Ilie Bolojan avertizează: ”Ar putea fi necesar să ne adaptăm politica externă, pentru a răspunde la provocări”

×
Publicitate

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis, marți, un mesaj în care a explicat de ce a convocat partidele parlamentare la consultări, miercuri, la Palatul Cotroceni.  

Bolojan spune că este nevoie de o discuție cu liderii partidelor parlamentare, din cauza deciziilor importante care s-ar putea lua la reuniunea Consiliului European, care are loc peste câteva zile.

Șeful statului subliniază faptul că este posibil să fie luate decizii cu efecte directe asupra politicii externe și a apărării europene și, astfel, să se impună adoptarea unor măsuri și de către România.

”În privința politicii de apărare, țările europene vor fi nevoite să își asume un rol mai important și să suporte o parte mai mare din costurile asigurării păcii în Europa.” - precizează Ilie Bolojan.

”În acest context complicat și dinamic, în care asistăm la schimbări pe plan internațional, ar putea fi necesar să ne adaptăm politica externă pentru a răspunde la aceste provocări.”, mai avertizează președintele interimar al României, care, însă, subliniază faptul că ”suntem o țară sigură, pentru că beneficiem de garanții solide de apărare”.

Mesajul integral al președintelui interimar al României, Ilie Bolojan:

”Bună ziua!

De ce am invitat partidele la consultări: săptămâna viitoare va fi o reuniune a Consiliului European, care are pe agendă chestiuni importante de securitate. Este posibil să fie luate decizii cu efecte directe asupra politicii externe și a apărării europene și, astfel, să se impună adoptarea unor măsuri și de către România.

Temele de pe agenda Consiliului European sunt politica europeană de apărare, sprijinul pentru Ucraina și creșterea bugetelor alocate cheltuielilor militare.

În privința politicii de apărare, țările europene vor fi nevoite să își asume un rol mai important și să suporte o parte mai mare din costurile asigurării păcii în Europa.

Sprijinul pentru Ucraina vizează atât situația actuală de conflict, cât și asigurarea susținerii în perspectiva încetării focului și a derulării negocierilor pentru pace. În cele din urmă, creșterea bugetelor pentru apărare este o tendință care nu va putea fi evitată.

În acest context complicat și dinamic, în care asistăm la schimbări pe plan internațional, ar putea fi necesar să ne adaptăm politica externă pentru a răspunde la aceste provocări.
Există însă lucruri care nu se vor schimba, și anume interesele naționale ale României: o țară în siguranță, o țară prosperă, o țară de încredere, în pace cu vecinii.

Suntem o țară sigură, pentru că beneficiem de garanții solide de apărare. Securitatea noastră și a Europei o datorăm scutului NATO și garanțiilor date de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. Prezența trupelor americane și ale aliaților pe teritoriul României nu a făcut altceva decât să întărească securitatea Europei, iar noi vom pleda pentru menținerea lor.

Apartenența la Uniunea Europeană ne-a asigurat progresul ca țară în acești ani. Investițiile și fondurile europene, accesul la piețe și la oportunități au generat prosperitate și condiții mai bune de trai. E un drum pe care trebuie să mergem și mai departe.

Greutatea cuvântului României pe plan extern va depinde atât de stabilitatea politică internă, de buna guvernare și de accesarea fondurilor europene, cât și de desfășurarea liberă și corectă ale alegerilor programate în luna mai.

Indiferent de disputele politice interne, sunt convins că vom găsi puncte de vedere comune în susținerea intereselor naționale ale țării noastre.

Mulțumesc!”

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
USR, despre intrarea la guvernare după prezidențiale: Există oameni buni în PSD şi PNL alături de care ne putem aşeza la masă

Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a afirmat, marţi, că după alegerile din 18 mai USR îşi doreşte să guverneze, menţionând că "există oameni buni în PSD şi PNL", oameni credibili, alături de care formaţiunea sa se poate "aşeza la masă".

Sondaj AtlasIntel: Călin Georgescu și Nicușor Dan ar intra în turul 2 la prezidențiale. Cum s-ar împărți voturile

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă datele unui sondaj de opinie realizat de AtlasIntel, care îl poziţionează pe locul doi, cu 25,4%, după Călin Georgescu, care are 38,4%.  

Cristian Ghinea: În Comisia de apărare din Senat s-a afirmat că ”Rusia a testat dacă România are baza legală să intervină”

Senatorul USR Cristian Ghinea afirmă că, în ședința Comisiei de apărare din Senat, de marți, reprezentantul MAPN a declarat că unele drone militare care au căzut în România nu au ajuns pe teritoriul nostru din greșeală, ci au fost special trimise.

Recomandări
Raport: Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în Bulgaria și Serbia. Un curs costă 4.000 euro

Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în tabere din Bulgaria și Serbia, scrie presa de la Sofia, potrivit căreia un astfel de curs costă 4.000 de euro. 

RO-Alert în nordul județului Tulcea. Oamenii, avertizați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, joi după-amiază, pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, cetățenii fiind avertizați de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Kelemen Hunor neagă că l-ar fi refuzat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier: „Este minciună! Este dezinformare!”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge informațiile potrivit cărora s-ar fi opus desemnării lui Luca Niculescu pentru funcția de premier și susține că nu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să nominalizeze exclusiv o persoană cu carnet de partid.