Hunor: Am auzit că unii au plecat din ţară, dintre cei care au semnat moţiunea de cenzură

62081729
Agerpres

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, la Timişoara, că are informaţii cum că mai mulţi semnatari ai moţiunii de cenzură depusă de Opoziţie la adresa Guvernului, au plecat din ţară pentru a nu participa la votarea moţiunii.

Hunor a precizat că UDMR a semnat şi va vota moţiunea de cenzură şi că el vede un guvern politic.

”Sâmbătă se încearcă dezbaterea moţiunii. S-a depus, în sfârşit, această moţiune. Nu înţeleg de ce s-a întârziat atât. Există 237 de semnături, dar e nevoie de 233 voturi. Noi în luna mai am luat decizia, în iunie a votat moţiunea. Nu a trecut, nu s-a schimbat nimic de atunci. Am semnat şi vom vota şi în această lună şi în această sesiune parlamentară. Trebuie discutat foarte serios, dacă trece moţiunea, ce urmează după. Nu mă încântă foarte mult, mă interesează ce se întâmplă dacă pică guvenrul. Văd un guvern politic, nu tehnocrat, care nu dă ordonanţe de urgenţă şi nu încearcă să facă reforme”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit News.ro.

Liderul UDMR a mai spus că are informaţii că unii parlamentari care au semnat moţiunea, au plecat din ţară.

”Am auzit că unii au plecat din ţară, dintre cei care au semnat moţiunea de cenzură, că nu au ştiut că va fi sâmbătă. Sâmbătă un vot ar fi cu un rezultat destul de previzibil. Am auzit că cei din PMP pleacă la Bruxelles. Dacă lipsesc 5 oameni, s-a dus, presupunând că toţi votează pentru moţiune. De aceea am spus că simt o nesiguranţă legată de moţiune. Aş fi spus în prima săptămână din septemberie, ar fost mult mai bine să depunem moţiunea. Se doreşte să pice guvenrul, dar nimeni nu ştie ce urmează. E prima dată când într-adevăr există şanse reale să treacă moţiunea. Când a plecat ALDE de la guvernare, s-a schimbat situaţia, în luna august. Psihologic, prima săptămână din septembrie trebuia acţionat”, a declarat Kelemen Hunor.

Liderul UDMD a mai spus că în acest moment îl intereseaţă UDMR şi ţara şi ”dacă nu e posibilă o guvernare bună, nu trebuie să insişti să guvernezi. Niciodată nu s-a reuşit să se ajungă la alegeri anticipate în 30 de ani”.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62053764
Iohannis: ”Dăncilă încalcă flagrant Constituția și afectează grav credibilitatea României”

Continuă războiul între palatele Cotroceni și Victoria. De această dată, președintele Klaus Iohannis este cel care o acuză pe Viorica Dăncilă de faptul că încalcă ”flagrant” Constituția.

62081707
Fifor: Ponta nu îşi sacrifică hobby-ul pentru moţiune, iar dreapta nu lucrează în weekend

Secretarul general al PSd, Mihai Fifor, a scris, miercuri, pe Facebook, că social-democraţii au crezut că ”semnatarii moţiunii vor să dea jos Guvernul cât mai repede”, de aceea votul moţiunii a fost programat pentru sâmbătă.

62075318
Dăncilă: Atitudinea opoziției, care nu vrea să voteze moțiunea în weekend, e jignitoare

Premierul Viorica Dăncilă a declarat a începutul ședinței de Guvern de miercuri că atitudinea opoziției în privința votării moțiunii de cenzură sâmbătă este de neînțeles, deoarede se eschivează de la obligația de a veni la muncă.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri, cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

elicopter
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus de 800 de milioane de euro. O parte din producție va fi realizată la Ghimbav

România a comandat la Airbus 12 elicoptere performante în valoare de 800 de milioane de euro care vor intra în dotarea armatei. 

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.