Până atunci, premierul propus a avut deja primele discuții cu liderii PNL, USR și UDMR, iar cele trei partide spun că vor încerca să aducă și PSD la masa negocierilor. A reapărut inclusiv varianta unei rotative la Palatul Victoria. Social-democrații nu par însă convinși.
Siegfried Mureșan și-a început ziua la Palatul Victoria, alături de liderii partidelor care l-au propus pentru funcția de premier. Primul pas: programul de guvernare. Abia apoi începe negocierea voturilor din Parlament.
Siegfried Mureșan, premier desemnat: „Mulțumesc președintelui pentru această desemnare, pe care o accept. Obiectivul nostru este ca la începutul săptămânii viitoare să vă prezentăm prioritățile programului de guvernare și obiectivul nostru este ca pe baza priorităților programului de guvernare, să avem o discuție cu parlamentarii din Parlamentul României”.
Discuția cu parlamentarii va fi, de fapt, testul cel mai greu. PNL, USR, UDMR și minoritățile adună împreună 186 de voturi. Pentru învestirea Guvernului sunt necesare cel puțin 233. Așadar, lui Siegfried Mureșan îi mai lipsesc 47 de voturi.
Ilie Bolojan, președintele PNL: „Chiar dacă această nominalizare s-a făcut cu aproape trei luni de zile întârziere, responsabilitatea pe care o avem este la fel de valabilă și acum, și astăzi în a încerca, din posibilitățile pe care le avem, în funcție de ponderea noastră electorală, să formăm un guvern și Partidul Național Liberal va trata cu responsabilitate această situație.
PNL, USR și UDMR se uită în primul rând spre PSD pentru voturile lipsă. Dominic Fritz spune că ușa negocierilor rămâne deschisă.
Dominic Fritz, președintele USR: „Evident că vom fi deschiși în următoarele zile pentru discuțiile inclusiv cu PSD. În ce condiții ar putea susține acest Guvern de viziune pozitivă pentru România”.
Tanczos Barna, senator UDMR: „Considerăm în continuare că cea mai bună soluție este o refacere într-o altă formulă a acelei majorități care s-a destrămat în aprilie și credem că rotativa poate fi o soluție pentru o construcție politică solidă”.
Numai că PSD, prin Sorin Grindeanu, a atacat chiar punctul de plecare al negocierilor și le-a reproșat celor trei partide că vorbesc despre împărțirea guvernării înainte să prezinte un plan concret pentru țară.
Sorin Grindeanu, președintele PSD: „N-au program, au o rotativă. Mă așteptam ca premierul desemnat și liderii dreptei să aibă deja pregătit un lucru elementar: un plan pentru România. Un plan care să ne spună cum intenționează să redreseze economia, ce politică fiscală propune, ce măsuri are pentru protejarea puterii de cumpărare, pentru susținerea investițiilor și păstrarea locurilor de muncă”.
Decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan va fi semnat sâmbătă de președintele Nicușor Dan și publicat luni în Monitorul Oficial. Din acel moment, se vor calcula cele 10 zile, termenul în care premierul nominalizat trebuie să prezinte programul de guvernare și lista de miniștri ai noului Cabinet.