„Dacă Partidul Social Democrat va decide să-i retragă sprijinul politic, eu mă gândesc că marți sau miercuri vor exista consultări la Cotroceni. Așa este constituțional, așa este corect. Președintele va putea să știe ce își dorește fiecare partid și cât de repede se poate depăși această criză politică”, a spus Grindeanu, duminică, la Antena 3, potrivit Agerpres .
Liderul social-democrat a precizat că aproximativ 5.000 de membri de partid vor participa la referendumul intern, precizând că în cadrul PSD s-a discutat despre trei scenarii: rămânerea în situația actuală, menținerea unei coaliții pro-europene, dar cu o reașezare a raporturilor de putere, sau trecerea în opoziție.
„Eu le-am prezentat colegilor mei trei variante, în toate cele opt întâlnirii regionale, pe care Partidul Social Democrat poate să meargă după votul de mâine. Prima variantă, să rămânem în situația de acum, pe care doar o super minoritate o susține. Să rămânem într-o formulă de coaliție pro-europeană, dar cu lucrurile reașezate, asta ar fi a doua variantă. Și a treia, Partidul Social Democrat să treacă în opoziție”, a precizat Grindeanu.
Acesta a criticat mandatul actualului premier, susținând că politicile economice din ultimele 10 luni au dus România spre recesiune.
„Toate aceste lucruri au plecat de la faptul că lucrurile nu merg în direcția bună. Și nu o spune Sorin Grindeanu, (...) o spun românii. 80% dintre români spun că lucrurile merg într-o direcție greșită (...) Aici nu e vorba despre persoana Ilie Bolojan, este vorba de politica pe care Ilie Bolojan și politicile, mai ales economice, le-a luat în ultimele 10 luni și care ne-au adus într-o situație proastă (...) România trebuie să se ocupe de adevărate reforme, nu de așa zise reforme (...) Eu îmi doresc să existe reforme în România (...) Ceea ce s-a întâmplat a fost concediere în masă. Concedierea în masă nu este reformă (...) Ce am făcut în aceste 10 luni? Ce s-a întâmplat? Ce mari reforme s-au întâmplat? Că lumea n-a văzut decât tăieri. Iar aceste tăieri au dus la crize economică (...) Ceea ce s-a întâmplat în ultimele 10 luni, cu aceste măsuri luate, am avut impresia și am impresia, acum la 10 luni, că a fost tratată economia României ca un dosar de insolvență, fără să se țină cont că totuși vorbim și despre oameni, că vorbim de viețile românilor”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Întrebat dacă PSD este pregătit să preia conducerea Guvernului, Grindeanu a confirmat că partidul își asumă responsabilitatea guvernării, având în vedere ponderea parlamentară.