Klaus Iohannis: „În România nu va exista o raţionalizare la energie. Românii nu vor sta în frig”

62289137
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că trebuie evitată risipa de energie.

"Cred că a face economie într-o vreme în care criza energetică este evidentă, probleme în care ne dorim tranziţia verde, lucrurile sunt (...) destul de simple, trebuie să evităm să risipim energia. Când plecăm de acasă putem să permitem ca locuinţa să fie un pic mai rece, dacă plecăm putem să stingem lumina, dacă nu este nevoie să folosim anumite aparate electrice ele pot fi fără probleme scoase din priză şi aşa mai departe. Am mai spus-o şi cred că este bine să o repet: Nu ne dorim şi nu se va întâmpla ca românii să stea în frig, nu se va întâmpla să li se stingă lumina cum se spune, dar este un lucru natural şi foarte potrivit, foarte bun, etic, corect, în semn de solidaritate, să facem economii rezonabile acolo unde putem fiecare acasă şi toate aceste lucruri pe care le-am enumerat le practic şi eu la mine acasă", a spus şeful statului, conform Agerpres.

El a mai spus că în România nu va exista o raţionalizare la energie.

"La noi, din istoria recentă venind, nevoia de raţionalizare automat induce teamă sau poate chiar panică, fiindcă unii dintre noi am trăit vremuri cu aşa numita raţionalizare. Nu va exista aşa ceva, dar este un lucru bun şi este corect şi cred că pot să o spun şi când am fost profesor de fizică am recomandat elevilor să economisească raţional. A trăi raţional nu are nimic de-a face cu raţionalizarea energiei sau raţionalizarea alimentelor în sens negativ. Nu risipim. Asta este soluţia cea mai potrivită. Asta se referă şi la instituţii publice. Este foarte uşor într-o instituţie publică să se stingă toate luminile noaptea când nu lucrează nimeni, cum este absolut posibil ca iarna, când toată lumea lucrează în birouri, să nu fie 27 de grade, ci poate 21 sau 22. Acestea sunt lucrurile pe care le ţintesc eu. Să nu risipim, asta înseamnă a economisi eficient. Sunt şi tehnologii moderne", a afirmat Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis conduce delegaţia României care participă, marţi şi miercuri, la New York, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Vizita şefului statului în Statele Unite ale Americii va include şi o deplasare la San Francisco (California), joi şi vineri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62289135
Klaus Iohannis: Este corect, rezonabil şi aşteptat să crească şi salariile şi pensiile

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că, având în vedere contextul actual, este "corect, rezonabil şi aşteptat" ca pensiile şi salariile să crească.

62289170
Persoanele cu venituri mici vor primi cardurile sociale de 50 de euro și anul viitor

Persoanele cu venituri mici vor beneficia de cardurile sociale în valoare de 50 de euro și anul viitor. Guvernul a decis să extindă măsura tichetelor valorice până în vară și are în plan să mențină această facilitate și în anii următori.  

62289000
Legile justiției. Proiect de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii, adoptat de deputați

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii, care are ca obiect reglementarea organizării şi funcţionării Consiliului.  

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.