Președintele Klaus Iohannis vrea un Guvern nou până în 30 mai: ”Această rotație trebuie să se desfășoare sticlă”

62345643
Shutterstock

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, în opinia sa, calendarul iniţial al rocadei guvernamentale poate fi respectat şi că, "în varianta optimală", se va încheia pe 30 mai.

"După părerea mea, calendarul iniţial (...) poate fi respectat. Vineri ar începe procedura şi în varianta optimală ea s-ar putea încheia pe 30 mai. Aceste chestiuni le-am spus şi celor din PNL. I-am rugat să trateze negocierile în coaliţie şi cu greviştii cu toată seriozitatea, să fie o parte relevantă în păstrarea stabilităţii guvernării, stabilitatea generală în România, fiindcă numai de instabilitate şi de certuri politice nu avem nevoie", a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis: Rotativa guvernamentală să se desfășoare ”sticlă”

Președintele Klaus Iohannis a mai precizat că această rotativă guvernamentală trebuie să se desfășoare ”sticlă”, pentru ca oamenii să vadă ”că aici nu-i vorba de tras sfori”.

”Știți că nu am obiceiul să spun înainte să se întâmple anumite chestiuni și etape ce va fi, dar cert este că imediat după ce se inițiază procedura, adică imediat ce premierul își depune mandatul, voi inițial următorii pași. Nu am niciun interes să trag de timp și nu am niciun interes să apară sincope și incertitudini.

Această rotație trebuie să se desfășoare, după părerea mea, rapid, corect, pe scurt, cum se spune, sticlă, fiindcă oamenii trebuie să vadă că aici nu-i vorba de tras sfori, de negocieri care se poartă prea târziu, ci de o chestiune pe care și-a însușit-o coaliția de la bun început. Se pune în practică și mergem mai departe. Asta este așteptarea mea.” - a spus șeful statului.

Klaus Iohannis a făcut aceste declarații la conferința comună de presă pe care a susținut-o  la Palatul Cotroceni cu președintele Germaniei,  Frank-Walter Steinmeier.

Declarațiile președintelui Klaus Iohannis vin la scurt timp după ce Nicolae Ciucă a anunțat oficial că va demisiona, vineri, din funcția de premier.

Pe de altă parte, UDMR amenință că iese de la guvernare dacă pierde Ministerul Dezvoltării și pe cel al Mediului.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62233019
Sporul de 25% acordat personalului ANI este neconstituțional. CCR a admis sesizarea USR și Forța Dreptei

Curtea Constituțională a admis sesizarea USR în privința legii prin care personalul ANI primește un spor la salariu de 25%.

 

62271829
USR şi Forţa Dreptei au contestat la CCR noile Legi ale Educaţiei: ”Discriminează între elevi”

USR şi Forţa Dreptei au contestat la CCR noile Legi ale Educaţiei, pe motiv că acestea conţin mai multe prevederi neconstituţionale, deoarece ar limita dreptul la învăţătură al copiilor şi ar încălca principiul egalităţii în drepturi.

62226695
România este în stadiul „democrației semi-consolidate”. Raportul Freedom House vorbește despre plagiatele din Guvernul Ciucă

Guvernarea democratică rămâne în declin în Europa, a constatat Freedom House în raportul său anual, iar în România există o „tendinţă spre instabilitate stabilă”. Politica și guvernarea de la noi au fost afectate de scandalurile de plagiat, transmist reprezentanții ONG-ului.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.