Onoruri militare la Cotroceni pentru preşedintele Sloveniei: ”Vă aşteptăm cu puţină zăpadă”

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său sloven, Borut Pahor, aflat într-o vizită oficială în ţara noastră.

Oficialul sloven a fost primit la Cotroceni cu onoruri militare.

"Domnule preşedinte, vă aşteptăm cu puţină zăpadă", i-a spus preşedintele Iohannis omologului său sloven, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis, Borut Pahor

Din delegaţia preşedintelui Iohannis fac parte: consilierii prezidenţiali Bogdan Aurescu, Leonard Orban, Cosmin Marinescu, dar şi consilierii de stat Ligia Deca, Dana Bârsan şi Mădălina Dobrovolschi.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis şi Borut Pahor vor aborda subiecte aflate pe agenda europeană, regională, internaţională şi de securitate. Astfel, cei doi şefi de stat vor discuta despre priorităţile preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, despre procesul de reflecţie asupra viitorului european, în condiţiile în care Summitul de la Sibiu va reprezenta un moment cheie în procesul de definire a priorităţilor strategice de viitor ale Uniunii, precum şi despre alte dosare de actualitate.

În planul cooperării regionale, o atenţie specială va fi acordată perspectivelor de dezvoltare a Iniţiativei celor Trei Mări, în condiţiile în care Slovenia şi-a asumat, la Summitul Iniţiativei de la Bucureşti, din septembrie 2018, organizarea următorului summit, în 2019.

Preşedintele Republicii Slovenia efectuează o vizită oficială în ţara noastră, la invitaţia lui Klaus Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62013561
Dăncilă, la Strasbourg: Românii resimt inechități, țara lor este ținută în afara Schengen
Premierul Viorica Dăncilă a avut marți un discurs dur în plenul Parlamentului European, la Strasbourg, la prezentarea priorităţilor preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
62009033
Reacția PSD după respingerea propunerilor de miniştri la Dezvoltare şi Transporturi
PSD critică anunţul preşedintelui Klaus Iohannis privind respingerea propunerilor de miniştri la Dezvoltare şi Transporturi, afirmând că şeful statului este "incapabil să dea un motiv serios şi de înţeles".
61978741
O. Vasilescu, replică pentru Iohannis: ”Guvernul va sesiza din nou CCR”
Deputatul PSD de Dolj Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii, susţine că social-democraţii se aşteptau ca preşedintele Klaus Iohannis să refuze din nou să o numească ministru, motiv pentru care Guvernul va sesiza din nou CCR.