Premierul Nicolae Ciucă face apel la cadrele didactice să revină la catedră

62347268

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că legile educaţiei adoptate luni de către Senat includ soluţii de creştere a accesului la educaţie fiecărui copil şi susţin performanţele celor meritorii.

Şeful Executivului a făcut apel la cadrele didactice şi tot personalul din educaţie să revină la catedre, în special pentru că este o perioadă importantă pentru elevii care au nevoie de sprijin şi încurajare.

El a reamintit că a fost stabilit un calendar strâns pentru adoptarea legea salarizării în Parlament, scopul fiind ca actul normativ să fie aprobat în Legislativ la 1 septembrie, la începutul sesiunii parlamentare.

„Salut aprobarea noilor legi ale educaţiei de către Parlamentul României, ce includ soluţii de creştere a accesului la educaţie fiecărui copil şi susţin performanţele celor meritorii. Guvernul României este pregătit să pună în aplicare viziunea educaţiei centrate pe elev. Măsurile aflate deja în implementare pentru prevenirea abandonului şcolar vor fi completate de altele noi precum „O carte pentru fiecare”, dar şi de soluţii pentru combaterea analfabetismului funcţional, asigurarea siguranţei în unităţile de învăţământ şi combaterea violenţei în şcoli, o mai bună pregătire a cadrelor didactice. Guvernul pe care îl conduc înţelege importanţa Educaţiei pentru întreaga societate. Dincolo de modificările şi reformele în plan legislativ, asigurăm resersele necesare şi avem determinarea să găsim soluţii la toate problemele acumulate de-a lungul timpului. Rămânem deschişi dialogului pentru ca împreună cu reprezentanţii sindicatelor să găsim soluţiile care să reflecte importanţa pe care o acordăm, şi de o parte şi de cealaltă, elevilor, personalului din învăţământ şi calităţii actului educational”, a afirmat Nicolae Ciucă, potrivit unei postări de luni pe pagina de Facebook a Guvernului României.

Premierul a făcut apel la „cadrele didactice şi la întreg personalul din educaţie să revină la catedră mai ales în această perioadă extrem de importantă pentru elevi, în care au nevoie de susţinerea şi încurajarea noastră!”.

„La nivelul Guvernului şi ministerelor lucrăm la noua lege a salarizării, pentru care am stabilit un calendar strâns de elaborare şi promovare în Parlament, dar şi la celelalte proiecte de acte normative pe care le-am asumat. Am mărit cu şase miliarde de lei bugetul Educaţiei în acest an şi avem 3,6 miliarde euro alocaţi din PNRR pentru şcoli şi universităţi, pentru finanţarea modernizării sistemului educaţional. Consultările pe care le avem cu sindicatele din educaţie arată, încă o dată, asumarea responsabilităţii la nivelul Guvernului şi al coaliţiei de guvernare că putem găsi soluţii prin dialog şi deschidere”, a completat Ciucă.

Minstrul Muncii Marius Budăi a anunţat, luni, calendarul legii salarizării, el afirmând că liderii coaliţiei au stabilit ca până la 15 iulie 2023 să fie gata analiza cu Banca Mondială şi proiectul de lege, în perioada 15 iulie – 31 august să aibă loc dezbateri cu toate sindicatele, după care depunerea proiectului în Parlament, la 1 septembrie, la debutul sesiunii parlamentare. El a precizat că acest „calendar a fost mult restrâns, exact pentru a arăta deschidere că sunt determinaţi să rezolve problemele”.

Ligia Deca a precizat, la dezbaterile de luni din plenul Senatului, că Ministerul Educaţiei şi-a arătat sprijinul faţă de dascăli, fiind introduse o seri de modificări în noile legi, printre care se numără o primă pentru cadrele didactice care lucrează în medii defavorizate, echivalentă cu cinci salarii minime brute pe ţară şi vor fi alocate sume din bugetul de stat pentru decontarea navetei personalului din învăţământ. Este redusă cu două ore pe săptămână norma didactică de predare şi instruire practică, cu o vechime în învăţământ de peste 15 ani şi gradul didactic 1, fără diminuarea salariului. Ministrul Educaţiei a mai spus că personalul didactic care se pensionează va beneficia de o primă echivalentă cu două salarii de bază, iar directorii de învăţământ şi ispectorii vor beneficia de zile de concediu de odihnă suplimentare, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de sector.

Despre legea învăţământului superior, ministrul Deca a explicat că proiectul prevede publicarea pe o platformă naţională a tezelor de doctorat pentru o perioadă de 90 de zile, înaintea susţinerii examenului. Astfel oricine va putea formula observaţii cu privire la posibile abateri de la standardele de etică, prevenind astfel tentativele de plagiat ale doctoratelor. Senatul a adoptat legea învăţământului preuniversitar şi legea învătăţământului superior, în calitate de for decizional.

USR şi Forţa Dreptei au anunţat că vor ataca la CCR cele două legi ale educaţiei adoptate de către Senat.

Articol recomandat de sport.ro
Tensiuni în Rusia! Duma de Stat, reacție dură după gestul făcut de fiul lui Sobolev: „Nu scuipa în fântână”
Tensiuni în Rusia! Duma de Stat, reacție dură după gestul făcut de fiul lui Sobolev: „Nu scuipa în fântână”
Citește și...
Fostul ministru al Educației, Monica Anisie, la legile din ”România educată”, în Senat: ”Aceste legi ESTE despre viitor”

Fostul ministru al Educației, Monica Anisie (PNL), care în prezent ocupă funcția de președinte al Comisiei pentru învăţământ din Senatul României, a făcut un dezacord gramatical chiar în timp ce vorbea despre importanța învățământului.  

Gorghiu: ”Negocierile privind rotativa pot fi încheiate rapid. Tranziţia rapidă, importantă pentru a nu bloca administraţia”

Preşedintele interimar al Senatului, liberala Alina Gorghiu, a declarat luni că negocierile referitoare la modalitatea în care se va realiza rotativa guvernamentală "pot fi încheiate rapid dacă există voinţă politică".

 

Dacian Cioloş, despre Cătălin Drulă: ”Are nevoie probabil să se construiască pe sine”

Europarlamentarul REPER Dacian Cioloş a declarat duminică despre președintele USR Cătălin Drulă că acesta ”are nevoie probabil să se construiască pe sine” şi că încă nu îi vede o identitate politică bine definită.

 

 

Recomandări
Bulgaria a devenit lider mondial în stocarea energiei. Vecinii care țin aprinsă lumina în România sunt peste SUA și Australia

Bulgaria a devenit lider global al capacităților de stocare a energiei, depășind California, Chile sau Australia, regiuni care se bazează pe energie solară. Bulgaria asigură din această energie stocată majoritatea necesarului importat de România. 

Ministerul Apărării de la Chișinău: Drona doborâtă la Galați este rusească, a venit din Ucraina și a traversat Moldova

Drona doborâtă duminică dimineața la Galați este rusească și a traversat Republica Moldova, venind dinspre Ucraina, înainte de a intra în spațiul aerian al României, a transmis Ministerul Apărării de la Chișinău.

Președinții curților de apel cer explicații despre întâlnirea șefei CCR cu Bolojan: Lipsă de transparenţă profund inadecvată

Președinții curților de apel cer clarificări privind întâlnirea dintre șefa CCR, Elena-Simina Tănăsescu, și Ilie Bolojan și critică lipsa de transparență.