Firea: ”După CEx am primit apeluri și mesaje de susținere de la mai mulți colegi”

61922801
Pro TV

Gabriela Firea, a declarat, duminică seară, că după şedinţa de sâmbătă a Comitetului Executiv (CEx) al PSD, în care a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan, a fost sunată şi a primit mesaje de susţinere de la mai mulţi colegi.

Firea a susţinut că situaţia din partid nu esta aşa cum a fost prezentată, drept "un succes fulminant" al lui Liviu Dragnea împotriva sa, relatează news.ro.

Firea a mai spus că în CEx au existat două persoane care "au fost încurajate" să spună lucruri împotriva sa, iar majoritatea colegilor săi, care de obicei întervin în şedinţele partidului, nu au luat cuvântul, spunându-i că, deşi sunt conştienţi că ea are dreptate, nu au vrut să îşi arate în mod deschis susţinerea.

Firea a susţinut, la un post tv, că în cursul zilei, dar şi sâmbătă, în timpul şedinţei CEx, a primit mesaje de susţinere din partea mai multor colegi din PSD.

"Mi s-a spus că, deşi sunt conştienţi că am dreptate, nu este momentul să arate în mod deschis susţinerea faţă de ce am spus eu. Este şi asta o consolare, dar ca şi atmoferă, pot să vă spun că nu este aşa cum a fost prezentat, ca un succes fulminant al domnului Dragnea împotriva mea, pentru că doar vreo două persoane au fost influenţate cumva ca să spună lucruri împotriva mea. (...) Ceilalţi colegi, foarte mulţi, nu au luat cuvântul, iar unii dintre ei vorbeau de fiecare dată în CEx. Este un semn de întrebare că oameni foarte vechi în partid, acum văzând cum se derulează lucrurile, au stat deoparte", a declarat Gabriela Firea.

Ea s-a plâns, din nou, de atitudinea unui "domn deputat" care nu este membru CEx şi care a jingnit-o şi a avut un limbaj nepotrivit la adresa sa, ea spunând că liderul PSD, Liviu Dragnea, care era la doi metri de ea, nu a intervenit ci, dimpotrivă, l-a încurajat din priviri si i-a dat cuvântul.

"A avut un limbaj neadecvat un domn deputat care nu este în CEx. Nu este normal ca în CEx să se exprime faţă de un vicepreşedinte oameni care nu fac parte din CEx, să mă tragă la răspundere, să mă certe. Nu vreau să-i fac publicitate gratis şi să spun cine este, dar a mai avut astfel de reacţii în relaţia cu presa şi este dureros pentru mine să fiu la doi metri de domnul preşedinte Dragnea şi să nu intervină când un coleg care nu este în CEx are astfel de reacţii împotriva mea. Ba dimpotrivă, i-a dat şi cuvântul şi l-a şi încurajat din priviri. Aceeaşi persoană a avut o atitudine negativă şi faţă de reprezentanţii de la Bruxelles", a afirmat primarul Capitalei.

Ea a mai spus că nu vrea să transforme Bucureştiul într-un maidan.

"La Târgul de Crăciun am fost lăsată singură, pentru că protestatarii de profesie au pătruns în piaţă, lăsaţi chiar de jandarmi şi au dărâmat scena. I-am reproşat doamnei ministru că a încercat să transfere răspunderea pe umerii prefectului, o funcţie publică mai rar amintită. Deodată a apărut ca personaj principal prefectul. S-a menţionat în presă numele prefectului, a doua zi purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a spus că prefectul a dat ordinul de intervenţie, asta după ce a văzut că intervenţia este considerată agresivă şi că sunt discuţii în spaţiul public, iar Jandarmeria, prin excese, are de suferit la capitalul imagine. A arătat cu degetul către prefect, apoi au asociat prefectul cu mine, pentru că a lucrat doi ani de zile cu mine", a mai spus Firea.

Firea: Corina Creţu m-a sunat pe mine pentru a-mi spune despre îngrijorările de la Bruxelles pentru că Liviu Dragnea nu i-a răspuns la telefon

"Corina Creţu m-a informat că a discutat cu ceilalţi comisari europeni şi cu preşedintele Juncker şi au întrebat-o ce se întâmplă la Bucureşti, pentru că ar trebui să înceapă pregătirile pentru preşedinţia rotativă, toţi sunt preocupaţi de securitate. Doamna Creţu a spus că va transmite informaţiile şi că crede sau speră să se ia măsuri. M-a sunat pe mine pentru că nici înainte de CEx, nici pe parcursul verii Liviu Dragnea nu i-a răspuns la telefon.. Nu că e o coaliţie a mea cu Corina Creţu", a mai declarat sâmbătă primarul Capitalei.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Maior: ”Este o campanie recurentă de ştiri false în ceea ce mă priveşte. Să se calmeze”

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a declarat sâmbătă seara că în România există o campanie recurentă de ştiri false în ceea ce îl priveşte, el ţinând să sublinieze în context că nu are nicio intenţie politică.

Ministrul Turismului: ”Demontez orice zvon prin care se induce ideea că în PSD ar fi dictatură”

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, lider al PSD Sibiu, susţine că partidul este reprezentat de o echipă în care au loc dezbateri, schimburi de opinii ce se tranşează în mod democratic prin supunere la vot, iar majoritatea întotdeauna decide.

Cioloş: “Criza pestei porcine, cauzată de incompetenţa Guvernului PSD-ALDE”

Dacian Cioloş a afirmat faptul că Guvernul PSD-ALDE este responsabil pentru criza pestei porcine, responsabilităţi directe având premierul Viorica Dăncilă, ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi directorul ANSVSA, Geronimo Brănescu.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.