Reacția membrei AUR care a încercat să intre cu gloanțe în Parlament. "Sunt doar bucăţi de metal"

62346700

Ariadna Cîrligeanu, membru în Biroul Naţional al AUR, a declarat miercuri că obiectele în formă de gloanţe care au fost găsite asupra sa i-au fost oferite în urmă cu două zile, cu ocazia zilei de naştere.

„În această dimineaţă am ajuns la Parlament, aşa cum fac în fiecare zi de lucru. Am intrat pe la intrarea de la S2 şi am făcut controlul de securitate obişnuit. Am scos geaca şi am pus-o pe banda scanerului, după care am pus obiectele personale în tăviţa destinată acestora, pentru a fi şi ele scanate. După ce am trecut prin scanerul destinat persoanelor, unul dintre membrii echipei de securitate de la intrarea în Parlament mi-a spus că este o problemă cu nişte obiecte din metal care se aflau în buzunarul hainei pe care am trecut-o prin scanerul respectiv. Ofiţerul SPP a căutat în buzunare şi a găsit patru obiecte de colecţie în forma unor gloanţe", a precizat ea, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Agerpres.

Ariadna Cîrligeanu a declarat că obiectele respective nu erau cartuşe active, nu conţineau vreun reactiv şi nu aveau niciun sistem de acţionare. Totodată, a subliniat că nu a încercat să eludeze vreun filtru de control, deoarece obiectele respective „sunt doar bucăţi de metal" care nu intră sub incidenţa vreunei legi.

„Denumirile utilizate în linşajul media declanşat ulterior asupra mea sunt improprii pentru ceea ce eu aveam în acel moment. Nu era nici muniţie, nu erau nici cartuşe, nici obiecte periculoase. (...) Nu reprezintă niciun pericol, erau inofensive, doar că pur şi simplu cei de la SPP au considerat că este necesar să fie verificate", a spus ea.

Cîrligeanu a adăugat că a primit obiectele respective cadou, dar nu a dorit să dezvăluie identitatea persoanei care i le-a oferit. George Simion a intervenit însă, spunând că se va face o cercetare în acest caz.

„Noi ne gândim la o posibilă înscenare şi o să ne intereseze foarte mult identitatea persoanei. (...) Ne putem gândi la fel de fel de înscenări, pentru că după protestul de sâmbătă, la un coleg de-al nostru care conduce Comisia de sport - are o firmă de securitate şi pază, care sunt controlate de Ministerul de Interne - a venit control şi i-a luat toate actele pe care le avea în firmă. La domnul general Chelaru, deputat AUR, ieri au venit cei de la Poliţia Bragadiru să vadă permisul de port armă, să vadă cum îşi depozitează domnul general arma", a spus liderul AUR.

Totodată, el a precizat că membrii partidului aşteaptă rezultatele expertizei tehnice, iar ulterior vor lua o decizie.

„Niciodată nu am introdus substanţe de genul acesta în Parlament. Ce s-a arătat la televizor, orice expert poate demonta în câteva secunde, oricine a lucrat cu muniţie. Eu nu am lucrat, de aceea poziţia noastră oficială este că aşteptăm expertiza tehnică. Şi la fel cum a fost şi cazul altora asupra cărora au planat suspiciuni în spaţiul public, în momentul în care se dovedesc reale anumite acuzaţii, noi vom acţiona în sensul sancţionării pe linie de partid şi grupuri parlamentare a acelor oameni", a spus George Simion.

O colaboratoare a AUR a fost oprită, miercuri, la intrarea în Palatul Parlamentului, după ce reprezentanţii SPP au descoperit, la controlul de la poarta de acces, patru cartuşe.

Potrivit unor surse din Poliţie, femeia implicată în incident a afirmat că muniţia reprezintă suveniruri de la o tragere. Acestea par, la prima vedere, capete trase, fără încărcătură.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Marcel Ciolacu: „Categoric rotaţia guvernamentală se întâmplă până la 1 iunie. Premierul vine din PSD”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că rotaţia guvernamentală va avea loc până la 1 iunie şi că noul prim-ministru va veni din interiorul PSD.

Ziua în care doi parlamentari ai României au fost agresați pentru un fake-news. Filmul evenimentelor declanșate de AUR

S-au derulat scene scandaloase, miercuri, 10 mai, cu îmbrânceli, amenințări și înjurături la porțile Parlamentului României. Un protest ilegal, organizat de AUR, a pus în mișcare forțele de ordine.  

VIDEO. O femeie care a participat la protestul AUR: ”Prin PNRR ni se impun niște legi prin care copiii ne pot fi luați”

O femeie care a participat miercuri la protestul AUR, unde s-au scandat lozinci împotriva politicienilor, iar unii au fost chiar agresați, susține în mod fals că, prin intermediul PNRR, se ”impune” o lege prin care ”copiii ne pot fi luați”..      

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.