"Aş prefera un guvern care să fie politic sau să fie o formulă mixtă, politic-tehnocrat, pentru că, sincer, cred că are mai multă putere de a face lucruri pentru România. Un guvern tehnocrat este o opţiune, dar nu este prima mea opţiune", a transmis el în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Uniunii Salvaţi România, scrie Agerpres.
Luca Niculescu le-a mulţumit reprezentanţilor USR pentru discuţia "foarte bună" şi "de substanţă", dar şi pentru sprijinul pe care partidul l-a acordat în demersurile pentru aderarea României la OCDE.
"Am vorbit despre urgenţele de care România şi românii au nevoie, de instalarea rapidă a unui guvern, pentru că avem nevoie de o rectificare bugetară foarte urgent, avem nevoie de un buget pentru anul viitor, până la finalul anului, pentru că urmează vizita agenţiilor de rating. Am vorbit mai ales despre ce au nevoie oamenii din această ţară: de predictibilitate, de transparenţă, de încredere. A fost o discuţie de substanţă şi vom mai continua să dialogăm şi în zilele următoare", a spus el.
Premierul desemnat a opinat că există "progrese" faţă de săptămâna de trecută, având în vedere că există partide care şi-au anunţat susţinerea faţă de un viitor guvern.
"Încă sunt diferite opţiuni pe masă, după cum ştiţi. (...) În funcţie de cum va arăta viitorul guvern, viitoarea listă de miniştri... Îi interesează programul de guvernare, lista de miniştri", a afirmat Niculescu, referindu-se la discuţiile cu USR.
El a reiterat că şi-ar dori să existe pentru o perioadă de cel puţin şase luni un acord în vederea soluţionării unor aspecte urgente pentru România.
"Eu pregătesc acest guvern pentru următorii doi ani. Dar măcar pentru şase luni să existe acest acord minimal pe chestiuni esenţiale de care românii au nevoie. (...) Aţi ascultat declaraţiile domnului Bolojan. O să vedem acum cum vor mai evolua discuţiile, şi în funcţie de propunerea pe care am făcut-o în această dimineaţă pe acest acord la care mă gândesc. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog", a adăugat premierul desemnat.