Hotărârea privind referendumul a fost votată a 2-a oară, după ce PNL a acuzat ”un fals”

×
Publicitate

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat miercuri în şedinţă comună hotărârea privind scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care solicită consultarea Parlamentului pentru organizarea referendumului naţional.

Parlamentarii au votat de două ori această hotărâre, după ce opoziția a acuzat că raportul adoptat este unul fals, pentru că proiectul de hotărâre conţinea ”cu totul şi cu totul alt text”.

După acuzațiile lansate de liderul deputaților PNL Raluca Turcan, președintele de ședință Claudiu Manda a chemat la discuții toți liderii de grupuri parlamentare și, cu acordul lor, a supus din nou la vot hotărârea privind referendumul, dar fără textele criticate de opoziție.

Ce prevedea primul raport care a fost votat și adoptat, dar criticat de opoziție

Raportul criticat de opoziție prevedea că preşedintele trebuie să respecte articolele 90 şi 74 alineat 2 din Constituţie care prevăd că problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor.

De asemenea, potrivit Agerpres, şeful statului trebuie să respecte Decizia CCR 70/1999 prin care s-a stabilit că preşedintele nu poate iniţia un referendum legislativ, precum şi decizia CCR 799/2011 în sensul exceptării de la referendumul cerut de preşedinte a problemelor de interes naţional care, aprobate prin exprimarea voinţei poporului, ar impune revizuirea Constituţiei.

Conform proiectului adoptat de Parlament, şeful statului trebuie să respecte codul de bune practici în materie de referendum adoptat de Comisia de la Veneţia: "Textele supuse referendumului nu trebuie să contravină dreptului internaţional sau principiilor statutare ale Consiliului Europei (democraţie, drepturile omului şi preeminenţa dreptului - statul de drept)".

Şedinţa a fost condusă de vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda, iar preşedintele Iohannis nu a participat la şedinţă.

Acuzațiile opoziției față de primul raport adoptat

Inițial, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a afirmat că raportul Comisiilor juridice privind solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de organizare a referendumului este un "fals", fiind amestecate mai multe texte, şi a solicitat refacerea acestuia.

"Raportul comisiilor este un fals. Raportul este falsificat în mod grosolan faţă de votul şi dezbaterile din comisie. Din nefericire, proiectul de hotărâre conţine cu totul şi cu totul alt text. Sunt amestecate prevederi legate de referendumul consultativ solicitat de preşedintele Iohannis şi cu cele de referendum de modificare a Constituţiei. Astăzi, documentul supus votului este unul fals. Preşedintele are dreptul de a consulta Parlamentul. Comisiile au dat un aviz favorabil fără niciun amendament. Solicităm refacerea raportului", a afirmat Turcan în plenul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda a replicat: "Să trecem la treabă!".

Acuzaţiile au fost respinse de preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Nicuşor Halici, care a precizat că în raport doar i se solicită şefului statului să respecte Constituţia şi recomandările Comisiei de la Veneţia.

Social-democratul Nicuşor Halici a citit raportul Comisiilor juridice şi a susţinut că nu este un fals.

"Nu este vorba de niciun fals. Noi nu facem decât ca preşedintele să respecte Constituţia şi recomandările Comisiei de la Veneţia", a spus Halici.

Şi deputatul USR Stelian Ion a cerut eliminarea din raport a recomandărilor făcute preşedintelui.

"Fie este un fals grosolan, sau o eroare materială. Considerând că este o eroare materială, solicităm eliminarea aşa-ziselor recomandări făcute de Parlament, pentru că nu au fost discutate de comisii", a subliniat Stelian Ion.

Potrivit raportului Comisiilor juridice, avizul pentru solicitarea preşedintelui Iohannis este unul favorabil, cu recomandarea ca prin întrebarea formulată să respecte Constituţia, Legea 3/2000 privind organizarea referendumului, deciziile CCR şi recomandările Comisiei de la Veneţia.

Majoritatea PSD-ALDE a susținut un raport favorabil

Marți, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Florin Iordache, a precizat că majoritatea parlamentară susţine un aviz favorabil "fără niciun fel de intervenţii".

"Noi, majoritatea, susţinem un acord favorabil cu niciun fel de intervenţii. Este dreptul preşedintelui să solicite organizarea referendumului. Că preşedintele doreşte extinderea acestor consultări... Raportul este un aviz favorabil fără niciun fel de intervenţii", a spus Iordache.

Pe 4 aprilie, şeful statului a transmis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului scrisoarea cu privire la temele referendumului naţional care va fi organizat pe data de 26 mai.

"În temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţie, precum şi ale art. 2 şi art. 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să îşi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarele probleme de interes naţional: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie, interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorităţi constituţionale de a sesiza direct Curtea Constituţională cu privire la ordonanţe. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problemele sus-menţionate", preciza Iohannis în scrisoarea transmisă conducerii Parlamentului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
FOTO Soția lui Robert Lewandowski a încins internetul: „WOW! Ce femeie frumoasă!”
Citește și...
62005912
PSD vrea să schimbe trei miniștri. Dăncilă i-a trimis propunerile lui Iohannis

Ședința cu miză, astăzi, la PSD! Liderii social-democrați din toată țară au decis ca Tudorel Toader să fie înlocuit cu Eugen Nicolicea.

62038382
Klaus Iohannis şi-a lansat a 3-a carte: ”Ca să trăim bine, trebuie să muncim bine”

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a lansat, miercuri, la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti, volumul "EU.RO. Un dialog deschis despre Europa".

61990227
Tăriceanu, despre Toader: ”Dacă vrei să-i găseşti unuia bube în cap, îi poţi găsi”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi seara, că nu crede că Tudorel Toader nu a făcut treabă la Ministerul Justiţiei şi a ţinut să spună că „întotdeauna dacă vrei să-i găseşti unuia bube în cap, îi poţi găsi”.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Cele trei nume care intră în calculele lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. Puținele scenarii care i-au mai rămas

Președintele Nicușor Dan a anunțat, din nou, că nu concepe un guvern din care să facă parte AUR sau care să fie votat de AUR.

Exchange imago0835010938h
Reacția BNR după saltul euro peste 5,34 lei. Ce spune banca centrală despre deprecierea agresivă a leului

Moneda națională continuă să se devalorizeze agresiv. Euro a făcut, joi după-amiază, un salt mare pe piața interbancară și a ajuns în câteva momente la un maxim istoric de peste 5 lei și 34 de bani. 

Plaja mamaia
Plajele extinse sunt înghițite de mare. Cum arată acum litoralul în Mamaia

Pe litoralul românesc marea începe să înghită o parte din plajele extinse cu milioane de metri cubi de nisip. Potrivit măsurătorilor specialiștilor, unele sectoare au pierdut aproximativ 20 de metri în ultimii trei ani.