Klaus Iohannis participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

61893551

Preşedintele Klaus Iohannis va participa la reuniunea Consiliului European, care va avea loc în zilele de 14 și 15 decembrie, la Bruxelles.

Pe agenda Consiliului European se vor afla subiecte privind domeniul apărării şi securităţii, dimensiunea socială a Uniunii Europene, educația și cultura, respectiv politica UE în domeniul migraţiei. Totodată, vor avea loc discuții referitoare la procesul de retragere a Marii Britanii din UE, informează Președinția.

În marja Consiliului European, Preşedintele României va participa la Summitul Euro+, la care vor lua parte şi statele membre UE non-euro.

În ceea ce priveşte domeniul securităţii şi apărării, în cadrul reuniunii va fi lansat formal instrumentul de Cooperare Structurată Permanentă (PESCO). Preşedintele Klaus Iohannis va reitera angajamentul țării noastre de a participa la operaționalizarea PESCO, subliniind faptul că implementarea acestui instrument ar trebui să conducă la o dezvoltare mai eficientă a capabilităților militare, inclusiv prin evitarea duplicării cu NATO, precum și la creșterea coeziunii între statele membre UE.

De asemenea, Preşedintele României se va pronunța pentru aprofundarea și extinderea cooperării UE-NATO, atât prin implementarea Declarației de la Varșovia, cât şi prin adoptarea de noi măsuri în zona mobilității militare și a combaterii terorismului.

Referitor la dimensiunea socială a Uniunii Europene, Președintele Klaus Iohannis va susține consolidarea acesteia ca rezultat al unui efort comun al statelor membre UE și va sublinia necesitatea utilizării tuturor instrumentelor disponibile pentru obținerea unui echilibru în domeniul social, punctând că mobilitatea lucrătorilor este un element de bază în acest proces.

În domeniul educației și culturii, Președintele României va arăta că, prin intermediul unor inițiative specifice, statele membre UE pot coopera mai strâns pentru a transmite tinerilor valorile europene și a le conferi instrumentele necesare pentru îmbunătățirea competențelor lingvistice și digitale și pentru accesul mai facil la piața muncii. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis se va referi la importanța dezvoltării industriilor culturale și creative, al căror potențial ar trebui să fie mai bine valorizat, mai ales în contextul evoluțiilor digitale.

Discuțiile liderilor UE cu privire la domeniul politicii de migrație se vor concentra pe prezentarea stadiului actual al gestionării migrației, pe necesitatea implementării unui instrument financiar dedicat stopării migrației ilegale și identificarea unei soluții în ceea ce privește reforma sistemului Dublin. În acest context, Președintele României va susține continuarea cooperării UE cu partenerii externi și țările terțe ca factori-cheie în abordarea cauzelor profunde ale migrației. Cu referire la instrumentul financiar destinat stopării migrației ilegale, Preşedintele Klaus Iohannis va evidenția necesitatea unei analize aprofundate în acest sens la nivelul UE, mai ales în contextul negocierilor pentru viitorul buget multianual al Uniunii.

Summitul Euro în format extins va prilejui discuții ale liderilor europeni asupra procesului de consolidare a Uniunii Economice şi Monetare. Preşedintele României va reliefa necesitatea avansării în acest proces printr-o abordare incluzivă și consensuală a statelor membre în implementarea oricărei noi inițiative în acest sens. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va reitera angajamentul României de a adera la zona euro, atunci când toate condițiile vor fi îndeplinite.

La reuniunea Consiliului European în format UE 27 care va avea loc vineri, 15 decembrie, va fi evaluat stadiul progreselor înregistrate în cadrul negocierilor privind Brexit-ul, pentru a determina dacă acestea sunt suficiente în cele trei domenii specifice (drepturile cetățenilor, frontiera cu Irlanda şi decontul financiar). Șefii de stat şi guvern din statele membre vor decide dacă se va trece la cea de-a doua fază a negocierilor, cea privind viitoarele relații dintre UE și Marea Britanie. Evaluarea va avea la bază raportul comun agreat de negociatorii UE și Marii Britanii la 8 decembrie și recomandarea Comisiei Europene cu privire la atingerea progresului suficient în negocieri.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61926681
Deputații au votat modificările la Legea care prevede organizarea Inspecției Judiciare

Deputații au adoptat, miercuri, proiectul care prevede modificarea Legii 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Au fost înregistrate 177 voturi „pentru”, 78 „împotrivă”, iar un deputat nu a votat.

61894940
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, avertisment pentru ambasadorul Canadei: „Instigați la o ruptură în societate”

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, i-a transmis ambasadorului Canadei în România, Kevin Hamilton, că „își depășește atribuțiile pentru care a fost acreditat”, după ce a criticat modificările aduse Legilor Justiției.

61926598
Alt scandal în Parlament: ”Nu cred că cetăţenii v-au oferit votul pentru dărâmarea democraţiei. Ruşine!”

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri cu 176 voturi ”pentru” (PSD, ALDE, UDMR), 88 de voturi ”împotrivă” (PNL, USR, PMP) şi 3 abţineri modificarea propriului regulament de funcţionare.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.