Orban anunţă că PNL demarează procedura de demitere a lui Dragnea de la șefia Camerei

61967793
Inquam Photos / George Calin

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că liberalii au luat decizia de a demara procedura de demitere din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a lui Liviu Dragnea.

"Motivele care vor sta la baza demersului nostru sunt motive care ţin de gravele prejudicii de imagine aduse Parlamentului României prin menţinerea în fruntea Camerei Deputaţilor a unui cetăţean precum Dragnea, de două ori condamnat penal, care are o percepţie îngrozitoare şi care nu face altceva decât să deterioreze imaginea unei instituţii fundamentale a statului român, cum este instituţia Parlamentului.

La baza solicitării noastre vor sta temeiuri de încălcare a Constituţiei, a Regulamentului Camerei Deputaţilor, cum ar fi refuzul de convocare a unei sesiuni extraordinare atunci când condiţiile procedurale au fost îndeplinite, cum ar fi angajarea de poziţii publice la nivel internaţional în numele Camerei Deputaţilor fără existenţa unei hotărâri a Parlamentului şi, practic, substituirea lui Liviu Dragnea Camerei Deputaţilor", a declarat Orban la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a refuzat să dea detalii cu privire la această procedură de demitere a preşedintelui Camerei Deputaţilor.

"Procedura va fi în conformitate cu prevederile regulamentului şi cu deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale. Veţi vedea. Regulamentul ne permite şi pronunţările Curţii Constituţionale, veţi vedea cum se va derula procedura. Decizia este luată, când vom avea documentul îl vom prezenta opiniei publice. Eu cred că niciun parlamentar din România nu mai poate să accepte ca în fruntea Camerei să fie un astfel de individ cum este Liviu Dragnea, care nu are niciun fel de respect pentru Constituţie, pentru Regulamentul Camerei, pentru colegii săi", a menţionat Orban.

Pe de altă parte, deputatul Victor Ponta, lider al partidului Pro România, a anunţat luni că va depune un amendament la Regulamentul Camerei astfel încât să fie modificată prevederea potrivit căreia preşedintele forului legislativ este schimbat doar la propunerea grupului din care face parte.

"Am văzut intenţia celor de la PNL foarte bună de a schimba preşedintele Camerei Deputaţilor. Nu poţi să schimbi preşedintele Camerei Deputaţilor. Un prim pas - poţi să schimbi Regulamentul Camerei. Noi asta vom depune ca amendament la Regulamentul Camerei Deputaţilor - schimbarea articolului care spune că numai grupul parlamentar poate să propună în aşa fel încât printr-o majoritate a deputaţilor să poată fi schimbat preşedintele Camerei", a precizat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă.

El şi-a exprimat speranţa ca amendamentul să fie susţinut şi de ceilalţi parlamentari.

"Dacă amendamentul depus de noi este votat în plenul Camerei Deputaţilor, după aceea putem să trecem şi la votul de persoană, însă tehnic facem noi acel amendament şi sperăm că toţi cei din PNL, USR, UDMR, minorităţi şi o parte importantă a deputaţilor PSD să susţină acest amendament, pentru că nu mai putem să lăsăm Camera Deputaţilor să fie locul în care se blochează legi pe criteriu personal, se promovează legile dlui Dragnea, se promovează oamenii în funcţii, se vând funcţii, se vând săli şi cred că pentru Camera Deputaţilor şi pentru Parlamentul României să aibă la conducere o altă persoană nu un dublu condamnat este un lucru extrem de important", a adăugat Victor Ponta

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
61987989
Pricopie: După 3 octombrie, nevoia de schimbare din PSD va fi şi mai clară

Fostul ministru PSD al Educației Remus Pricopie este de părere că, deși rezultatul ultimei ședințe CEx din PSD a arătat ca un succes zdrobitor pentru Liviu Dragnea, situația este diferită.

61964770
PSD va organiza o campanie de informare a populaţiei privind referendumul din 6-7 octombrie

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că în şedinţa Biroului Permanent Naţional s-a decis organizarea unei campanii de informare a populaţiei cu privire la tema referendumului din 6-7 octombrie.

61987974
Dragnea a venit cu Dăncilă la declarații, dar n-a lăsat-o să spună nimic. ”Haideți!”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a venit cu premierul Viorica Dăncilă la declarații, însă nu i-a permis să facă vreo precizare sau să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

Recomandări
F 18 gettyimages 2236844959
Alertă în Tulcea, după ce a fost detectată ”o ţintă aeriană”. MAPN anunță că două aeronave F-18 au fost ridicate de la sol

Ministerul Apărării Naționale a anunțat sâmbătă dimineața că sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat în noaptea de 25 spre 26 septembrie, ”o ţintă aeriană” în apropierea graniței cu România.

Doald trump xi jinping gettyimages 2296993948
Donald Trump, întrebat ce a obținut de la președintele Chinei: „Totul. Am avut o întâlnire cu adevărat extraordinară”

Xi Jinping a părăsit vineri seară Statele Unite, la capătul unei vizite de trei zile descrisă de gazda sa drept „pozitivă pentru ambele țări”. Nu au fost anunțate decizii concrete, dar Donald Trump s-a întrecut în superlative.

ministri Siegfried Muresan
LIVE UPDATE. Siegfried Mureșan depune astăzi la Parlament forma finală a programului de guvernare și lista miniștrilor

Siegfried Mureșan va depune la Parlament, în această dimineață, forma finală a programului de guvernare și lista miniștrilor. I le-a prezentat vineri și președintelui Nicușor Dan, în cadrul unei întâlniri la Palatul Cotroceni.