Ultima ședință de Guvern din 2019. Bugetul ar putea intra în vigoare pe 6 ianuarie

×
Publicitate

Guvernul Orban s-a reunit luni în ultima şedinţă din acest an, principalul punct pe ordinea de zi fiind aprobarea hotărârilor privind organizarea şi funcţionarea ministerelor.

”Legea bugetului de stat, Legea bugetului asigurărilor de stat şi Legea privind unele măsuri fiscal- bugetare asupra cărora Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului au fost depuse astăzi la Secretariatul General pentru exercitarea dreptului de sesizare la Curtea Constituţională. Două zile este termenul de sesizare la Curtea Constituţională, anunţul a fost făcut şi calendarul ar putea fi după intrarea în vigoare, după promulgare, dacă nu face nimeni sesizare la Curtea Constituţională, calendarul ar fi următorul: termen de sesizare 31 decembrie, dacă nu sunt atacate, pot pleca la promulgare în 6 ianuarie. Aşadar, bugetul ar putea intra în vigoare cel mai devreme în 6 ianuarie”, a declarat Turcan.

Premierul Ludovic Orban a explicat că data de 6 ianuarie 2020 a fost stabilită din cauza calendarului sărăbătorilor.

”Practic Parlamentul şi-a încheiat procedura, iar termenul de atacare este 48 de ore. Din cauza calendarului de anul nou, merge la promulgare în 6 ianuarie”, a spus Orban.

”Suntem în formulă completă, cu garnitură de miniştri. Aşa vreau să fie şedinţele de guvern!”, a afirmat Orban la începutul şedinţei.

Premierul Ludovic Orban a anunţat încă de la precedenta şedinţă de Guvern, de săptămâna trecută, că hotărârile referitoare la organizarea ministerelor se vor afla pe ordinea de zi a şedinţei din 30 decembrie, reluând aceste afirmaţii duminică.

"O să şi lămuresc pentru că m-au întrebat din mass-media de ce mai facem şedinţă pe 30. Vă spun de acuma, pe 30 toate hotărârile de Guvern de organizare şi funcţionare a ministerelor vreau să aibă toate avizele să le adoptăm", a declarat Orban vineri, la începutul şedinţei Executivului.

El a mai spus că acesta este principalul obiectiv al şedinţei din 30 decembrie.

"Trebuie să intrăm în anul nou cu noile organigrame ale ministerelor", a argumentat şeful Guvernului.

OUG privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - pe ordinea de zi

 

Un proiect de ordonanţă de urgenţă de desfiinţare a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a fost introdus, luni, pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului.

Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a propus, la începutul şedinţei, introducerea pe ordinea de zi a proiectului de OUG pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, condus de fostul preşedinte Ion Iliescu.

Premierul Ludovic Orban a aprobat această solicitare.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62101361
Premierul Orban face Revelionul cu colegi din Guvern. "Ne plătim fiecare ce e de plătit"

Prim-ministrul a spus că "s-a trezit târziu" ca să facă rezervare pentru Revelion, aşa că va petrece împreună cu mai mulţi colegi din Guvern.

62088094
PNL vrea să anunţe candidaţii la primării până pe 1 martie. Planul pentru Capitală

Liderul PNL nu exclude scenariul unui candidat comun cu USR la Primăria Capitalei.

62098798
Teodorovici vrea un partid nou și acuză iluziile pe care "ni le vând oamenii politici"

Senatorul PSD Eugen Teodorovici afirmă că îşi doreşte un proiect politic nou, în care nici stânga, nici dreapta "să nu mai nege" realitatea economică şi socială "în funcţie de interesul politic imediat" şi care să pună, în centrul său, românii.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Vas atacat marea neagra afp 000 d34n2g3
Marea Neagră devine tot mai periculoasă pentru marinari. Mulți cer să fie duși la mal: „Ne este frică pentru viața noastră”

Marea Neagră este din ce în ce mai periculoasă. Încă două nave comerciale au fost lovite de drone, foarte aproape de apele teritoriale ale Bulgariei. 

62533111
Ungaria abrogă legea anti-LGBTIQ+ a lui Viktor Orban, condamnată de justiția europeană. „Mai sunt multe de făcut”

Deputaţii ungari au abrogat marţi, prin vot, prevederile legii „protecţiei copilului” din 2021 împotriva comunității LGBTIQ+ adoptate în timpul fostului premier naţionalist Viktor Orban.