Ioana Mihăilă: "Multe proiecte au început în mandatul lui Vlad Voiculescu, le voi continua"
Ioana Mihăilă a prezentat, miercuri seara, în cadrul unei conferințe de presă, planurile pe care le are ca ministru al Sănătății.
UPDATE 19:30 - "Multe proiecte au început deja în mandatul lui Vlad Voiculescu. Eu le voi continua. Voi accelera prezentarea din oficiu a tuturor datelor publice relevante. Este o datorie față de cetățeni", a spus Ioana Mihăilă.
"Mandatul meu se va concentra, pe lângă gestionarea pandemiei, pe trei priorități. În primul rând, atragerea și utilizarea de fonduri europene pentru reforme și investiții în sănătate. Am propus investiții de 2,6 miliarde de euro în infrastructura spitalicească.
În al doilea rând, creșterea accesului la servicii medicale de bază. Am prevăzut investiții de 330 de milioane de euro în asistența prespitalicească, cabinete ale medicilor de familie și caravane medicale.
În al treilea rând, reforma managementului spitalelor, avem nevoie de oameni bine pregătiți în funcții de conducere. Competența în funcții de conducere este o necesitate, nu un moft", a mai declarat aceasta.
"Avem nevoie de oameni bine pregătiți în funcții de conducere. Voi încuraja toate elementele de reformă", a afirmat Ioana Mihăilă, care a adăugat: "Avem o șansă istorică de a remedia măcar o parte dintre probleme în perioada următoare".
"Suntem încă într-o criză sanitară, dar am convingerea că împreună o vom depăși", a mai spus ministrul Sănătății.
"Am venit aici să fac treabă. Am lucrat bine și cu domnul Vlad Voiculescu și mă aștept să lucrez bine și cu domnul Florin Cîțu. În ceea ce privește comunicarea publică, cred că atât noi, cât și presa, trebuie să comunice responsabil și eficient, altfel mesajele pot fi transmise greșit", a afirmat Ioana Mihăilă, care a precizat: "Echipa este în curs de formare și în următoarele zile va fi în curs de consolidare. O mare parte din medicii care au ajutat-o pe doamna Moldovan vor rămâne alături de noi și mă aștept să nu existe mari fracturi între modurile de lucru".
Întrebată dacă Vlad Voiculescu s-ar putea număra printre cei care vor face parte din echia sa, Ioana Mihăilă a răspuns: "Echipa este în curs de constituire, nu este doar decizia mea, este o decizie bilaterală. Când voi avea un răspuns, voi comunica".
Noul ministru al Sănătății a dezvăluit ce a discutat cu predecesorul său, Vlad Voiculescu: "L-am întrebat dacă voi supraviețui. Mi-a răspuns că speră că da".
"Cel mai frică îmi este că nu voi apuca să termin reformele sau să le pun pe drumul cel bun", a mai spus Ioana Mihăilă.
Aceasta a vorbit și despre problemele din sistemul sanitar: "Există două probleme: una acută, care este lipsa medicilor din secțiile ATI și care tratează Covid. Și este o problemă cronică care se agravează: lipsa personalului medical și distribuția inegală în diverse zone ale țării.
Împreună cu colegii cu care am lucrat la PNRR am pregătit un pachet de reformă a managementului și a personalului sanitar. Suma alocată Sănătății e de 3,4 miliarde de euro, dintre care 400 milioane sunt proiecte care vor fi implementate de Ministerul Digitalizării referitor la investiții pe Sănătate. Referitor la proiectele pe Banca Mondială, urmează să semnăm un acord de împrumut de 150 de milioane de euro pentru două centre de arși".
Întrebată ce va face pentru ca tragedii precum cele din ultimele luni să nu se mai repete, Ioana Mihăilă a răspuns:
"Împreună cu colegii din cabinetul Vlad Voiculescu am demarat pași în acest sens. A început apelul de proiecte și depunerea proiectelor care va fi deschisă până la finalul lunii decembrie. Pe termen mediu am început o colaborare cu Universitatea Tehnică prin care ei vor evalua infrastructura din spitale și vom demara o conferință comună pentru că efortul lor este mare și aș vrea cumva să le dau scena".
----------
Noul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, a depus jurământul de învestire, miercuri, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.
Președintele României, Klaus Iohannis, a cerut Guvernului să o sprijine pe Ioana Mihăilă, care „va avea enorm de multe probleme de rezolvat”.
Ioana Mihăilă s-a născut în 1980 și este de profesie medic primar endocrinolog și un cunoscut antreprenor în domeniul medical din județul Bihor, unde a pornit de la zero un mic cabinet medical care s-a transformat în câțiva ani într-o clinică de specialitate cu zeci de angajați, implicați în tratarea pacienților din județ, furnizând servicii medicale de o calitate evaluată la superlativ de instituțiile de specialitate.
Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Ioana Mihăilă s-a clasat între primii 100 de candidați pe țară la examenul național de rezidențiat, profesând ca medic endocrinolog în Cluj și în Oradea, iar în 2016 a promovat cu nota 10 examenul pentru obținerea gradului de medic primar. A coordonat caravane medicale prin care au fost oferite servicii medicale gratuite în satele din județul Bihor.
Ioana Mihăilă a fost numită în funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății la începutul anului 2021. În această calitate, a coordonat activitățile de gestionare a investițiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe și elaborarea componentei de sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență, cea mai importantă oportunitate de investiție în infrastructură de sănătate a României.
Ioana Mihăilă este căsătorită și are doi copii.
Întrebat dacă preşedintele Iohannis va accepta propunerea de ministru al Sănătăţii, având în vedere că domeniul este unul strategic şi ”îşi va dori cel mai bun om acolo”, premierul a spus: “Sunt sigur şi ne vom uita la propunerea celor de la USR PLUS, dar, cu siguranţă, am încredere în responsabilitate, că vor nominaliza o persoană care să poată să ducă mai departe munca acolo”.
Ce avere are Ioana Mihăilă
Conform declaraţiei de avere, Ioana Mihăilă deţine, alături de soțul său, Marius, două terenuri intravilane în Oradea, obţinute prin contract de vânzare – cumpărare. De asemenea, cei doi au obținut, prin donație, încă un teren de peste 500 de metri pătraţi.
Ioana Mihăilă și soțul ei mai au trei case în Oradea și mai deţin o cotă parte dintr-un apartament din Cluj-Napoca.
Ioana Mihăilă deține și un spaţiu comercial de 437 de metri pătraţi, care a fost obţinut în 2015, prin donaţie, în Oradea.
Aceasta are un autoturism Renault Clio. În depozitele bancare înregistrate pe numele ei se găsesc peste 400.000 de lei.
În campania electorală, Ioana Mihăilă a acordat un împrumut de 20.000 de lei USR.