Nicușor Dan a fost scos cu forța de poliția locală de la o ședință din Primăria Capitalei. VIDEO

×
Publicitate

Deputatul Nicușor Dan a fost scos cu forța din sala de ședințe a Consiliului General al Capitalei, după ce a vrut să ia cuvântul, dar nu i s-a permis.

Deputatul a vrut să vorbească despre un proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Capitalei, însă președintele de ședință Orlando Culea a considerat că Nicușor Dan nu a respectat regulamentul în această privință.

Din acest motiv, șeful consilierilor le-a cerut polițiștilor locali să-l evacueze din sala de ședință pe Nicușor Dan, în ciuda protestelor acestuia.

Proiectul de pe ordinea de zi a ședinței, despre care voia să vorbească Nicușor Dan, este un ”Proiect de hotărâre privind darea în administrare către Administrația Străzilor, Administrația Domeniului Public Sector 1 și RATB a obiectivului de investiții ”Străpungere Buzești - Berzei”.

Deputatul Nicușor Dan a anunțat că va face plângere penală în legătură cu acest caz.

Mai trebuie menționat faptul că în momentul în care deputatul a fost scos cu forța de poliția locală, în sală NU se afla și primarul general al Capitalei Gabriela Firea, care plecase cu aproximativ 30 de minute în urmă.

Ședințele Consiliului General al Municipiului București sunt publice, iar la acestea poate participa orice bucureștean.

De la ce a pornit scandalul: proiectul Buzești-Berzei

Nicușor Dan a declarat în urmă cu câteva zile că situația proiectului Buzești-Berzei ”este emblema funcționarii haotice a administrației publice din București”.

El susține că Planul Urbanistic Zonal și toate autorizațiile de construire sunt anulate definitiv de instanță.

”În aceste condiții nu s-a putut realiza recepția lucrării. Conform legii, această ar fi trebuit să confirme, în prezența Inspectoratului de Stat în Construcțîi, conformarea lucrării cu autorizațiile de construire.” - afirmă deputatul.

nicusor dan captura

Nicușor Dan a mai afirmat că soluția din Consiliul General de miercuri ”este un artificiu juridic”, deoarece ”se dă în administrare Administrația Străzilor un bun care nu a fost recepționat juridic până în acest moment.”

În replică, Primăria Capitalei respinge acuzațiile lui Nicușor Dan, despre care spune că sunt ”total contrare realității, constituie pură dezinformare și nu servește interesului public.”

"Îl informez pe dl Nicuşor Dan, care acum câţiva ani, când se pregătea să candideze la Primăria Capitalei, se erija în salvatorul Bucureştiului şi îşi făcuse un obicei din a contesta în instanţă, la comandă, iniţiativele primăriei, că se află într-o gravă eroare: bulevardul Buzeşti - Berzei - Uranus are un proces verbal de recepţie, iar informaţiile pe care le-a oferit presei sunt false şi nefundamentate şi nu reprezintă altceva decât instrumente politice prin care doreşte să îşi facă reclamă. Un om politic bine intenţionat, care doreşte cu adevărat să îmbunătăţească viaţa alegătorilor săi, ar trebui să se documenteze şi să îşi canalizeze energia în proiecte reale, cu soluţii autentice şi nu să persiste în greşeală, acuzând oponenţii politici de fapte sau nerealizări imaginare", afirmă primarul general Gabriela Firea, citată în comunicat.

Gabriela Firea

Potrivit PMB, bulevardul a fost modernizat de Primăria Capitalei în cadrul obiectivului de investiţii "Străpungere Buzeşti - Berzei - Uranus". Lucrările de proiectare şi execuţie au fost executate în baza contractului nr. 3675/ 15.06.2007, încheiat între PMB şi Asocierea SC Tehnologica Radion SRL & SC SCT SA & SC Euroconstruct Trading 98 SRL& SC Via Proiect SRL. În data de 11.11.2016 a fost încheiat procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 16.637. În data de 03.03.2017, comisia de recepţie, în urma constatărilor făcute, propune admiterea recepţiei fără obiecţiuni, aceasta fiind aprobată în conformitate cu prevederile art. 4 şi art. 21 din HG 273/1994”, precizează Primăria Capitalei.

"Faţă de cele expuse, reiese foarte clar că nu există niciun motiv real sau legal care să împiedice procesul de preluare a bulevardului şi, pe cale de consecinţă, nici împotriva proiectului de hotărâre care se referă la acest obiectiv de investiţii, aflat pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti", se mai arată în comunicatul PMB.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61941027
Viorica Dăncilă: Republica Moldova este şi va rămâne o prioritate pentru Guvernul României

Republica Moldova este şi va rămâne o prioritate pentru Guvernul României, viitorul nostru va fi unul comun în sânul familiei europene, a declarat, marţi, premierul Viorica Dăncilă.

61880263
Traian Băsescu, chemat la audieri în Comisia SRI. ”Căutați-mă după ce-l audiați pe Dragnea!”

Preşedintele Comisiei pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat marţi că următorul invitat la audieri, după fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, va fi fostul preşedinte Traian Băsescu.

61949600
Casa Regală a României ar putea deveni instituție finanțată de la bugetul de stat

Până în vară, parlamentarii vor să voteze o lege pentru Casa Regală a României.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.