Scrisoarea lui Valeriu Zgonea catre deputati: Suntem vazuti ca "hoti", "corupti" si "chiulangii"

61392858

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a adresat duminica o scrisoare deschisa deputatilor in care le atrage atentia ca Parlamentul sufera din cauza unui deficit de imagine.

Zgonea precizeaza ca unii dintre parlamentari s-au considerat deasupra legii si au crezut ca se pot ascunde de Justitie in spatele insignei de deputat sau senator, el admitand si faptul ca exista deputati care inca din prima zi de mandat au uitat ca au fost votati pentru a veni la munca si a face legi doar in interesul celor care i-au ales.

"Am constatat cu tristete faptul ca nu ne raportam la regulamente si norme, ci improvizam sau incercam sa facem slalom printre reguli si cutume institutionale.Puterea mediatica a unor astfel de asa-zise exemple, poate nesemnificative ca proportie in raport cu numarul total al parlamentarilor, dar uriase la nivelul exemplulului de constiinta publica, a facut ca de cele mai multe ori efortul si munca noastra sa se topeasca in apelative precum «hoti», ,«corupti»,«profitori» sau «chiulangii»", a spus Zgonea.

El a aratat ca, in opinia sa, aceste etichete sunt nedrepte si descurajante pentru multi dintre deputati, care muncesc cu seriozitate si inteleg rolul pe care il au in Parlament si a facut apel la responsabilitate si la colaborare.

"A venit momentul sa ne certam mai putin intre noi, sa dam dovada de mai multa responsabilitate si sa nu mai amanam adoptarea unor legi si masuri pe care intreaga societate le asteapta de la noi", a spus Zgonea.

El le-a propus deputatilor ca in aceasta sesiune parlamentara sa aiba o colaborare reala si in interes public intre toate partidele politice pentru adoptarea cat mai rapida a unei noi legislatii electorale.

"Unul dintre principiile care trebuie sa stea la baza acestor legi va fi sa asiguram un sistem de vot eficient si securizat (…) De asemenea, consider ca trebuie sa raspundem asteptarilor cetatenilor printr-o reducere semnificativa a numarului parlamentarilor", a spus Zgonea.

El a spus ca dialogul onest este singura cale prin care se va reusi adoptarea unei noi legi de finantare a partidelor politice, prin care sa se transparentizeze circulatia banilor si sa se taie fluxul de resurse necontrolate, precum si «donatiile» suspecte facute in timpul campaniilor electorale si in perioadele premergatoare.

"De asemenea, avem nevoie de o alocare clara a resurselor bugetare pentru fiecare partid politic si sa prevedem sanctiuni severe in caz ca cineva isi va mai permite sa incalce regulile", a spus Zgonea.

El a aratat ca isi doreste finalizarea in acest an si a procesului de revizuire a Constitutiei, unde, personal, printre alte modificari importante, ar vrea sa existe prevederi clare in domeniul interzicerii traseismului politic.

Zgonea a mai aratat ca alte prioritati legislative in aceasta sesiune se concentreaza in jurul dezbaterii si adoptarii unui nou Cod fiscal, dar si a Legii redeventelor si minelor.

"In paralel cu procesul legislativ, eforturile noastre trebuie sa se concentreze pe nevoia transparentizarii activitatii parlamentarilor si a apropierii acestei institutii de cetatean. Iar acest lucru se poate realiza doar prin modificarea regulamentelor celor doua Camere si prin adoptarea unui Cod de conduita al parlamentarilor", a mai spus Zgonea.

El a mai spus ca toate dezbaterile din comisii si de la plen trebuie sa fie transmise in direct atat pe internet, cat si la televiziunea publica, iar orarul sedintelor si ordinea de zi trebuie afisate public din timp si a aratat ca isi doreste si reglarea unor aspecte care in ultimii ani au suscitat numeroase discutii intre partide referitoare la cvorum, absenteism sau a cazurilor de vot multiplu.

"Toate acestea sunt angajamente pe care ni le-am asumat in relatia cu partenerii nostri europeni, iar indeplinirea lor este importanta pentru felul in care Parlamentul va fi perceput atat de opinia pubica interna cat si in viitoarele rapoarte MCV", a conchis Zgonea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Liberalii se pregatesc sa-l dea jos din fruntea Senatului pe fostul lor sef, Tariceanu. Cine ar putea prelua conducerea

Liderul grupului fostului PDL din Senat, Dumitru Oprea, a anuntat ca la Senat liberalii ar avea o majoritate negociata.

Geoana si Vanghelie si-au lansat proiectul "Romania noastra". "Ii vor cadea ochelarii lui Ponta la motiunea de cenzura"

Fostul presedinte al Partidului Social Democrat, Mircea Geoana, si-a lansat noul partid cu un atac direct la fostii colegi care sunt acum condusi de Victor Ponta, anuntand ca in scurt timp "vom avea o noua majoritate si un nou Guvern".

PNL isi face planuri pentru intrarea la guvernare. Orban: "Interesul partidului ar fi sa-l lase pe Ponta sa-si franga gatul"

"Trebuie sa scoatem cat mai repede PSD-ul de la guvernare" - au spus sambata liberalii si democrat-liberalii, reuniti intr-o sedinta cu peste o mie de delegati de la ambele partide.

Recomandări
Oficial CNSAS, după declarațiile lui Nicușor Dan despre dosarul Revoluției: „De când adevărul are termen de prescripție?”

Vicepreședintele CNSAS, Mădălin Hodor, propune modelul german pentru dosarele Revoluției și Mineriadei, după ce președintele Nicușor Dan s-a declarat sceptic că acestea mai pot fi soluționate după 36 de ani.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Eurodeputat PNL, despre opțiunile României înaintea negocierilor de la Bruxelles: Fonduri europene sau guvern PSD

Eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan, propunerea PNL-USR-UDMR pentru funcția de premier refuzată de PSD și președintele Nicușor Dan, spune că România se află acum în situația de a alege între fondurile europene și un guvern social-democrat.