PSD, plângere împotriva congresului PNL: Pune în pericol sănătatea publică din întreaga țară

62184527

PSD a trimis mai multe sesizări împotriva congresului PNL către Poliția Locală Sector 1, Poliția Locală București, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Prefectura Capitalei, Direcția Generală a Poliției Municipiului București, IGP și IGSU.

„Vă înaintăm prezenta sesizare referitoare la pregătirile Partidului Național Liberal în vederea săvârșirii unei infracțiuni deosebit de grave care pune în pericol sănătatea publică din București și din întreaga țară.

Conform declarațiilor publice ale reprezentanților PNL, acest partid intenționează să organizeze, sâmbătă, 25 septembrie 2021, un congres politic, la care urmează să participe, cu prezență fizică, într-o singură incintă, peste 5.000 de invitați din partea organizațiilor județene ale PNL din întreaga țară.
Pentru organizarea acestui eveniment politic, în declarațiile publice reprezentanții PNL au invocat prevederile HG 990/2021, Art 1, pct. 4, conform cărora «organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile în județ/localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori»”, se arată în sesizarea PSD.

„Deși reprezentanții PNL încearcă să insinueze că această întrunire politică ar reprezenta o producție artistică, în fapt congresul politic nu se încadrează la niciuna dintre activitățile culturale definite conform legii.

Activitățile care se încadrează în prevederile legale invocate de PNL sunt definite la pct. 7 din Anexa 3 la Hotărârea nr. 932/0 septembrie 2021, respectiv «activitățile instituțiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizuală, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, școlilor populare de artă și meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber». Deci doar activitățile acestor instituții și nu ale unui partid politic se pot desfășura în condițiile reglementate la Art 1, pct. 4, din HG 990/2021”, au mai adăugat social-democrații.

sesizare
Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62213946
Congresul PNL în cifre: Cine va câștiga șefia partidului

Congresul PNL va avea loc sâmbătă în Bucureşti, la Romexpo, iar la eveniment vor participa 5.000 de delegaţi din toată ţara, scrie News.ro. 

62214961
Cîțu vrea lege în Parlament pentru vaccinarea obligatorie. Ce categorii profesionale ar putea fi vizate

Premierul Florin Cîțu vrea să ajungă în Parlament cu un proiect de lege privind vaccinarea obligatorie anti Covid-19 pentru unele categorii profesionale din România.

62214925
5.000 de oameni vor fi prezenți la Congresul PNL: „Este ilegal! Mă aștept ca Poliția sau Jandarmeria să intervină”

Deși se apropie să intre oficial în scenariul roșu, Bucureștiul va găzdui în acest sfârșit de săptămână Congresul PNL.

Recomandări
Nicusor dan consultari id290009 inquam photos octav ganea
Avertismentul S&P înaintea noii runde de consultări de la Cotroceni. Cele două misiuni urgente ale viitorului Guvern

Liderii formațiunilor politice din Parlament sunt chemați, luni, la Cotroceni, de președintele Nicușor Dan, pentru consultări privind desemnarea unui nou candidat la funcţia de prim-ministru. 

Vladimir putin afp 000 c8px4rj
„Marea greșeală a europenilor este că se tem prea mult de Putin”. Fostul premier Kasaniov spune că rușii au devenit fataliști

În ciuda dificultăților economice tot mai mari și a marii nemulțumiri a populației ruse, Vladimir Putin nu reușește să recunoască „greșeala” pe care a comis-o prin invadarea Ucrainei, afirmă Mihail Kasianov, fost prim-ministru rus.

Ilie bolojan briefing inquam photos malina norocea
Lider PNL, despre ratingul de ţară: Ilie Bolojan a reuşit în ciuda tuturor blocajelor politice interne

Deputata Raluca Turcan (PNL) susţine că menţinerea ratingului de ţară de către Agenţia Standard & Poor's pe ultima treaptă recomandată investiţiilor, cu perspectivă negativă, trebuie analizată din perspectiva situaţiei fiscale a României.