Ponta susține că OUG anunțată de Toader este ”pentru un singur om”: Vrea să fie premier

61922062
Inquam Photos / George Calin

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, marţi, că o eventuală ordonanţă de urgenţă privind anularea hotărârilor completurilor de 5 judecători de la Curtea Supremă, ar fi greşită şi nu ar îndrepta abuzurile.

În opinia sa, această OUG ar avea scopul de a-i permite lui Liviu Dragnea să ocupe funcţia de prim-ministru.

"La completul de 5 judecători nu ajung românii obişnuiţi ci foarte puţini: miniştrii, senatori şi deputaţi. Nu e vorba să modifici o lege doar pentru câţiva. De această situaţie, cei care erau în judecată au beneficiat deja pentru că sunt liberi, doamna Udrea, domnul Şova. A mai rămas o singură persoană de care ştim cu toţii: domnul Dragnea, să îşi anuleze prima condamnare, să poată să fie prim-ministru, să fie fericit, bucuros. Nu poţi să dai o ordonanţă pentru un singur om. Poţi să îndrepţi abuzuri, aşa cum am promis, pentru toată lumea", a declarat Victor Ponta, potrivit Agerpres.

Fostul premier a adăugat că acelaşi scop l-a avut şi Ordonanţa 13 din ianuarie 2017, şi şi-a exprimat neîncrederea că ministrul Justiţiei va promova acum o ordonanţă privind anularea hotărârilor luate de completurile de 5 judecători.

"Domnul Toader Tudorel, acest Ion Creangă al vremurilor noastre, a mai anunţat de vreo 60 de ori că face, că drege. Să vedem ce face. Eu constat, însă, că ideea să dai o ordonanţă pentru un om, e greşită. Aşa a fost şi cu Ordonanţa 13. Îl salva pe Dragnea şi pe câţiva oameni dar nu îndrepta abuzurile. Tu ai zis în 2016 că îndrepţi abuzurile. Eu cred că domnul Dragnea vrea să îşi rezolve problema lui şi toţi ceilalţi să rămână cu dosare, cu condamnări, că în felul acesta îi ţine mai uşor. Uitaţi-vă la domnul Tăriceanu, a venit cererea de la Parchet prin noiembrie. Îl ţine la Senat, cu dosarul, dacă mişcă în front, îi dă drumul, dacă e cuminte, îl mai ţine. Nu poţi să te joci cu dosare", a declarat Victor Ponta.

În acelaşi context, liderul Pro România a povestit despre o discuţie pe care Liviu Dragnea ar fi avut-o cu un politician cu probleme penale din Neamţ, în primăvara acestui an, şi în care ar fi spus că nu va promova ordonanţa privind graţierea şi amnistia pentru că l-ar fi salvat şi pe Victor Ponta.

"Vă spun prima şi ultima dată o conversaţie a domnului Dragnea, prin primăvară, cu o persoană din Neamţ, nu-i dau numele, care a avut şi ea probleme, i-a zis: şeful, domnul preşedinte, nu dai amnistia şi graţierea, ca să scăpăm? Şi i-a zis: dar ce, vrei să scape Ponta? Pe mine m-au achitat 3 judecători, nu a fost nevoie să mă ajute Dragnea. Dar alţii care fac vacanţele cu el şi se pregătesc de tribunale... Domnul Vâlcov are 8 ani pedeapsă... Dragnea nu vrea să îi ajute ci să îi ţină în hăţuri, în ham pe toţi şi atunci, toată povestea asta e un joc penibil", a precizat Ponta.

"De doi ani de zile, toată ţara stă blocată cu dosarul lui Dragnea. Am zis că reparăm abuzurile, nu s-a întâmplat nimic. Cei care au comis abuzurile sunt bine-mersi, ceilalţi văd şi ei ce fac. De doi ani de zile ţinem ţara blocată, a trecut jumătate din mandatul actualului Parlament şi nu facem altceva. Am şi zis să îl graţieze pe Dragnea, să scăpăm de de grija asta şi să putem să guvernăm ţara. Nu ştiu de ce nu îl graţiază Iohannis. Graţiază-l, dă-l încolo, să plece în Brazilia şi să ne lase să guvernăm ţara", a mai spus liderul Pro România.

În privinţa ordonanţei de urgenţă care va modifica legea recursului compensatoriu, Victor Ponta a declarat că ar fi bună o astfel de ordonanţă, dar că de măsurile de clemenţă nu trebuie să beneficieze cei care au fost condamnaţi pentru fapte cu violenţă.

"Eu nu am votat în Parlament legea recursului compensatoriu, am fost procuror atâţia ani şi ştiu foarte bine că măsurile de clemenţă sunt bune, dar trebuie să le aşezi bine pentru că altfel, dacă le pui greşit, se întâmplă ce s-a întâmplat. Evident că recursul compensatoriu şi orice măsură de clemenţă nu trebuie să privească în niciun caz infracţiunile cu violenţă: omor, tâlhărie, viol, vătămări corporale grave - nu trebuie să fie acoperite de nicio măsură de clemenţă. Tocmai am semnat la Parlament să facem sesiune extraordinară ca să schimbăm legea recursului compensatoriu, dacă dă ordonanţă, cu atât mai bine", a declarat Victor Ponta.

Liderul Pro România s-a aflat în judeţul Neamţ în cadrul turneului politic pe care îl face prin judeţe pentru a promova partidul.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62016462
Ce spune Dacian Cioloș despre speculațiile că ar avea legături cu fosta Securitate

Fostul premier Dacian Cioloş, membru al Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS), a declarat marţi că nu are "nicio legătură" cu fosta Securitate sau cu servicii secrete.

62016448
Cioloș, întâlnire cu Iohannis la începutul anului. Ce au discutat

Fostul premier Dacian Cioloş a afirmat, marţi, că la începutul anului a avut o întâlnire informală cu preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul căreia au fost abordate teme vizând situaţia politică şi economică a ţării.

62016428
Iohannis atacă OUG lui Toader: PSD caută soluții pentru politicienii cu probleme penale

Președintele Klaus Iohannis, aflat în Germania, a criticat dur ordonanța de urgență anunțată de ministrul justiției Tudorel Toader, care îi privește pe cei condamnați de completuri "nelegal constituite"

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.