Ministrul desemnat al Energiei a anunțat ce va face cu controversatul proiect al mini-reactoarelor nucleare de la Doicești

Dumitru chisalita
Agerpres

Ministrul propus al Energiei, Dumitru Chisăliţă, a fost întrebat, luni, la audierile sale în comisiile de specialitate, care este planul referitor la controversatul proiect al mini-reactoarelor nucleare de la Doicești.

Chisăliță a declarat că, înainte de a lua o decizie, acest proiect trebuie să fie analizat într-un mod corespunzător.

"Cred că acolo trebuie să fie o analiză complexă şi, ulterior, trebuie să se ia o decizie faţă de ceea ce înseamnă acest complex. În acelaşi timp, din punctul meu de vedere, cred că noile tehnologii, inclusiv în domeniul nuclear, sunt elemente pe care trebuie să le avem în vedere, doar că ele trebuie să se bazeze pe competitivitate, pe evaluări tehnico-economice reale, pe un element real de a fi sustenabil în piaţă. Cu siguranţă, trebuie făcută o analiză", a spus Chisăliţă, potrivit Agerpres.

Membrii comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat au avizat pozitiv mandatul de ministru al Energiei pentru Dumitru Chisăliţă, în cadrul audierilor din Parlament.

Din totalul parlamentarilor prezenţi, s-au acordat 39 de voturi "pentru", opt voturi "împotrivă”, fiind consemnată şi o abţinere.

Dezbaterile au avut loc în prezenţa membrilor din Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, şi Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, precum şi din Comisia economică, industrii şi servicii, turism şi antreprenoriat şi Comisia pentru energie, infrastructura energetică şi resurse minerale din cadrul Senatului.

Ilie Bolojan a criticat proiectul nuclear american SMR de la Doicești

În luna mai, premierul interimar Ilie Bolojan a criticat proiectul nuclear american SMR de la Doicești, afirmând că, ”pentru a deveni realitate, avem nevoie de câteva miliarde de euro investiţie, pe care nu îi avem”.

Întrebat într-o emisiune televizată cine este responsabil pentru banii pierduţi în proiectul mini-reactoarelor nucleare de la Doiceşti, Bolojan a spus că, din punctul său de vedere, ”conducerea Nuclearelectrica, pentru că trebuia să se asigure că tot proiectul şi toate sumele care sunt alocate acolo au un rezultat, că acele contracte care au fost făcute şi modul în care s-au derulat sunt în bună regulă"

Ce presupune proiectul centralelor nucleare SMR de la Doicești

Proiectul mini-reactoarelor nucleare SMR (Small Modular Reactors) de la Doicești înseamnă 6 reactoare nucleare modulare de mici dimensiuni, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MW, care să producă 462 MW în bandă, la un factor de capacitate de peste 95%.

La sfârșitul anului 2025, fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că proiectul a intrat în ultima etapă de studii de design şi fezabilitate și că acesta va crea peste 2.000 locuri de muncă în perioada construcţiei şi peste 230 permanente pentru operarea centralei.

Construcția centralei nucleare de la Doicești va fi finanțată de SUA cu 4 miliarde de dolari, anunța în martie 2024 fosta ambasadoare a SUA în România, Kathleen Kavalec.

Doar Rusia și China au în prezent reactoare nucleare SMR

România ar deveni prima țară din Europa și printre primele din lume care va implementa o centrală cu tehnologie SMR terestră, prin proiectul de la Doicești, folosind tehnologia NuScale. În prezent, doar Rusia și China folosesc astfel de mini-reactoare nucleare în scopuri civile.

Primul reactor SMR (Small Modular Reactor) operațional civil din lume este considerat a fi centrala nucleară plutitoare rusească ”Akademik Lomonosov”, care a fost pusă în funcțiune în 2019.

La rândul său, China a pus în funcțiune, la sfârșitul anului 2023, prima sa centrală nucleară SMR terestră comercială de generația a patra, situată în Golful Shidao.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan
Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Doicesti reactoare nucleare smr getty
Controversele proiectulului nuclear de 7,6 miliarde de dolari de la Doicești. „Bani tocați degeaba” vs „securitatea României”
Proiectul nuclear al minireactoarelor americane NuScale de la Doicești, o investiție complexă ale cărei costuri sunt estimate între 4,6 și 7,6 miliarde de dolari, stârnește controverse după ce premierul Ilie Bolojan a acuzat că este prost administrat.
62434518
Un expert în energie susține că Bolojan are dreptate în scandalul Doicești: Vom plăti cu toții costurile centralei SMR
Analista de politici publice în energie și infrastructură Ana Otilia Nuțu consideră că premierul interimar Ilie Bolojan are dreptate atunci când pune sub semnul întrebării proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești.