Ședință de Guvern. Executivul aprobă instituirea sistemului ”RO e-Transport”

62252618
Agerpres

Guvernul urmează aprobe în şedinţa de astăzi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru instituirea sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat, ”RO e-Transport”.

 

Conform notei de fundamentare a proiectului de act normativ, citată de Agerpres, sistemul RO e-Transport va include module informatice de gestiune care după declararea unui transport de bunuri vor genera un cod unic de înregistrare, elemente de interconectare cu camere de luat vederi şi alte dispozitive specifice de monitorizare a traficului rutier, componente software pentru analiza integrată a datelor.

"Sistemul RO e-Transport va utiliza date şi informaţii deţinute la nivelul instituţiilor sau autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul transportului rutier şi va fi interconectat cu celelalte sisteme informatice existente la nivelul Ministerului Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau Autorităţii Vamale Române", se explică în document.

Vor fi monitorizate transporturile de bunuri reprezentând achiziţii şi livrări intracomunitare, al celor care fac obiectul operaţiunilor vamale, precum şi de bunuri între două locaţii situate pe teritoriul naţional.

Obligaţia declarării datelor în sistemul RO e-Transport a bunurilor cu risc fiscal ridicat urmează să revină, în funcţie de tipul operaţiunii, beneficiarului sau după caz, furnizorului din România.

Cabinetul Ciucă urmează să adopte şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei.

Bani pentru cheltuielile cu hrana cetăţenilor ucraineni, găzduiți de români

 

Pe agenda reuniunii se mai află proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 336/2022 privind stabilirea mecanismului de decontare din bugetul Inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a cheltuielilor cu hrana cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne.

Se propune alocarea a 45 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

În vederea stabilirii acestei sume s-a avut în vedere acordarea unui sprijin financiar de 50 de lei/zi/persoană găzduită pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru cazarea unui număr mediu de 15.000 cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, pentru o perioadă de 60 de zile, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62151821
Ciolacu: Există varianta amânării ratelor la bănci pentru români. S-a discutat şi cu băncile, s-a ajuns la un acord

Liderul PSD, Marcel Ciolacu a declarat, joi, la Digi 24, că există varianta amânării ratelor la bănci pentru români, această măsură fiind discutată şi cu băncile şi s-a ajuns la un acord, scrie News.ro. 

62224894
Marcel Ciolacu: Este pentru prima oară când se anticipează o eventuală criză economică în România

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, joi, la Digi24, că este posibil să avem o criză economică, iar pentru prima oară, se anticipează o eventuală criză şi se vine cu un plan de măsuri de sprijin pentru România, scrie News.ro. 

62235415
Ședință de Guvern. Controversatul program ”Anghel Saligny” primește 15,5 miliarde de lei

Guvernul a aprobat miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă privind modificarea şi completarea controversatului Program Naţional de Investiţii "Anghel Saligny".  

Recomandări
Nicusor dan adm prezidentiala 25 mai
Nicuşor Dan: Alegerile anticipate înseamnă 5 luni în care noi nu putem face rectificare. Nu ne jucăm de-a soarta acestei ţări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că nu poate fi de acord cu alegerile anticipate, deoarece ţara ar rămâne blocată cel puţin cinci luni de zile, în care nu se va putea face o rectificare de buget. 

Gettyimages 2297373318
Bărbatul care a înjunghiat pilotul Flydubai este din Oman și este extrem de religios. Mărturii ale pasagerilor

Anchetatorii israelieni caută frenetic explicații pentru incidentul terifiant de la bordul zborului Flydubai către Tel Aviv. 

62606347
ANAF va verifica firmele care au cumpărat bunuri de lux. Inspectorii vor analiza dacă au legătură cu activitatea firmei

ANAF va desfășura, în perioada următoare, verificări punctuale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement, pentru a vedea dacă aceste achiziții au legătură cu activitatea companiei, a anunțat instituția.