Poliția, chemată prin 112 la o ședință PNL. Doi primari, ”puși pe scandal”

61972346
Pro TV

Polițiștii din Huşi au fost solicitaţi să intervină la o întâlnire a Biroului permanent Judeţean al PNL, după ce doi primari aflaţi în conflict cu conducerea formaţiunii politice au refuzat să plece de la o şedinţă.

Potrivit Agerpres, care citează Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, la numărul de urgenţă 112 a fost anunţat faptul că două persoane perturbă o şedinţă desfăşurată la sediul partidului politic.

Un echipaj a intervenit la faţa locului.

"În momentul în care echipajul de poliţie a ajuns la sediul respectiv, conflictul fusese aplanat şi nu s-a impus aplicarea vreunei sancţiuni contravenţionale. Cei prezenţi la întâlnire au fost avertizaţi cu privire la faptul că trebuie să adopte un comportament civilizat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, a precizat că cei doi primari care nu au fost primiţi la şedinţă au venit la respectiva întâlnire "puşi pe scandal" şi le-a reproşat acestora o apropiere de PSD.

De altfel, unul dintre cei doi primari a fost demis în luna iunie din funcţia de preşedinte al organizaţiei comunale pe care o conducea, din cauza rezultatelor slabe şi a lipsei de implicare în chestiunile de partid.

De cealaltă parte, cei doi primari afirmă că nu sunt de acord cu modul în care Tătaru conduce organizaţia de partid şi au precizat că datorită funcţiilor pe care le deţin pot participa de drept la şedinţele BPJ. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61699410
Ponta a publicat o nouă fotografie ”compromițătoare” cu Dragnea, Kovesi, Maior și Oprea
Fostul președinte al PSD Victor Ponta a publicat pe Facebook o nouă fotografie ”compromițătoare” cu Liviu Dragnea, în plin scandal al conducerii Partidului Social Democrat.
61969142
USR depune o nouă plângere disciplinară împotriva lui Liviu Dragnea
USR va depune o nouă plângere disciplinară împotriva lui Liviu Dragnea, de această dată pentru încălcarea codului de conduită al parlamentarilor. 
61987152
Semnăturile inițiativei ”Fără Penali în funcții publice”, depuse la Parlament
Uniunea Salvați România a depus la Parlament o primă tranșă de 335.000 de semnături pentru inițiativa cetățenească ”Fără Penali”.