Orban: Nu puteam fi de acord cu o procedură neconstituţională de verificare a semnăturilor moţiunii de cenzură

62208009
Agerpres

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, consideră că pentru Comisia de statut nu există nicio competenţă în verificare a validităţii semnăturilor unei moţiuni de cenzură.

Din acest motiv, Orban spune că nu a votat în Birourile permanente reunite transmiterea către această Comisie a cererii liderului grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu.

Liderul senatorilor liberali a solicitat verificarea semnăturilor pentru moţiunea de cenzură şi, în acest sens, acestea să fie trimise la comisia de statut pentru două săptămâni.

Orban a precizat că s-au înregistrat 9 voturi favorabile, 7 împotrivă şi 2 abţineri - a sa şi a deputatului minorităţilor naţionale Ovidiu Ganţ - iar solicitarea a fost respinsă.

"Instituţia moţiunii de cenzură este una fundamentală prevăzută în Constituţie, care dă dreptul parlamentarilor de a iniţia o procedură prin care pot să demită un Guvern. (...) Potrivit regulamentului, procedura cu privire la moţiunea de cenzură este foarte clară. Eu nu pot să accept o propunere care nu are bază constituţională şi regulamentară prin care se solicită întârzierea derulării procedurilor două săptămâni prin verificări făcute de Comisia de statut care nu are nicio competenţă în verificarea validităţii semnăturii. Liderii grupurilor parlamentare, care au iniţiat moţiunea, au spus că acolo unde semnăturile depuse vineri au fost luate online, scanate, există semnătura olografă pentru fiecare dintre deputaţii şi senatorii care au semnat moţiunea de cenzură", a explicat Orban.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a relatat că deputatul USR PLUS Cristina Prună a propus ca parlamentarii semnatari să confirme că au semnat moţiunea de cenzură. "Se putea verifica în decursul unei ore dacă există sau nu există numărul minim de semnături necesare pentru o moţiune de cenzură constituţională şi regulamentară. Această propunere nu a fost luată în seamă", a spus Orban.

El a menţionat că nu putea să fie de acord cu "o procedură care nu are bază constituţională regulamentară şi care nu face altceva decât să încalce litera şi spiritul Constituţiei şi Regulamentului".

"Nimeni nu poate să cenzureze dreptul unui parlamentar de a semna o moţiune de cenzură. Semnarea unei moţiuni de cenzură este un act de voinţă individuală. Doar persoana care a semnat poate să conteste validitatea semnăturii sau să-şi retragă semnătura. (...) Până la citirea moţiunii în plenul reunit - 5 zile de la depunere, un parlamentar poate anunţa retragerea semnăturii. Majoritatea parlamentară nu are dreptul să cenzureze depunerea unei moţiuni de cenzură şi nici să încalce termenele constituţionale şi regulamentare", a mai spus Orban.

Liderul PNL a susţinut că nu a votat împotriva acestei propuneri, ci a fost prezent fără a vota, dintr-un "considerent politic".

"Sunt preşedintele Camerei Deputaţilor cu sprijinul PNL şi nu am putut să votez împotriva unei propuneri formulate de liderul grupului de la Senat, care este colegul meu de partid. Pe de altă parte, eu sunt Ludovic Orban şi pentru mine un interes politic de moment nu mă poate determina să mă situez în afara Constituţiei în afara legilor ţării. Parlamentul trebuie să fie un model de respectare a Constituţiei, a legilor ţării şi a regulamentelor pe care noi le-am stabilit", a adăugat Orban.

Întrebat despre acuzaţia potrivit căreia ar fi "girat" semnături false, Orban a spus: "Nu am girat nicio semnătură falsă, dimpotrivă, eram total deschis ca la prezentarea moţiunii de cenzură în Birourile permanente reunite să discutăm despre semnături. Din partea liderilor grupurilor parlamentare, iniţiatoare ale moţiunii, există declaraţia că pentru semnăturile care sunt depuse online, există semnăturile olografe de confirmare a semnăturilor. (...) Cel mai probabil aş fi apelat la procedura de verificare cu privire la autenticitatea semnăturilor".

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62211436
Şedinţa Biroului Naţional USR PLUS, convocată pentru ora 17.30

Şedinţa Biroului Naţional al USR PLUS va avea loc luni, la ora 17.30, iar în cadrul acesteia urmează să fie discutat inclusiv subiectul demisiei miniştrilor, au precizat pentru AGERPRES surse din cadrul formaţiunii.

62200787
Orban: Întelegerea era ca eu să rămân președintele PNL și Cîțu guvernator BNR, în locul lui Isărescu

Liderul liberal Ludovic Orban şi-a exprimat convingerea că "un personaj foarte important din România" s-a gândit "să decreteze" ca el să nu mai fie preşedintele PNL.

62210816
Cum comentează USR PLUS contestarea semnăturilor de la moţiunea de cenzură: Totul e o perdea de fum

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, consideră că o contestare a semnăturilor de pe moţiunea de cenzură reprezintă doar "o perdea de fum".

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.