Marcel Ciolacu, după acceptarea României în Schengen: Nu vom accepta vreodată să fim cetăţeni de mâna a doua în Europa

marcel ciolacu
Inquam Photos / George Calin

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că aderarea României la zona Schengen va reprezenta un beneficiu major pentru economia ţării şi călătorii mai rapide în spaţiul Uniunii Europene.

"România aderă pe deplin la zona Schengen începând cu 1 ianuarie 2025, în urma deciziei de astăzi a Consiliului JAI. Un beneficiu major pentru economia noastră şi călătorii mai rapide acasă pentru milioanele de români care locuiesc şi călătoresc în UE", a scris premierul, pe reţeaua X.

Pentru companiile româneşti care fac afaceri cu parteneri din statele europene, eliminarea controalelor la frontiere va facilita comerţul şi va reduce costurile logistice, a spus premierul într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

"Este o decizie istorică care a fost luată în urmă cu puţin timp la Consiliul JAI reunit la Bruxelles. Aceasta este, de fapt, o victorie a dreptăţii şi a demnităţii naţionale şi un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetăţeni de mâna a doua în Europa. Este - înainte de toate - un triumf al tuturor românilor, indiferent de opţiunea politică sau de situaţia socială. Este o victorie a muncii în echipă, pentru binele României, pentru că la acest moment au contribuit lideri de opinie din ţară şi din străinătate, personalităţi publice, oameni obişnuiţi, alături de miniştri, diplomaţi, europarlamentari şi tehnicieni din zeci de instituţii. Pentru companiile româneşti care fac afaceri cu parteneri din statele europene, eliminarea controalelor la frontiere va facilita comerţul şi va reduce costurile logistice. Asta înseamnă că mărfurile româneşti vor deveni mai competitive, ceea ce va stimula economia şi va crea noi oportunităţi de afaceri şi locuri de muncă. Pentru români, această decizie aduce beneficii concrete şi imediate", a spus Ciolacu. 

Citește și
Lucian Romascanu
Purtătorul de cuvânt al PSD: ”Probabil că un partid pro-european va trebui să rămână în opoziție”

 Miniştrii de Interne din ţările UE au aprobat joi dimineaţa, la Bruxelles, aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen cu frontierele terestre, începând de la 1 ianuarie 2025.

Austria și Olanda au renunțat la veto

Ministrul austriac de interne Gerhard Karner a anunţat luni seara că Austria renunţă la a mai bloca extinderea Schengen prin includerea României şi Bulgariei şi va vota în favoarea proiectului.

De asemenea, Ţările de Jos au dat oficial undă verde admiterii complete a Bulgariei şi României în spaţiul Schengen, în urma unui vot în parlamentul olandez care a avut loc miercuri şi care a susţinut decizia recentă a guvernului de la Haga în acest sens.

Toate celelalte ţări ale UE şi-au declarat deja acordul pentru intrarea deplină a României şi Bulgariei în Schengen.

Comisia Europeană cerea de mai mult timp Austriei să renunţe la blocarea aderării depline a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Un prim pas a fost făcut cu „Air Schengen”: controalele la frontierele aeriene şi maritime cu Bulgaria şi România au fost ridicate la sfârşitul lunii martie.

În noiembrie, miniştrii de interne din Austria, România, Bulgaria şi Ungaria au convenit asupra unui nou pachet de măsuri privind protecţia frontierelor. Potrivit ministrului austriac Karner, controalele la frontierele interne între Bulgaria şi România, precum şi între Ungaria şi România vor continua să aibă loc pentru o anumită perioadă de timp.

O lungă bătălie

România şi Bulgaria aşteaptă să intre în Schengen încă din 2011. Cele două ţări, care împart o lungă graniţă, şi-au propus să facă un demers comun în acest sens pentru o mai uşoară implementare a condiţiilor tehnice.

Îndeplinirea de către România a criteriilor prevăzute în acquis-ul Schengen a fost recunoscută la data de 9 iunie 2011, cu ocazia reuniunii Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne. În prealabil, la 8 iunie 2011, Parlamentul European avizase favorabil proiectul Deciziei privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Finalizarea cu succes de către România a măsurilor prevăzute de acquis-ul Schengen au fost confirmate şi de Consiliul European la 13-14 decembrie 2012.

Cu toate acestea, admiterea României şi Bulgariei în Schengen - decizie ce trebuie luată cu unanimitate de voturi în Consiliul UE şi aprobată apoi de liderii europeni - a fost împiedicată de-a lungul anilor de veto-ul mai multor ţări, în special Germania, Franţa şi Olanda, care au invocat problemele din lupta anticorupţie a celor două ţări aflate sub o monitorizare specială în acest sens, prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), încă de la aderarea lor la UE, în 2007. În cele din urmă, MCV a fost ridicat, iar Germania, Franţa şi Olanda au fost convinse să renunţe la veto, cel puţin în cazul României.

Blocarea aderării României şi Bulgariei la Schengen, la sfârşitul anului 2022, dar admiterea în acelaşi timp a Croaţiei a produs un adevărat şoc şi a generat un val de indignare şi proteste care au culminat cu chemarea în ţară pentru consultări a ambasadorului României la Viena.

Austria s-a împotrivit atât aderării României, cât şi a Bulgariei, pe motiv de proastă gestionare a imigraţiei ilegale, în timp ce Olanda obiecta numai faţă de intrarea Bulgariei în Schengen, invocând dosarul luptei anticorupţie.

La vremea respectivă, împotrivirea Austriei a fost pusă pe seama agendei electorale interne, în condiţiile în care extrema dreaptă austriacă era în plină ascensiune cu o agendă antiimigraţie, în detrimentul conservatorilor cancelarului Karl Nehammer, aflaţi la guvernare.

În următorii doi ani, România şi Bulgaria au făcut presiuni şi au depus eforturi pentru a convinge cele două ţări să renunţe la veto.

După un an, s-a ajuns la o soluţie de compromis: România şi Bulgaria au intrat în Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, urmând să continue discuţiile în privinţa ridicării controalelor şi la frontierele terestre.

Între timp, extrema dreaptă austriacă a câştigat alegerile naţionale, dar în prezent se încearcă izolarea ei politică, celelelte partide austriece negociind o largă coaliţie.

Ce este Schengen și de ce este important

Spaţiul Schengen este una dintre cele mai importante realizări ale proiectului european. Acesta a început în 1985 ca proiect interguvernamental între cinci ţări ale UE – Franţa, Germania, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg – şi s-a extins treptat pentru a deveni cel mai mare spaţiu de liberă circulaţie din lume.

Schengen este numele unui mic sat din Luxemburg, situat la frontiera cu Germania şi Franţa, unde s-au semnat Acordul Schengen şi Convenţia Schengen în 1985 şi, respectiv, în 1990.

Apartenenţa la un spaţiu fără controale la frontierele interne înseamnă că ţările nu efectuează verificări la frontierele lor interne, cu excepţia cazurilor unor ameninţări specifice, şi efectuează controale armonizate la frontierele lor externe, pe baza unor criterii clar definite. În ultimii ani, din cauza crizei imigraţiei, tot mai multe ţări UE au reintrodus controalele la frontierele interne, dar acestea sunt măsuri temporare.

În prezent, spaţiul Schengen acoperă peste 4 milioane de kilometri pătraţi, cu o populaţie de aproape 420 de milioane de persoane, şi include 27 de ţări: 23 dintre cele 27 de state membre ale UE plus toate statele membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia).

La 1 ianuarie 2023, Croaţia a devenit cea de a 27-a ţară membră cu drepturi depline a spaţiului Schengen. ​

Controalele la frontierele interne cu Ciprul nu au fost încă eliminate, iar Irlanda nu face parte din spaţiul Schengen.

La 30 decembrie 2023 Consiliul a convenit să elimine controalele la frontierele aeriene şi maritime interne cu Bulgaria şi România începând cu 31 martie 2024. După această primă etapă, Consiliul urma să ia o nouă decizie pentru a stabili o dată de eliminare a controalelor la frontierele terestre interne.

Spaţiul Schengen permite unui număr de peste 400 de milioane de persoane să călătorească liber între ţările membre fără a fi supuse controalelor la frontieră. În fiecare zi, aproximativ 3,5 milioane de persoane trec frontierele interne pentru a munci sau a studia sau pentru a-şi vizita familiile şi prietenii, iar aproape 1,7 milioane de persoane locuiesc într-o ţară Schengen şi lucrează în alta.

Se estimează că europenii efectuează anual 1,25 miliarde de călătorii în interiorul spaţiului Schengen, ceea ce aduce de asemenea beneficii considerabile turismului şi sectorului cultural.

Dar Spaţiul Schengen aduce totodată, prin eliminarea controalelor la frontieră, beneficii economice semnificative tuturor cetăţenilor şi întreprinderilor din statele participante, fiind piatra de temelie a Uniunii Europene şi a pieţei unice în ansamblu.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Madonna s-a împăcat cu iubitul fotbalist, cu 38 de tânăr decât ea!
GALERIE FOTO Madonna s-a împăcat cu iubitul fotbalist, cu 38 de tânăr decât ea!
Citește și...
PSD va accepta să guverneze alături de PNL, USR și UDMR dacă va da premierul. Cele cinci condiții ale social-democraților
PSD va accepta să guverneze alături de PNL, USR și UDMR dacă va da premierul. Cele cinci condiții ale social-democraților

Membrii Partidului Social Democrat au decis luni să îl mandateze pe Marcel Ciolacu să negocieze cu PNL, USR, UDMR și minoritățile naționale formarea unui nou Guvern. Dar nu oricum, ci cu impunerea unor condiții.

Purtătorul de cuvânt al PSD: ”Probabil că un partid pro-european va trebui să rămână în opoziție”
Purtătorul de cuvânt al PSD: ”Probabil că un partid pro-european va trebui să rămână în opoziție”

Cei din Partidul Social Democrat au decis să îi dea mandat de negociere lui Marcel Ciolacu pentru a intra la guvernare cu partidele pro-europene. 

Marcel Ciolacu a ajuns să fie prezentat în toată lumea drept ”romanian covrigar”. Ce s-a întâmplat
Marcel Ciolacu a ajuns să fie prezentat în toată lumea drept ”romanian covrigar”. Ce s-a întâmplat

Candidatul PSD la alegerile prezidențiale anulate între timp s-a făcut „remarcat” în mediul online. A ieșit în evidență cu „ajutorul” unor internauți puși pe farse.  

Marcel Ciolacu, după anularea prezidențialelor: Este singura soluție corectă. Votul a fost denaturat flagrant de Rusia
Marcel Ciolacu, după anularea prezidențialelor: Este singura soluție corectă. Votul a fost denaturat flagrant de Rusia

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, că aceasta era ”singura soluție corectă”. Președintele PSD spune că ”rezultatul votului românilor a fost denaturat flagrant” de Rusia.

Elena Lasconi, întrebată pe cine ar numi premier: Ar fi îndreptăţit Ciolacu, dar nu ştiu dacă îşi mai doreşte
Elena Lasconi, întrebată pe cine ar numi premier: Ar fi îndreptăţit Ciolacu, dar nu ştiu dacă îşi mai doreşte

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, consideră că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, ar fi îndreptăţit să revendice postul de premier, dar că preferinţa sa este preşedintele PNL, Ilie Bolojan, în cazul în care va câştiga alegerile.

Recomandări
România şi Bulgaria vor intra deplin în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Decizia a fost adoptată de miniștrii de interne
România şi Bulgaria vor intra deplin în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Decizia a fost adoptată de miniștrii de interne

Miniştrii de interne din Uniunea Europeană au luat joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei, iar de la 1 ianuarie 2025 se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre.

Cele mai mari creșteri salariale din ultimul an. Românii care primesc lefuri mai mari cu peste 23%
Cele mai mari creșteri salariale din ultimul an. Românii care primesc lefuri mai mari cu peste 23%

Sectorul Hoteluri și Restaurante a înre¬gistrat cele mai mari creşteri salariale din ultimul an, arată datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Angajații din acest domeniu au primit în plus 23,7%, respectiv 615 lei.  

Klaus Iohannis, după acceptarea României în Schengen: Vocile care contestă beneficiile apartenenței la UE nu ne vor binele
Klaus Iohannis, după acceptarea României în Schengen: Vocile care contestă beneficiile apartenenței la UE nu ne vor binele

Klaus Iohannis a declarat joi, după anunțul oficial privind acceptarea României în Spațiul Schengen, că locul nostru este în UE, iar vocile care contestă apartenența noastră la spațiul european ”nu ne vor binele”.