Iohannis, scuze după o gafă în discurs. Mesajul transmis prin purtătorul de cuvânt

×
Publicitate

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a declarat, marţi seara, că şeful statului "nu a avut sub nicio formă intenţia de a încălca dreptul la demnitate al persoanelor care suferă de autism".

Este vorba despre o afirmaţie făcută de Klaus Iohannis în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu tinerii câştigători ai concursului Civic Avengers, organizat de Iniţiativa România.

"Preşedintele României nu a avut, sub nicio formă, intenţia de a încălca dreptul la demnitate al persoanelor care suferă de autism. Preşedintele României îşi cere scuze dacă în urma afirmaţiei dumnealui sunt persoane care s-au simţit lezate", a spus Dobrovolschi, pentru AGERPRES.

Preşedintele a declarat la întâlnirea cu tinerii că discuţiile din spaţiul public privind iminenţa unei ordonanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea nu pot fi ignorate, având în vedere impactul social pe care l-ar avea.

"Iar dacă ne uităm în urmă, ce s-a mai întâmplat cu aceste guverne pesediste, pot să vă spun că nu putem să ne facem că suntem autişti şi că nu se discută despre ordonanţă pe amnistie şi graţiere. Se discută despre ea! Ultima dată când s-a dat o astfel de ordonanţă, am avut aproape o revoluţie - deci, o problemă majoră de ordine publică. Or, nu poate doamna prim-ministru sau cineva din Guvern să-mi spună că nu pot să particip, dacă se discută amnistia şi graţierea, dacă după aceea este posibil să avem chestiuni de ordine publică", a susţinut Iohannis.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61991519
Victor Ponta, după anunţarea "taxei pe lăcomie": ”Dăncilă a minţit”
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a scris pe Facebook, după anunţarea "taxei pe lăcomie", că premierul Viorica Dăncilă a minţit în Parlament la votul de la învestitură, aceasta spunând că "nu va introduce nicio taxă nouă".
62006892
Iohannis despre un referendum pe justiţie: "Este în discuţie”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că un referendum pe tema justiţiei trebuie abordat într-o manieră "eficientă".
62009409
Ce spune Klaus Iohannis despre impozitarea cultelor religioase
Impozitarea cultelor religioase este o chestiune care trebuie foarte bine judecată, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis.