Ministrul Muncii a dat explicații în scandalul recalculării pensiilor: ”700.000 de pensionari cărora nu le va crește pensia”

×
Publicitate

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a organizat, joi, o conferință de presă, pentru a prezenta explicații cu privire la erorile care au fost semnalate în mass-media după procesul de recalculare a pensiilor.  

Ministrul a ținut să sublinieze de mai multe ori că, în urma acestui proces, nicio pensie din România nu va scădea.

În ultimele zile, sute de oameni s-au plâns că documentele înmânate de postași sunt pline de greșeli.

Cele mai importante declarații ale ministrului Muncii, privind recalcularea pensiilor:

”Stimați pensionari, pensia dumneavoastră nu scade. Nouă lege a pensiilor garantează că pensionarii vor primi cuantumul cel mai favorabil, indiferent de rezultatul recalculării. Deci, dacă în decizia de recalculare punctajul rezultat indică o valoare mai mică decât pensia pe care ați primit-o în luna august, atunci veți rămâne cu pensia mai avantajoasă. Adică pensia lunii august. Scrie negru pe alb și pe deciziile de recalculare pe care le le-ați primit sau urmează să le primiți.

Se menține cuantumul pensiei stabilit și aflat în plată anterior recalculării, de la 01/09/2024, conform articolului 144, alineatul șase din legea 360 pe 2023. Deci nu va scădea nici un leu pensia dumneavoastră. Dar ca toate lucrurile să fie clar și lipsită de orice chivoc, veți primi în următoarele săptămâni o confirmare oficială din partea Ministerului Muncii și a Casei Naționale de Pensii Publice, că pensia dumneavoastră nu scade. Cea mai bună confirmare pentru ceea ce spun va fi însuși cu bonul de pensie aferent lunii septembrie.

Am fost întrebată ce pensii au un cuantum mai mic după recalculare și rămân cu pensia care este acum în plată. În general, sunt două categorii de pensionari în această situație. Îndemnizația socială pentru pensionari, care nu scade sub 1.281 lei. Fiindcă, începând cu 1 septembrie, beneficiarii de indemnizație socială vor continua să primească suma minimă garantată de 1.281 lei, indiferent de cuantumul rezultat în urma recalculării.

În urma recalculării, dacă pensia este mai mică de 1.281 lei, suma, diferența se suportă de la bugetul de stat, ca și până acum. Cei care au avut un avantaj la pensie și primeau mai mulți bani decât alți pensionari care au muncit și contribuit la fel, ei au avut deja avantajul pe care alți pensionari îl obțin acum și a căror pensie crește în urma recalculării.

Ei bine, domniile lor nu pierd acest avantaj, pentru că își păstrează pensia mai favorabilă. Deci, chiar dacă nu le crește pensia acum, acești pensionari nu vor pierde niciun leu la pensie. Așa realizez scopul principal a legii, de a elimina inechitățile din sistem.

Este prima dată când toate pensiile din sistemul public din România sunt calculate după aceeași formulă, astfel încât să fie eliminate inechitățile care apăruseră în funcție de legislația care s-a aplicat la momentul ieșirii la pensie.

În spatele reformei este o muncă minuțioasă de evaluare, dosar cu dosar, a situației fiecărui pensionar din România. La preluarea mandatului meu erau evaluat aproximativ 70% din dosarele pensionarilor din România. Mai erau de evaluat peste 1.000.000 de dosare de pensie, majoritatea fiind dosarele cele mai complexe, care fuseseră lăsate la urmă. În mai puțin de un an s-a finalizat evaluarea acestor dosare, s-a elaborat legea și normele de aplicare și s-a finalizat recalcularea.”

700.000 de pensionari cărora nu le va crește pensia

Repet, avem un număr de 700.000 de pensionari cărora nu le va crește pensia în urma recalculări. Aceștia au avut un beneficiu suplimentar până acum, când valoarea pensiilor era mai mare decât a altor pensionari care au muncit și contribuit la fel. După 1 septembrie, prin creșterea celorlalte pensii, se ajunge la echilibrul pe care ni l-am dorit și pe care ni-l cer oamenii pe care ni-l cere și dumneavoastră, adică pentru muncă și contribuții egale, să avem pensii egale.

În general, printre acești 700.000 de pensionari cărora nu le va crește pensia după recalculare, avem două categorii. Cei cu perioade de contributivitate foarte scurte și cei care au obținut pe legislația anterioară beneficii mai mari decât corespondentul contribuțiilor plătite în timpul activității.

Ei bine, o altă veste bună este că avem peste 90.000 de pensionari beneficiari de pensie minimă socială care în urma recalculări, vor primi mai mulți bani. Prin noua lege a pensiilor am realizat două obiective importante am realizat o reformă a pensiilor, adică pensii egale pentru muncă și contribuții egale.

Nu vor mai fi pensionari care au muncit la fel, dar care au pensii diferite și vom avea un mecanism de creștere continuă și sustenabilă a pensiilor. În lege s-a introdus un mecanism care garantează creșterea pensiilor fără a crea dezechilibre bugetare.

Este important de știut că, de asemenea, a fost eliminat pragul de 9,4% pentru cheltuielile din PIB cu pensiile, care ar fi putut duce la înghețarea pensiilor românilor până în 2070.

Recalcularea reflectă contributivitatea. Repet, recalcularea reflectă contributivitatea. Pot înțelege că există nemulțumiri, dar sunt convinsă că pe măsură ce pensionarii vor primi pensiile în septembrie, numărul celor mulțumiți va fi semnificativ, chiar dacă aceștia nu își manifestă mulțumirea la un mod entuziast. Sunt convinsă că pensionarii simt că li s-a făcut dreptate. Mi-aș dori ca și lor să li se audă vocea.

În medie, creșterea va fi de 26,65% așadar, vorbim de o creștere cumulată de peste 40% în acest an. Pentru cei mai mulți dintre pensionari, aceasta înseamnă o creștere reală, semnificativă a puterii de cumpărare.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că îl va propune comisar european din partea României pe Victor Negrescu

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, de la Bruxelles, după ce s-a întâlnit cu Ursula von der Leyen, că îl propune comisar european pe Victor Negrescu.

Ciolacu se întâlneşte joi cu Ursula von der Leyen. Vor discuta despre portofoliul de comisar european din partea României

Premierul Marcel Ciolacu se află, joi, într-o vizită de lucru la Bruxelles-Comisia Europeană, în care va avea o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Cine este premier în Guvernul AUR ”din umbră”. George Simion vrea ministru de Interne un fost polițist, dat afară din sistem

Preşedintele AUR, George Simion, a prezentat, miercuri, componenţa guvernului din umbră al AUR. Acesta va fi condus de Marius Lulea, prim-vicepreşedintele partidului, iar în componenţa sa se află mai multe nume ... cunoscute.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.