Ilie Bolojan, despre blocarea candidaturii lui Călin Georgescu: ”Altfel ... nu mai există niciun fel de ordine într-un stat”

62523705
Administraţia Prezidenţială

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost întrebat vineri, într-o conferință de presă organizată la Palatul Cotroceni, cum comentează respingerea candidaturii la alegerile prezidențiale din 2025 a lui Călin Georgescu.

”Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat”, a spus preşedintele interimar al României.

Bolojan a arătat că, ”în condiţii ideale”, este bine ca oricine doreşte să candideze să poată candida, în aşa fel încât cetăţenii să poată să aleagă pe cine doresc.

”Mai avem, înţeleg, o zi de depunere a candidaturilor. Sper că toţi cei care doresc să candideze şi respectă toate condiţiile îşi vor depune candidatura, în aşa fel încât în următoarele două luni de zile, organizând corect, transparent alegerile, să avem dezbateri politice, să avem prezentarea de programe, în aşa fel încât românii să poată să-şi aleagă liber preşedintele şi să avem un nou început din luna mai”, a mai declarat președintele Ilie Bolojan.

Reacția șefului statului vine la scurt timp după ce președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, a explicat, public, care au fost motivele pentru care candidatura lui Călin Georgescu din 2025 a fost respinsă.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62501745
Ilie Bolojan, despre suspendarea aplicaţiei TikTok pe perioada alegerilor: ”Autoritățile să poată să ia decizii imediate”
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, la conferința de presă de la Palatul Cotroceni, dacă am putea ajunge la o suspendare a aplicaţiei TikTok pe perioada alegerilor prezidențiale din 2025.
62338742
Bolojan va convoca CSAT. Cele două teme principale de discuție
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie.
62522632
Ilie Bolojan: ”Nu suntem într-o situație gravă, dar suntem într-o situație dificilă. Avem deficite bugetare foarte mari”
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că România nu se află într-o situație economică gravă, însă ”trebuie să recunoaștem că suntem într-o situație dificilă”.