Aceasta se pensionează începând cu data de 15 februarie.

Consiliul Superior al Magistraturii a admis, pe 5 februarie, cererea judecătoarei de a ieși la pensie.

Ionela Tudor a devenit cunoscută pentru afirmația 'm-a sunat Lia'.

'Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către președintele României a propunerilor privind eliberarea din funcție, prin pensionare, începând cu data de 10 februarie, a doamnei judecător Ionela Tudor, președinte al Secției a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a Curtea de Apel București, delegată în funcția de vicepreședinte al acestei instanțe', se arată în minuta deciziei.

Citește și
Sorin Grindeanu, despre propunerile pentru șefia parchetelor: ”Habar n-am cine sunt cei propuşi. Nu i-am văzut în viaţa mea”
Sorin Grindeanu, despre propunerile pentru șefia parchetelor: ”Habar n-am cine sunt cei propuşi. Nu i-am văzut în viaţa mea”

În vârstă de 51 de ani, Ionela Tudor a activat inițial ca avocată (1998-2004), apoi a intrat în magistratură, fiind pe rând judecătoare la Judecătoria Fetești, Judecătoria Slobozia, Tribunalul Călărași, Tribunalul Ialomița, Tribunalul București (2017-2021), iar din 2023 activează la Curtea de Apel București.

Printre dosarele soluționate se numără și unul în care a suspendat analiza tezei de doctorat a fostului premier Nicolae Ciucă, reclamat pentru plagiat, motivând 'nevoia de stabilitate în conducerea executivă a statului'.

Pe 11 decembrie 2025, conducerea Curții de Apel București, formată din președinta Liana Arsenie și vicepreședinții Ionela Tudor și Domnica Adomniței, a organizat o conferință de presă pe tema dezvăluirilor din reportajul Recorder.

În timp ce Liana Arsenie încerca să răspundă la o întrebare, vicepreședinta Ionela Tudor s-a uitat în telefonul mobil, după care s-a aplecat spre Liana Arsenie și i-a șoptit: 'M-a sunat... M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc' și a părăsit prezidiul de unde se făceau declarațiile de presă.

A revenit după scurt timp și i-a arătat lui Arsenie ecranul telefonului, citindu-i ce scria acolo: 'Este exclus ca... este exclus ca Predoiu să fi intervenit. Nu a sugerat'.

Acest episod venea să confirme ceea ce presa relatase în decursul timpului despre influența șefei Instanței supreme asupra altor judecători din sistem.