Marcel Ciolacu pleacă la Bruxelles, după eșecul lui Boloș de a convinge Comisia Europeană să accepte un deficit mărit

×
Publicitate

Comisia Europeană nu acceptă explicațiile guvernului de la București pentru ca oficialii de la Bruxelles să accepte majorarea deficitului bugetar. În aceste condiții, Marcel Ciolacu va pleca personal la Bruxelles să reia negocierile.

Ministrul Marcel Boloș a invocat sprijinul pentru Ucraina, pentru acceptarea valorii de 5,7% din PIB, în condițiile în care valoarea cerută de oficialii europeni și pe care, de altfel, s-a fundamentat bugetul pe anul în curs era de 4,4% din PIB.

În ceea ce privește creșterea TVA, una dintre soluțiile propuse de către oficialii CE Guvernul și-a menținut poziția că această măsură nu ar aduce suficienți bani la buget și ar și realimenta inflația care abia recent a dat semne de scădere. 

Combaterea evaziunii fiscale a fost o altă măsură cerută de la Bruxelles, pentru că „statul român trebuie să ceară mai mult, și, dacă e neputincios, să venim cu sume suplimentare”, potrivit unei surse guvernamentale.

În concluzie, momentan nu sunt modificări pe pachetul fiscal agreat inițial cu Comisia Europeană.

În privința reformei pensiilor, negociatoarea Comisiei Europene a cerut ca oficialii guvernamentali români să vină cu o formă cât mai actuală a legii. În aceste condiții, finalizarea acestui aspect este prioritar în acest moment, în condițiile în care noi negocieri sunt prevăzute săptămâna viitoare, pe aceste aspecte, la Bruxelles.

Marcel Ciolacu a anunțat la debutul ședinței de guvern de joi că va prelua personal negocierile:

Marcel Ciolacu: „Plec la amiază la Bruxelles unde voi discuta câteva decizii esențiale pentru ca planul României sa meargă cu succes mai departe. Sunt decis sa nu renunț la nicio reforma și sa livrăm. Vom face reforma pensiilor și vom lua măsurile fiscale care sa ne permită dezvoltarea sustenabilă.
Sunt dispus să-mi pun pe masă mandatul de premier și să-mi asum răspunderea. In spiritul solidar european și există deja semnale după vizita de la Bruxelles că și Comisia Europeană recunoaște eforturile financiare deosebite făcute de noi pentru Ucraina și Moldova, și că vom găsi soluția justă astfel încât cadrul fiscal pentru 2023, 2024 și 2025 sa fie actualizat ținând cont de aceste realități".

Potrivit acelorași surse, guvernul vrea să deducă din deficitul mărit cheltuielile cu Ucraina- 0,5% din PIB, cu armata-0,5% din PIB dar si sumele cheltuite pentru compensarea energiei, ajungându-se astfel la un deficit bugetar de 5,5%.

Laura Culiță, corespondent PROTV: „Mâine ( vineri, n.r. ) este o zi decisivă la Bruxelles, acolo premierul Marcel Ciolacu încearcă să convingă, în al doisprezecelea ceas, pe șefa Comisiei Europene, că țara noastră trebuie să aibă parte de o păsuire, de o derogare de la regulile fiscale ale Uniunii Europene, și, spune premierul, chiar în această dimineață, că sunt semnale după vizita miniștrilor de la Bruxelles, că Executivul european va recunoaște eforturile financiare pe care țara noastră le-a făcut în privința Ucrainei și a Moldovei. Așadar, premierul merge la Bruxelles să ceară derogare, având drept argument aceste cheltuieli excepționale pe care România le-a avut cu Ucraina, cu Moldova, cu apărarea în general, dar și cu sectorul energiei, și încearcă să obțină aprobare pentru ca deficitul să crească la 5,5% din PIB, fără ca țara noastră să aibă parte de penalizări și bineînțeles, fără ca țării noastre să i se blocheze fonduri europene. Toate aceste argumente au fost folosite și de ministrul Finanțelor în discuțiile pe care le-a purtat la începutul acestei săptămâni și la Bruxelles, se pare însă că nu a fost deloc convingător, și iată că acum Executivul de la Bruxelles cere României să vină cu dovezi, să vină cu acte justificative pentru aceste cheltuieli pe care le invocă acum, pentru a i se permite creșterea deficitului bugetar. Și ar mai fi o problemă mare pe care România o are de discutat la Bruxelles și în cazul căreia suntem restanțieri, este vorba de legea pensiilor care nu este gata, trebuia această lege să fie gata, iată că specialiștii de la Bruxelles ne spun că doar după ce această lege a pensiilor va fi gata, ea va fi adoptată, abia atunci vom vedea dacă ni se va permite eliminarea acelui prag de cheltuieli de 9,4% din PIB. Așadar, rămâne de văzut dacă premierul va reuși mâine să-i convingă pe specialiștii de la Comisia Europeană că putem să creștem acest deficit bugetar care înseamnă, practic, că statul va avea libertatea de a cheltui mai mult, asta în contextul în care trebuie să luăm și acele măsuri prin care trebuie să fie aduși mai mulți bani la buget, pe surse știm că nu ar fi vorba nicicum de o creștere a TVA, însă trebuie să fie aduși bani suplimentari la buget din măsurile anti-evaziune fiscală.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Claudiu Năsui, despre candidatul USR la prezidenţiale: Va fi o decizie în partid de susţinere probabil a lui Cătălin Drulă

Deputatul USR Claudiu Năsui a declarat miercuri, despre candidatul USR la prezidenţiale, că va fi o decizie în partid de ”susţinere probabil a lui Cătălin Drulă”.

Institutul Wiesel critică explicațiile date de Ambasada Israelului, după întâlnirea cu George Simion: ”Cacealmaua lui Azar”

Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel a reacționat, miercuri, la comunicatul transmis de Ambasada Israelului, privind întâlnirea dintre liderul AUR George Simion și ambasadorul israelian Reuven Azar.

Explicații oficiale. De ce s-a întâlnit ambasadorul Israelului cu George Simion, liderul AUR, ”o formaţiune extremistă”

Ambasada Israelului a explicat, miercuri, care a fost scopul întâlnirii dintre ambasadorul Statului Israel Reuven Azar cu liderul partidului AUR, George Simion, eveniment care a fost criticat în spațiul public de unii politicieni.

Recomandări
Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Accident violent în județul Timiș: patru răniți. Autorul este un șofer fără permis, care consumase alcool și furase mașina

O urmărire ca-n filme s-a încheiat cu un accident violent în județul Timiș. Un bărbat de 27 de ani, băut și fără permis, care încerca să scape de polițiști, a lovit o mașină în care se aflau două tinere și a proiectat-o într-o terasă.

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus la țărm două fragmente de drone militare, care nu reprezentau un pericol

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus sâmbătă la țărm două fragmente de drone militare.