Marian Oprișan a anunțat că își retrage candidatura pentru funcția de senator. Ce spune Ciolacu

62154198
Agerpres

UPDATE Marian Oprişan a anunţat miercuri seara că îşi retrage candidatura pentru funcţia de senator, deoarece pune "interesul şi binele comunităţii pe primul loc".

"În această seară am decis să îmi retrag candidatura pentru funcţia de senator, deşi am beneficiat de totala încredere şi susţinere a colegilor mei primari, preşedinţi de organizaţii, consilieri judeţeni, consilieri locali şi simpli membri PSD. Mai mult decât oricând cred că în PSD este nevoie de unitate, pentru că doar uniţi putem să luptăm şi să apărăm interesele vrâncenilor. Am luat decizia de a-mi retrage candidatura gândindu-mă şi la organizaţia PSD Vrancea pe care am construit-o cu multă muncă şi sacrificii, alături de toţi colegii mei. Este organizaţia care timp de 28 ani a câştigat majoritatea alegerilor din Vrancea şi sunt mândru că am fost şi am rămas cea mai importantă forţă politică a judeţului! Ştiu că mulţi dintre colegii mei nu sunt confortabili cu decizia mea, dar mai ştiu că aceiaşi colegi pun, de fiecare dată, interesul şi binele comunităţii noastre pe primul loc. Acelaşi lucru îl fac eu, astăzi!", a scris Marian Oprişan într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acesta susţine că va rămâne în slujba vrâncenilor şi va continua să lupte pentru bunăstarea acestora, transmite Agerpres.

"Vrancea este un judeţ respectat şi eu mă angajez să rămân în slujba vrâncenilor, şi să continui să lupt pentru bunăstarea fiecăruia dintre ei. Voi continua această luptă împreună cu toţi colegii mei, cu mai multă determinare şi îndârjire având în minte exemplul părintelui Steinhardt care spunea că biruinţa nu este obligatorie, însă lupta este", a precizat Marian Oprişan.

Marian Oprișan va rămâne în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean
 

Totodată, Marian Oprişan va rămâne în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat miercuri preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

"Lista de la Vrancea este deschisă de Nicuşor Halici la Camera Deputaţilor şi de Angel Tîlvăr la Senat. Cei doi sunt cap de listă la Cameră şi la Senat. Domnul Oprişan doreşte să rămână la Consiliul Judeţean în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean", a spus Ciolacu într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

El a adăgat că aceasta a fost decizia luată în cadrul Consiliului Politic Naţional al partidului, iar Marian Oprişan a acceptat-o, potrivit Agerpres.

Marţi seara, Consiliul Politic Judeţean al PSD Vrancea a întocmit o listă de candidaturi pentru Senat şi Camera Deputaţilor în care Marian Oprişan se afla pe primul loc la Senat.

Tot în cursul serii de marţi, într-o şedinţă a Consiliului Politic Naţional al PSD, Angel Tîlvăr a fost numit preşedinte interimar al PSD Vrancea.

Miercuri, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că listele pentru alegerile parlamentare ale organizaţiei de la Vrancea au fost invalidate de Consiliul Politic Naţional al formaţiunii şi a precizat că el consideră că nu este oportun ca Marian Oprişan să candideze pentru Senat.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat miercuri că listele pentru alegerile parlamentare ale organizaţiei de la Vrancea au fost invalidate de Consiliul Politic Naţional al formaţiunii.

Astfel, Marian Oprişan nu mai poate candida pentru Senat.

"Listele trimise de domnul Marian Oprişan la Vrancea au fost invalidate. Acest lucru înseamnă că se declanşează din nou procedura şi diseară vom lua decizia asupra listei de la Vrancea. Îmi menţin părerea că domnul Marian Oprişan nu trebuie să candideze pentru o funcţie în Parlamentul României. În opinia mea, nu este oportună candidatura domnului Oprişan pentru Senat. Cred că cel mai oportun în acest moment este să rămână vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea", a spus Ciolacu, potrivit Agerpres.

El a adăugat că este posibil ca unele dintre persoanele aflate pe lista întocmită de Oprişan să se regăsească pe noua listă ce va fi votată de organizaţia judeţeană.

Marian Oprișan a fost demis din funcția de președinte al filialei PSD Vrancea, iar Ciolacu a preluat interimar această funcție.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62154261
Florin Iordache, proaspăt ales în fruntea Consiliului Legislativ, ar putea rămâne fără funcție. Reacția șefului PSD

Fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, ales, marți, la șefia Consiliului Legislativ ar putea să rămână fără funcție.

62144401
Klaus Iohannis: Alegerile parlamentare nu pot fi amânate. În acest moment, nu discutăm despre un lockdown

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că alegerile parlamentare nu pot fi amânate, calificând drept false opiniile conform cărora scrutinul din 6 decembrie ar putea fi amânat pentru începutul anului viitor.

61970796
Scandalul Iordache. USR sesizează CCR și cere invalidarea numirilor în Consiliul Legislativ

Grupurile parlamentare ale USR vor sesiza Curtea Constituțională pentru invalidarea numirilor făcute în Parlament pentru Consiliul Legislativ, întrucât candidații nu au întrunit numărul de voturi cerut de lege.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.