Guvernul Orban se reunește în prima ședință după ce a fost demis. Ce se află pe ordinea de zi

62107981
Pro TV

Guvernul Orban se reuneşte joi în prima şedinţă după ce săptămâna trecută a fost demis prin moţiune de cenzură.

Pe ordinea de zi a reuniunii se află mai multe proiecte de hotărâri de guvern care vizează domenii precum apărarea, sistemul judiciar şi administraţia publică, transmite Agerpres.

Astfel, potrivit ordinii de zi anunţate, Executivul urmează să adopte un proiect de hotărâre privind aprobarea numărului mediu maxim de personal pe anul 2020 pentru operatorii economici din industria naţională de apărare.

Un alt proiect de hotărâre supus aprobării în Guvern are în vedere stabilirea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

Totodată, Executivul va decide, printr-o Hotărâre, cu privire la organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului, având în vedere schimbările intervenite în arhitectura guvernamentală după instalarea la Palatul Victoria a Guvernului Orban în noiembrie 2019.

De asemenea, Guvernul va aproba un proiect de hotărâre privind revocarea şi numirea unor membri în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială.

Pe agenda şedinţei se regăsesc şi trei memorandumuri care vizează participarea unor demnitari din Executiv în calitate de membri ai Consiliilor de Administraţie sau de Supraveghere a unor companii şi societăţi cu capital de stat.

Astfel, se propune ca Daniela Nicolescu, secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, să participe în calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii CONVERSMIN S.A. , Niculae Havrileţ, secretar de stat la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Societăţii OMV Petrom SA, şi Gheorghe-Adrian Miuţescu, preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii ROMAERO S.A.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62109475
Ministrul Mediului pleacă la Bruxelles, să promită măsuri. Se pregătește modificarea Codului Silvic
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a lansat acuzații, marți, la adresa fostelor guvenări PSD, pe care le consideră vinovate de situația în care a ajuns România din cauza poluării și a tăierilor ilegale de păduri.
62078222
Modificarea OUG 114 este neconstituţională, conform CCR
Curtea Constituțională a admis, miercuri, sesizarea de neconstituționalitate formulată de PSD privind angajarea răspunderii de către Guvern pe proiectul de lege care modifică ordonanța de urgență nr. 114/2018.
62059523
CCR a respins sesizarea Avocatului Poporului pe tema modificărilor aduse Codului administrativ
CCR a respins, miercuri, excepția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului cu privire la ordonanța de urgență 57/2019 care a modificat Codul administrativ.