Nicolae Ciucă: Două avioane ale MApN şi unul NATO transportă în Turcia a doua echipă de salvare şi echipamente - VIDEO

62322850
Facebook.com

Premierul Nicolae Ciucă a precizat, la şedinţa de Guvern, că două avioane ale MApN şi unul NATO transportă în Turcia a doua echipă de salvare şi echipamente.

Oficialul a reiterat mesajul de compasiune şi solidaritate cu poporul turc, în urma cutremurelor care au devastat Turcia.

„O să începem şedinţa de Guvern prin a exprima solidaritatea şi compasiunea pentru poporul turc, foarte greu încercat de cutremurul dezastruos de acum două zile, şi doresc să încep prin a mulţumi tuturor instituţiilor statului care au fost implicate pentru a identifica soluţiile prin care să îi ajutăm pe cetăţenii români aflaţi în zona Gaziantep şi, desigur, să facem în aşa fel încât să putem să asigurăm sprijinul necesar Guvernului Republicii Turcia pentru a putea să gestioneze cât mai bine situaţia, încă o dată, deosebit de dezastruoasă. (...) În acest moment, când se desfăşoară şedinţa de Guvern, avem deja două avioane care transportă cea de-a doua echipă de căutare şi salvare şi încă un avion de la capabilitatea de transport aerian la care România este parte, de la Papa, prin care transportăm mijloacele şi echipamentele necesare pentru a putea să intervină acolo cele două echipe deplasate în Turcia", a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, în cadrul şedinţei de Guvern.

Premierul a subliniat că, în urma situaţiei din Turcia, a dispus, încă de la primul moment, ca Ministerul Afacerilor Externe, prin serviciul consular, să ia toate măsurile să pună la dispoziţia cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul Turciei mijloacele necesare şi modalităţile prin care pot să primească sprijin de la autorităţile române, iar Ministerul Apărării Naţionale, prin mijloacele de transport aerian puse la dispoziţia Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, să asigure repatrierea.

„De altfel, România a fost prima ţară care a ajuns în zona afectată de cutremur şi a trecut imediat la sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale. Am discutat la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi în coordonare cu instituţiile europene vom proceda la asigurarea contribuţiei noastre, la efortul de ajutorare şi a cetăţenilor sirieni afectaţi de acest cutremur", a mai afirmat Nicolae Ciucă.

A fost solicitată încă o aeronavă C-17 Globemaster III, din cadrul Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic. Aceasta va prelua materiale de pe aeroportul Otopeni şi le va transporta miercuri către aeroportul din Adana, informează MApN.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62318905
Pedepse mai mari pentru scandalagiii violenți sau protestatarii recalcitranți. Bode: ”Am propus pedeapsa cu închisoare”

Ministrul de Interne Lucian Bode a anunțat că a depus la Senat, împreună cu președintele său de partid, Nicolae Ciucă, o inițiativă legislativă de modificare a Codului Penal.  

62299856
Moțiunea simplă ”România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice”, împotriva ministrului Lucian Bode, a fost respinsă

Deputații au respins, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de USR. Astfel, s-au înregistrat 90 de voturi "pentru", 189 "contra" şi o abţinere.  

62017777
Prefectul Capitalei: Blocurile construite în anii 50 – 60 care necesită consolidare e preferabil să fie demolate

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a afirmat că blocurile construite în anii 50 – 60 care necesită consolidare este mai bine să fie demolate decât consolidate, iar alte locuinţe să fie ridicate în locul lor, scrie News.ro.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.