Marea împărțeală a ministerelor viitorului Guvern PSD-PNL. Surse: UDMR ar putea decide să iasă din coaliție

×
Publicitate

Schimbul de la șefia Guvernului între PNL și PSD trebuie să se desfășoare "sticlă". Este indicația pe care președintele Klaus Iohannis le-a dat-o liderilor Coaliției, aflați în negocieri pentru formarea unui nou executiv.

Premierul Nicolae Ciucă a spus din nou că își va da demisia vineri, însă portofoliile nu sunt clar împărțite și nici UDMR nu a anunțat dacă mai susține sau nu Guvernul.

Președintele Klaus Iohannis a avut marți seară o discuție cu liderii liberali. Indicațiile ar fi fost să respecte calendarul asumat, premierul să își dea demisia vineri și până marți să avem un nou guvern.

Klaus Iohannis, președintele României: ”Nu am niciun interes să trag de timp și să apară sincope și incertitudini. Această rotație trebuie să se desfășoare rapid, corect, cum se zice "sticlă". Oamenii trebuie să vadă că aici nu e rost de negocieri, de tras sfori".

Calendarul cerut de președinte impune ca, după demisia premierului, PNL și PSD să reia negocierile pentru împărțirea portofoliilor. Doar că, nici până în acest moment nu este clar dacă discuțiile se vor face în baza protocolului coaliției prin care PSD trebuia să cedeze ministerul Transporturilor, iar liberalii să preia Finanțele sau dacă vor începe de la zero.

Nicolae Ciucă, prim-ministru: "Se consumă ziua de vineri și până luni voi lua o decizie. Există în momentul de față discuții, negocieri. Orice formulă de la cea din protocol, până la cea a asumării ministerelor de fiecare partid în parte e deschisă".

O și mai mare necunoscută a acestor negocieri este dacă Uniunea Maghiarilor își va păstra susținerea pentru noul Executiv. În condițiile în care PNL pretinde că UDMR ar trebui să cedeze ministerul Dezvoltării și pe cel al Mediului, surse politice susțin că această formațiune ar putea decide să iasă de la guvernare.

De altfel, însuși premierul a spus într-o discuție cu jurnaliștii că ministerele se împart între PSD și PNL, excluzând astfel uniunea maghiară.

Discuțiile despre împărțirea ministerelor ar trebui definitivate în acest weekend, pentru ca în primele zile ale săptămânii viitoare să fie învestit cabinetul Ciolacu.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62328978
Un nou venit în România. Normele de aplicare vor intra în vigoare la 1 iunie. De când va fi acordat

Normele metodologice de aplicare a Legii privind venitul minim de incluziune vor intra în vigoare la 1 iunie, nu anul viitor, cum era prevăzut, anunţă Ministerul Muncii.

62350556
Ministrul Muncii, după negocierile cu sindicatele din Educație: Salariile vor fi crescute la nivelul grilei din anul 2022

În urma discuţiilor purtate cu sindicatele din Educaţie, Ministerul Muncii a pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie sunt aduse la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022.

62345643
Președintele Klaus Iohannis vrea un Guvern nou până în 30 mai: ”Această rotație trebuie să se desfășoare sticlă”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că, în opinia sa, calendarul iniţial al rocadei guvernamentale poate fi respectat şi că, "în varianta optimală", se va încheia pe 30 mai.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.