Iohannis, despre legile justiţiei: ”Sunt conştient de pârghiile constituţionale pe care le am”

61949873
Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri seară, întrebat despre solicitările asociaţiilor magistraţilor de a retrimite Parlamentului legile justiţiei, că se va exprima în momentul în care legile vor ajunge la el pentru promulgare.

Şeful statului a spus că preferă, totuşi, să fie căutate metode pentru ca, în final, cu tot parcursul care a fost foarte discutabil şi cu scandalul creat de Parlament, "să avem totuşi nişte legi cu care să mergem înainte", scrie news.ro.

"Nu o să vă spun acum ce o să fac cu legile justiţiei, am luat act de aceste lucruri, mă bucur că mi-au scris, însă îi asigur că sunt conştient de pârghiile constituţionale pe care le am. Legile justiţiei încă nu au ajuns la mine, nu au ajuns instituţional la preşedinte. În momentul în care vor ajunge la mine, o să fac o declaraţie pe această temă, despre cum văd calitatea legilor şi ce paşi în imaginez eu că trebuie făcut,", a declarat Klaus Iohannis, miercuri seară, întrebat despre scrisoarea Forumului Magistraţilor, care i-a solicitat să retrimită Parlamentului cele trei legi ale justiţiei, dar şi să sesizeze CCR şi să ceară opinia Comisiei de la Veneţia.

El a spus că prin adoptarea legilor justiţiei Parlamentul a creat cel mai mare scandal public pe care l-a creat vreodată Parlamentul României şi că este păcat ca după atâtea discuţii şi scandal să avem nişte legi proaste.

"Dacă tot am umblat atât de mult la legile justiţiei, şi daca Parlamentul, cu demersurile pe aceste legi, a creat cel mai mare scandal pe care l-a creat Parlamentul României vreodată, măcar acum, pe final, să facem în aşa fel să aducem aceste legi într-o forma bună pentru România. Ar fi păcat ca după atâtea discuţii şi scandal să avem nişte legi proaste. Eu prefer să căutam metode pentru ca în final, cu tot parcursul care a fost foarte discutabil, să avem totuşi nişte legi cu care să mergem înainte", a mai spus preşedintele Iohannis.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat luni cele trei legi ale Justiţiei - Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). PNL a anunţat că le va ataca din nou la Curtea Constituţională. În urma amendamentelor adoptate, legile Justiţiei nu au suferit modificări de fond faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor.

PNL a anunţat luni, după raportul final dat de comisia specială care a modificat legile justiţiei, că le va ataca din nou la Curtea Constituţională, acuzând că şedinţa comisiei a fost „sub imperiul grabei şi al superficialităţii”.

Cele trei legi vor merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61949841
Iohannis, la Salonul Auto: ”Mașini avem, ne lipsesc drumurile. Primăvara zici că mergi pe arătură”

Preşedintele Klaus Iohannis a fost miercuri la Târgul Internaţional Auto din Bucureşti şi a testat mai multe maşini.

61939170
Studenții vor călători gratis cu trenurile CFR, în țară, indiferent de vârstă

Senatul a adoptat în unanimitate, în şedinţa plenului de miercuri, în calitate de Cameră decizională, o propunere legislativă prin care studenţii, indiferent de vârstă, vor beneficia de gratuitate pe transportul feroviar intern.

61944299
Gabriela Firea, nervoasă: ”Sunteţi obsedat de mine... dar nu cred că sunteţi masochist”

Scandalul a fost astăzi pe ordinea de zi a Consiliului General Bucureşti.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.