/01), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 091I din 20.03.2020, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, sumele acumulate în contul de tranzit deschis la CEC Bank SA în cadrul proiectului "Programul Româno - Elveţian pentru IMM-uri", provenite din rambursarea creditelor de către beneficiarii IMM-uri, vor putea fi, astfel, utilizate pentru susţinerea sectorului IMM din România prin stimularea continuării şi dezvoltării sustenabile a activităţilor curente ale operatorilor economici şi, implicit, pentru depăşirea dificultăţilor economice şi sociale generate de epidemia de coronavirus", se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă supus adoptării în Guvern vizează modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii
Tot printr-o ordonanţă de urgenţă, Executivul va modifica şi completa OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene.
Vor fi aprobate şi două proiecte de hotărâre de guvern prin care vor fi stabilite atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, precum şi a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi.
Printr-o altă hotărâre, Executivul va aproba declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada de centură Bucureşti km 0+000 -100+900", sector Centura Sud km 52 + 770 - km 100 + 900.
Un alt proiect de hotărâre supus adoptării în Guvern vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Extinderea cheurilor danelor 10 şi 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor".
Pe agenda şedinţei de Executiv figurează şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Modernizarea infrastructurii de monitorizare şi avertizare a fenomenelor hidro-meteorologice severe în vederea asigurării protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale - INFRAMETEO".
În aceeaşi şedinţă urmează să fie aprobat şi un memorandum legat de măsuri privind implementarea unor programe guvernamentale de garantare cuprinse în Programul de Guvernare 2021-2024.
Prin memorandum se propune iniţierea unui proiect de ordonanţă de urgenţă prin care să fie adoptate mai multe programe destinate sprijinirii IMM-urilor şi altor categorii de antreprenori: IMM PROD, RURAL INVEST, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION.
Sursa: Agerpres, Pro TV
Etichete: guvern, IMM, nicolae ciuca, ajutoare, firme,
Dată publicare:
16-02-2022 08:13