Klaus Iohannis a convocat o ședință a CSAT, în plin scandal la MApN

61893442
Inquam

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, joi, de la ora 11.00, o şedinţă a CSAT pe tema participării Armatei la o misiune NATO cu capabilităţi navale, dar şi a strategiei naţională de prevenire a proliferării armelor de distrugere în masă.

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.

Şedinţa are loc, joi, de la ora 11.00, la Palatul Cotroceni.

Pe agenda întâlnirii se află participarea armatei cu o capabilitate navală la o misiune sub conducerea NATO în semestrul al doilea al anului 2017, dar şi strategia naţională de prevenire a proliferării armelor de distrugere în masă.

Această convocare vine în plin scandal al salariilor de la MApN.

Dobrovolschi susține că preşedintele Klaus Iohannis a fost informat "în permanenţă" cu privire la situaţia din cadrul Ministerului Apărării, pe tema salariilor din instituţie, solicitând Guvernului rezolvarea situaţiei, lucru care s-a întâmplat.

"Preşedintele României a fost informat în permanenţă în legătură cu situaţia din MApN, a avut un dialog, aşa cum v-am informat, cu premierul, a cerut soluţionarea problemei din MApN, lucru care s-a întîmplat. (...) Premierul a primit demisia din partea mininistrului, iar preşedintele a fost de acord cu propunerea premierului", a spus Dobrovolschi, întrebată despre poziţia Administraţiei Prezidenţiale cu privire la disputa din Ministerul Apărării.

 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Dragnea, după întâlnirea cu Corina Creţu: A sprijinit Guvernul României

Comisarul european Corina Creţu a avut, joi, o întâlnire cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Legea tuberculozei, discutată pentru prima dată în Comisia de Sănătate

După mai bine de un an de când a ajuns în Parlament, legea tuberculozei a fost discutată pentru prima dată în Comisia de Sănătate.

Fostul ministru Puiu Haşotti a demisionat din PNL

Unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Liberal a demisionat miercuri.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.