Președintele Iohannis a trimis la CCR o sesizare de neconstituționalitate privind organizarea judiciară

61928356
Agerpres

Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu legea organizării judiciare, prima din pachetul de trei legi ale justiției care au fost adoptate de Parlament.

În sesizarea transmisă CCR, preşedintele Iohannis arată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma ajunsă la promulgare după ce a fost trimisă de trei ori Curţii Constituţionale şi a fost reexamintă de către Parlament pentru a fi pusă de acord cu deciziile de neconstituţionalitate adoptate de jurisdicţia constituţională, încă mai conţine unele prevederi neconstituţionale.

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis anunţa că trimite la Curtea Constituţională întregul pachet al legilor justiţiei şi sesizează şi Comisia de la Veneţia, el adresând şi un apel CCR să nu se grăbească şi să conlucreze cu organismul european.

Preşedintele a precizat că, după ce Curtea Constituţională se va exprima asupra actelor normative, va face o nouă analiză a legilor şi va decide atunci dacă se impune o nouă reexaminare a celor trei legi de către Parlament.

El spunea că cele trei legi nu sunt deplin adecvate nici cadrului constituţional intern. În privinţa Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, şeful statului spunea că a constatat că, în forma la care a ajuns, după ce a fost o dată reexaminată de Parlament, încă mai ridică probleme: ”Noile reguli privind admiterea în magistratură pot avea consecinţe importante asupra funcţionării instanţelor cu riscul de a bloca actul de justiţie. Apoi, sunt create noi structuri, menite nu să eficientizeze justiţia, ci să timoreze magistraţii. În paralel, sunt eliminate garanţii ale independenţei organizatorice a justiţiei, prin creşterea rolului Ministrului Justiţiei în detrimentul CSM”.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, după acest anunţ, că preşedintele are dreptul constituţional de a sesiza CCR şi Comisia de la Veneţia pe modificările aduse legilor justiţiei, că se aştepta la acest lucru, dar că modul în care se exprimă public depinde de fiecare preşedinte. Referitor la îngrijorarea lui Iohannis cu privire la aceste legi, ministrul Justiţiei a spus că afirmaţia “nu are nicio acoperire”.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61931426
Iohannis, la reuniunea cu președinții din Bulgaria și Austria: „Europa este la răscruce, cu crize fără precedent”

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, vineri, la reuniunea informală la nivel de şefi de stat Bulgaria - Austria - România,  la Ruse.

61957511
Dragnea, despre Legile Justiţiei: "Sunt sigur că în această viaţă vor intra în vigoare"

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a afirmat joi că este "absolut sigur că în această viaţă" legile Justiţiei vor intra în vigoare şi vor reprezenta un pas important în reforma justiţiei.

61957040
Dragnea, despre maşina cu care a mers la mare. "Fiu-meu o să primească amendă, să se înveţe minte"

Liderul PSD a comentat joi seară, după întâlnirea cu şefii BNR, acuzaţiile conform cărora ar fi mers la mare cu o maşină fără ITP, aparţinând firmei fiului său.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.