Primarul Robu: Ar fi utilă ştampilarea cu tuş a mâinilor carantinaţilor şi izolaţilor la domiciliu?

62116438
Facebook.com

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, preşedinte al PNL Timiş, a declarat că ştampilarea vizibilă, cu tuş, a mâinii celor care trebuie să stea în carantină sau în izolare la domiciliu, pe fondul coronavirusului, ar fi o măsură "extrem de utilă"..

 

"Eu cred că în monitorizarea celor ce au de stat în izolare sau carantină ar fi extrem de utilă ştampilarea vizibilă a mâinii, cu tuş care să nu poată fi îndepărtat 14 zile. Dacă oameni educaţi au putut avea conduita pe care o ştim, la ce să ne aşteptăm de la cei - şi nu aş vrea să se găsească, din nou, cum am mai păţit-o, vreun 'deştept' care să mă considere rasist! -, la ce să ne aşteptăm de la analfabeţi sau semianalfabeţi - v-aţi îngrozi dacă aţi vedea formularele completate de unii, la frontieră -, de la cei care ştim că pe unde au fost s-au ocupat cu cerşitul şi furtul - şi am greşi amarnic dacă am considera că printre cei întorşi nu există şi unii care asta au făcut -, de la cei capabili să meargă la chefuit, la nunţi etc., când ei au impunere să stea în izolare sau carantină? De ţinerea acestora sub control depinde decisiv reuşita în lupta contra pandemiei. Şi e nevoie de fermitate, de asumare în acest sens!", a spus primarul Nicolae Robu, într-o postare pe pagina sa de Facebook, sâmbătă seara.

Edilul a prezentat şi date referitoare la persoanele infectate cu noul coronavirus care au vindecate în Spitalul de Boli Infecţioase de la Timişoara.

El a precizat că aceasta este ultima comunicare de acest fel pe care o mai face, dat fiind că s-a hotărât că asemenea date vor putea fi făcute publice decât de la nivel naţional, de către Grupul de Comunicare Strategică.

"Aşadar, astăzi (sâmbătă, n.r.) o nouă zi bună la Timişoara: încă 11 vindecaţi în spitalul primăriei Timişoara, Victor Babeş. În total avem acum 47 de vindecaţi dintr-un total de 55 avuţi pozitivi. (...). Cei 11 vindecaţi astăzi, referiţi mai sus, vor fi externaţi la noapte şi mâine. Bravo medicilor timişoreni!", a afirmat primarul Nicolae Robu, potrivit Agerpres.

El le-a adresat un nou mesaj timişorenilor, "fără panică, optimişti, dar prudenţi, disciplinaţi şi responsabili".

"Încă o dată, fac apel la calm, dar totodată la responsabilitate. Trebuie să fim solidari, trebuie să fim respectuoşi, aprioric, cu toţi semenii. Dar în egală măsură, trebuie să fim necruţători cu cei ce se dovedesc iresponsabili, criminali, pur şi simplu. Mă refer, pe de o parte, la cei ce mint la intrarea în ţară privind locul de unde vin, contactele pe care le-au avut, starea de sănătate în care sunt etc., apoi la cei ce ajunşi acasă, nu respectă regimul ce le-a fost fixat, izolarea, respectiv carantina, dar şi la reprezentanţii autorităţilor ce nu-şi fac datoria cu conştiinciozitate, cu rigoare desăvârşită, atât în cadrul filtrelor de la intrarea în ţară, cât şi în diversele localităţi în care ajung cei veniţi", a mai scris primarul Nicolae Robu. 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62022159
Firea i-a delegat lui Bădulescu atribuţiile privind situaţiile de urgenţă. Explicația oferită

Primarul Capitalei Gabriela Firea i-a delegat viceprimarului Aurelian Bădulescu atribuţiile privind situaţiile de urgenţă, începând de vineri până la încetarea mandatului.

62116170
Ce mesaj transmite ministrul Finanțelor către PSD: ”Dacă nici acum nu-ți dai seama…”

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a lansat, printr-un mesaj postat pe Facebook, un avertisment către social-democraţii sau simpatizanţii acestora, să nu mai meargă în emisiuni de televiziune şi să inducă panică în societate.

62116000
Iohannis, despre românii din diaspora: ”Să le spunem cu tristețe să nu vină acasă de sărbători”

Președintele Klaus Iohannis a transmis, joi, la începutul videoconferinței cu premierul și ministrul MAI, că românii din străinătate trebuie să înțeleagă faptul că nu mai pot ajunge acasă de sărbători, din cauza restricțiilor impuse de coronavirus.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.