Interzicerea cumulului pensie-salariu, amânată pentru joi. Guvernul nu are încă avizul Consiliului Legislativ

Ilie bolojan sedinta de guvern govro
Guvernul României

Guvernul a amânat pe joi, într-o nouă ședință, adoptarea proiectului de lege privind interzicerea cumulului pensie-salariu. Ulterior, proiectul ar putea ajunge în Parlament.

Pe masa miniștrilor s-au aflat mai multe proiecte de lege și hotărâri în ședința de miercuri. Executivul a dezbătut proiectul privind interzicerea cumulului pensie-salariu, dar adoptatrea acestuia a fost amânată pentru joi, 30 aprilie. Pe agendă s-au aflat numirile de prefecți și subprefecți după demisiile reprezentanților PSD, ajutoarele pentru familiile din Vrancea, ale căror case au ars complet în urma unui incendiu alimentat de vânt.

„Proiectul de lege privind unele măsuri aplicabile funcţionarilor publici şi personalului contractual plătit din fonduri publice, legea cumul pensie - salariu va fi adoptat mâine, într-o şedinţă de Guvern”, a anunţat, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Nadina Dogioiu, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei de Guvern.

Aceasta a precizat că mai era necesar avizul Consiliului Legislativ.

„El va veni mâine dimineaţă, la ora 09:00 - 09:30, după care va fi adoptat proiectul de lege. Deci e doar o mică întârziere”, a precizat Dogioiu.

Premierul Ilie Bolojan anunţa, în 30 martie, că legea cumulului pensie şi salariu la stat este gata şi aşteaptă să fie avizată de CSM în cele 30 de zile. Şeful Executivului preciza că efectul ar trebui să fie ca cei care cumulează pensia şi salariu să renunţe la 85% din pensie, dacă vor să lucreze în continuare, sau să renunţe la locul de muncă de la stat.

Discuțiile pe tema limitării cumulului pensie-salariu la stat au apărut la nivelul executivului încă de la începutul anului. Astfel, în ianuarie și februarie au apărut primele informații legate forma în care ar putea fi aplicată legea. Astfel, bugetarii care au pensii speciale de serviciu sau militare vor trebui să accepte o tăiere de 85% dacă acum lucrează la stat și iau salariu.

Aproximativ 20.000 de pensionari speciali sunt vizați de aceste măsuri care ar urma să fie aplicate până la sfârșitul anului 2027. Cei care au pensii de serviciu sau militare și lucrează în același timp la stat vor putea să rămână bugetari doar la cerere, cu condiția tăierii pensiei cu 85% cât continuă să muncească. Este o regula nouă, prevăzută într-un proiect de lege scris la Ministerul Muncii și analizat în guvern.

„Avem acest proiect pregătit şi în zilele următoare îl veţi vedea adoptat de guvern. După modelul care se aplică la magistraţi, în condiţiile în care, de exemplu, un magistrat lucrează în sistemul de magistratură, după ce s-a pensionat, nu mai poate beneficia şi de pensie integral şi de salariu, ci doar de 15% din valoarea pensiei”, a declarat premierul la jumătatea lunii februarie.

Guvernul Bolojan caută înlocuitori pentru social-democrați

Guvernul a adoptat, miercuri, hotărâri privind eliberarea din funcţie a 22 de prefecţi şi 36 de subprefecţi, ca urmare a demisiei acestora.Prin alte hotărâri au fost numiţi 21 de prefecţi şi 6 subprefecţi.

„Aş vrea să vă semnalez eliberările din funcţie a 22 de prefecţi şi 36 de subprefecţi şi numiri în funcţie a 21 de prefecţi şi 6 subprefecţi. E vorba, desigur, de prefecţii şi subprefecţii care au demisionat. În locul lor au fost numite alte persoane”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

PSD a anunțat că toți reprezentanții săi care ocupau în Guvern funcțiile de secretar de stat, subsecretar de stat, prefect sau subprefect au demisionat în urma deciziei partidului de a depune o moțiune de cenzură pentru demiterea premierului Ilie Bolojan.

Potrivit unui comunicat de presă al Partidului Social Democrat, demisiile tuturor reprezentanților social-democrați din structurile guvernamentale ”constituie un act de demnitate, în deplină consecvență cu demersurile PSD în plan parlamentar”.

De asemenea, ”PSD consideră că schimbarea modului de guvernare și oprirea declinului economiei naționale reprezintă în acest moment o miză mult mai importantă decât menținerea unor funcții sau portofolii într-un guvern nefuncțional”.

Pe agenda guvernului s-ar afla și ajutoarele pentru familiile din Vrancea ale căror case au ars complet în urma unui incendiu alimentat de vânt, vor primi ajutor de la Guvern. Focul a izbucnit în curtea unei gospodării, însă s-a extins rapid și la celelalte, mai ales că erau acoperite cu lemn.

Izbucnit într-o gospodărie, focul s-a extins rapid, pentru că în zonă era cod portocaliu de vânt puternic. Casele acoperite cu lemn s-au aprins ca surcelele, iar în scurt timp situația a scăpat de sub control.

Localnic: „Ardea la 200 de metri, am luat o găleată de apa să ajut acolo, când mă uit ardea aici la casa mea în spate”.

Scânteile au fost purtate până la 500 de metri distanță, conform pompierilor, care au venit de la Focșani, Buzău, Brașov și Covasna cu 15 mașini în total. Accesul între case a fost dificil, chiar dacă sute de oameni disperați au dat și ei o mână de ajutor. 10 ore a durat intervenția în care militarii au luptat ca pe front.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Victor Ponta: ”Dacă rămâne aceeaşi coaliţie, dar fără domnul Bolojan, sincer cred că e o greşeală"

Deputatul PSD Victor Ponta afirmă că, dacă moţiunea de cenzură va trece şi actuala coaliţie va continua fără premierul Ilie Bolojan, "este o greşeală".

AUR a prezentat în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan, în colaborare cu PSD. Votul, pe 5 mai

Moţiunea de cenzură intitulată "STOP 'Planului Bolojan' de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului", a fost prezentată miercuri în plenul reunit al Parlamentului.

Ce a spus Nicușor Dan despre Ilie Bolojan, după ce PSD și AUR au depus moțiunea. „Avem un split”

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, marţi, că Ilie Bolojan este o persoană serioasă, pe care o respectă, dar de mai mult timp avem „un split între două jumătăţi ale direcţiei pro-europene”. 

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.