Ponta anunță declinul lui Dragnea, care pierde majoritatea în Camera Deputaților: 4 demisii din PSD

×
Publicitate

Deputații PSD Ion Spânu, Mihai Valentin Popa, Ion Mocioalcă, Mihai Mohaci au anunțat luni că pleacă din PSD la partidul Pro România, condus de fostul președinte PSD Victor Ponta.

Este o lovitură foarte grea pentru președintele PSD Liviu Dragnea, care, în acest fel, își vede amenințată majoritatea din Parlament, cu ajutorul căreia își menține în funcție Guvernul condus de Viorica Dăncilă.

Ponta susține că, de acum, are un număr suficient de deputați ca să-și facă grup parlamentar.

”Eu cred că până la 1 februarie Pro România va avea al 3-lea grup din Camera Deputaților, ca număr de deputați. Mă interesează mai puțin numărul. Mă interesează calitatea oamenilor. Sunt parlamentari PSD pe care i-am refuzat. Nu se încadrează. N-am nimic personal cu ei, dar nu se încadrează în ceea ce vrea să facă Pro România, adică oameni care spun, cum am văzut aseară, că direcția noastră e în est și nuîn vest, că Europa ne vrea răul. Oameni care ceartă Comisia Europeană și pe doamna Corina Crețu..” - a spus Victor Ponta într-o conferință de presă.

Dupa aceste 4 plecari din partidul social-democraților, PSD și ALDE vor pierde majoritatea la Camera Deputaților, unde au nevoie de 165 de parlamentari, însă au ramas doar cu 163.

Deocamdată, Ponta are nevoie de timp pentru a obține aprobare pentru formarea noului grup parlamentar. De asemenea, demisiile celor 4 din PSD trebuie înregistrate oficial în Parlament. 

Tot luni, preşedintele PSD Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, a anunțat că demisionează din formațiunea politică a lui Liviu Dragnea, deoarece, în opinia sa, ”PSD merge pe alt drum”.

Într-un mesaj transmis pe Facebook, deputatul a precizat că ”este nedrept și umilitor ca eu, asemenea unor alți colegi ai mei din PSD, să așteptăm fiecare CEX al partidului întrebându-ne dacă acela va fi momentul în care vom fi puși în discuție și judecați de persoane care în marea lor majoritate nu au trăit în acest partid niciodată momentele de care am avut noi parte.”

Mocioalcă afirmă că astfel de situații le consideră ”umilitoare” și ”intolerabile”, drept pentru care s-a înscris în partidul lui Victor Ponta, PRO România.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62005889
Încă o lovitură pentru Dragnea de la Victor Ponta. Preşedintele PSD Caraş-Severin a demisionat

Preşedintele PSD Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, a anunțat că demisionează din formațiunea politică a lui Liviu Dragnea, deoarece, în opinia sa, ”PSD merge pe alt drum”.

62005875
Crețu o provoacă pe Dăncilă să se delimiteze de atacurile colegilor din PSD la adresa oficialilor europeni

Europarlamentarul Corina Crețu a provocat-o pe premierul Viorica Dăncilă să se delimiteze de atacurile colegilor săi din PSD la adresa oficialilor europeni în următoarea vizită oficială pe care o va face la Bruxelles.

62005864
Greblă, despre amnistie: Cred că nişte măsuri minime reparatorii trebuie să existe

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat luni că nu a discutat în Executiv sau cu Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă despre un proiect privind amnistia şi graţierea, însă consideră că "nişte măsuri minime reparatorii trebuie să existe".

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.