Secretarul general al Guvernului nu crede că este ”benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză serioasă

62477735

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, este de părere că o creşterea a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la 21% în domeniul HoReCa nu ar fi benefică.

El a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă este de părere că TVA pentru HoReCa va ajunge la 21%, aşa cum sunt unele semnale în spaţiul public.

”Aici răspunsul de autoritate ar trebui să fie al ministrului Finanţelor Publice şi al premierului României. Am fost şi am vorbit cu foarte mulţi antreprenori din Horeca în ultima perioadă. Litoralul de anul ăsta nu pare să fi avut aceeaşi încărcare ca anul trecut. Eu cred că trebuie făcut o analiză foarte serioasă asupra cauzelor şi în funcţie de acest lucru decis asupra creşterii sau nu a TVA-ului pentru Horeca. Personal, nu cred că este benefică o astfel de măsură pentru Horeca, pentru cei care au investit în turism în România”, a afirmat Radu Oprea, potrivit News.ro.

El a precizat că există TVA diferenţiată şi în Bulgaria şi Ungaria, ţări cu care România concurează în domeniul turismului.

”Avem potenţial foarte mare şi trebuie să fim şi într-o zonă de concurenţă dacă vreţi, că ea este reală, cu celelalte state care ne sunt vecine. Şi dacă ne uităm există TVA-ul diferenţiat pentru Horeca şi în Bulgaria şi în Ungaria şi în celelalte state membre. Şi atunci cred că trebuie să găsim o decizie înţeleaptă. Personal, cred că este suficient cât a crescut TVA-ul în Horeca”, a mai transmis Radu Oprea.

Recent, preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că în coaliţie nu există nicio discuţie privind o nouă majorare a TVA, însă există posibilitatea ca industria ospitalităţii să fie afectată anul viitor.

„La HORECA este o discuţie, într-adevăr, dar de la 1 ianuarie", a afirmat el.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62574167
Sorin Ioniță dezvăluie cum ”merge morișca” prin care ”probabil se spală bani la greu” prin partide: ”ANAF se face că nu vede”

Sorin Ioniță, director executiv al think tank-ului Expert Forum, este de părere că, cel mai ”probabil”, unele persoane sau firme ”spală bani la greu” prin intermediul sistemului prin care statul român rambursează bani către partidele politice. 

62574125
Parlamentarii au cărți de vizită cu foiță de aur. Un deputat a fost uimit de prețul lor. Reacția Camerei Deputaților

Radu Mihaiu, președintele USR al Comisiei de IT din Camera Deputaților a declarat că a fost „șocat” de prețul a 100 de cărți de vizită comandate la Parlament.

62574077
Răspunsul lui Ciprian Ciucu la întrebarea când s-a rupt relația cu Nicușor Dan. ”Cel mai bun primar a fost Băsescu”

Liberalul Ciprian Ciucu spune că nu înțelege nici acum de ce s-au rupt relațiile cu Nicușor Dan pe când actualul președinte era primarul Capitalei. În schimb, Ciucu apreciază că cel mai bun primar pe care l-a avut Bucureștiul a fost Traian Băsescu.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.